Iubirea unui Alpha

Xulix

Ori de câte ori mergeam prin pădure o vedea pe ea,  femela mea,  sufletul meu pereche și unica mea familie.
Tot ce mi-a rămas...a fost trecutul.
Am fost mințit de bastard vrajitoarei haitei mele,  iar acum una dintre cele două copile ale mele este în lume cautandu-ma pentru a se răzbună pentru moartea mama ei și sorei sale,  iar eu stau și zac ca un cadavru în această peștera magică.
Niste voci ciudate dar destul de familiare ma îndeamnă să plece din afurisit asta de peștera și plec în căutarea fetei mele.
Dar cum nu știam deloc drumul spre micuta mea,  am preferat să stai î TV-ul loc și să îmi mediteze situația de față.
Încă îmi aduc bine aminte de blestemul adus familiei mele de către bastard de fiica a vraciului haitei.
Vroia neapărat puterea mea de conducător,  însă când mi-am întâlnit iubita a simțit cum toate visurile ei au început să se destrame ușor,  ușor.
La fel și inima mea a încetat să mai bată tot din acest motiv,  nu imi dădeam seama de ce persoanele iubite erau chinuite,  ucise fără milă și arse pe rug.
Înainte ca tatăl meu să devină alpha-ul legendar, mătușa mea a avut o fiică, care a fost înșelată de mai multe ori, bătută cu bestialitate,  violată în fața haitei sale care îi plângeau de mila sărăcie mele verișoare,  și apoi arsă pe rug. Dacă aveam puterea necesară l-as fi ars și pe el,  și așa viața lui nu era importantă pentru nimeni,  mai ales pentru familia mea care a rămas o legendă a ceea ce se presiune un adevărat blestem.
Prin minte imi trec și fel de amintiri care uneori se leagă și le inteleg sensul,  dar uneori ma uit ca tâmpiți pe cer și incerc să găsesc un răspuns care să ma lămurească.
Lupul meu, Walix m-a părăsit în momentul în care perechea lui a murit, iar puii săi au dispărut fără urmă. Când îi găsise cadavrul primului născut, a urmat de durere,  iar eu am rămas stână de piatră,  nu aveam cum să îl ajută în această situație oribilă. Pe mine ma depășea orice situație în care familia mea era pe primul loc, și nu puteam să fac nimic care să nu fie ok.
Abia puteam să ma ridic,  picioarele mele refuzau să meargă,  așa cu un efort supraomenesc,  reușesc să ma ridic de la sol și să ma rog să fiu bine.
Întrebările care imi acaparau mintea mea seaca și întunecată, imi spunea să imi urmez instinctul și să plec naiba de acolo.
Până să pornesc la drum,  am mai aruncat o ocheada să văd fosta peștera unde ma ascundeam când aveau loc războaiele din trei haitei,  din cauza ca lupul meu m-a părăsit fără să imi spună nimic.
Acum ma gandeam cum să evadez din acest univers pustiu fără speranța.
Trebuie să fiu tare pentru fiica mea,  și să ma rog și pentru celălalte suflete care au suferit mai mult decât plângerile mele.