Satan si Îngerul

Capitolul 1

 Îngerilor le este interzis să pașeasca între cele doua lumi, Raiul si Iadul. Coborâm doar atunci când ne luăm angajamentul că vom proteja un muritor și îl vom influența spre fapte îngăduitoare. O tâmpenie. Pentru ce au mai fost creați dacă singurul bine pe care îl fac e cel furnizat de noi, nu cel din inimă?

Alung aceste gânduri bântuitoare în timp ce mă îndrept spre locul de antrenament. Aici ne pierdem majoritatea timpului dezvoltandu-ne puterile. Are loc o întreagă întrecere între noi, deoarece, în scurt timp urmează sa fie ales îngerul care va sta în dreapta Domnului. Majoritatea cred că locul mi se cuvine mie, deoarece sunt cea mai înțeleaptă, iar, după mine, lui Kaleb, pentru că e cel mai loial.

La marginea unei gradini cu flori, îl zăresc pe Kaleb așteptându-mă, pentru a merge împreună.

-Ți-a luat cam mult, nu crezi? îmi reproșează el.

-N-am vrut să mă grăbesc ca să nu-ți văd prea repede moaca idioa...

Nu apuc să termin pentru un braț puternic mă prinde de gât, iar cu cealalt sunt frecată pe cap, de parcă Kaleb știa ce urma să zic. Adoră să-mi ciufulească părul.

-Te rog, continuă, ce voiai să zici? mă întreabă el, continuand să mă irite.

-Moacă idioată, scuip eu cuvintele și îi dau un cot în coaste pentru a-l face să înceteze.

Însă el nici nu se clintește. Lovitura mea e ca o înțepătură de țânțar pentru corpul său masiv și bine lucrat. Acțiunea mea îl determină să mă irite și mai tare.

-Kaleb, te rog! Oprește-te! îl rog eu simțind cum începe să mă doară capul.

-Cum sunt? continuă el să mă tachineze.

Nici eu nu mă las mai prejos și continui să-l provoc, până când o voce ne întrerupe jocul.

-Kaleb, Sophie! Potoliți-vă! Iar vă prostiți?

Vocea îi aparține lui Angel, mesagerul Domnului. El e responsabil de acțiunile noastre. Acțiuni care, pe urmă, îi sunt transmise lui Dumnezeu. Însă nu toate. Doar cele care sunt grave sau care necesită o judecată. Totuși, până și El s-ar sătura dacă ar afla de fiecare tâmpenie pe care o fac cu Kaleb. Deși poate ști totul, ar fi o insultă pentru el să-și bată capul cu niște adolescenți ca noi.

-Nu eu am început, spunem amândoi în cor, făcându-ne singuri dreptate.

-Sunteți îngeri, pentru numele lui Dumnezeu! Imediat are loc Algerea. Comportați-vă mai firesc!

Mereu ne prostim și mereu ne ceartă. De aceea obișnuim să ne furișăm pe pământ. Acolo avem libertatea de a fi mai mult decât o pereche de aripi. Chiar dacă nu avem voie. Acolo nu suntem presați de perfecțiune.

-Sophie, mă așteptam la mai mult de la tine, mi se adresează Angel.

Aici, se presupune că numele pe care îl purtăm ne reprezintă. În limba greacă, „Sophiea" înseamnă înțelepciune. Așadar, dintre noi doi, toată lumea are așteptarea ca eu să fiu cea matură. În ebraică, „Caleb" înseamnă câine. Mereu a fost deranjat de numele pe care l-a primit. Îmi spunea întotdeauna că nu are atitudinea unui câine, aceea de a sluji și a-i fi loială unei singure persoane. Și așa este. O alcăturie a unor litere nu ne reprezintă pe noi ca persoane. Eu nu sunt înțeleaptă, el nu e un câine.

-De la mine nu te așteptai la nimic? întreabă Kaleb în locul unui răspuns de al meu, punând sare pe rană.

Amândoi cunoaștem răspunsul dureros la întrebarea aceasta, însă, rostit cu voce tare, e și mai dureros.