Intro.
Durerea asta de cap nenorocita nu se mai opreste.Sa se opreasca dracului odata.Mi-am dat ochii peste cap si am inceput sa numar pana la 20.Mereu mergea cand simteam ca ma pierd: numaratul imi demonstra ca inca mai pot gandi singura,desi eram imbuibata pana peste cap cu pastilele lor colorate,fetele zambitoare,chinuite si la fel de pierdute ca mine. Ei de ce nu se aflau aici,cu mine?
Reiau. 15..16..17..18..
-Julliana ?aud un glas sacaitor,subtire,facut sa imi strafunga timpanul.
M-am ridicat,luand in mana vaza de portelan cu flori violet si am strantit-o de perete,aceasta strapungand linistea din camera.Si asa era asurzitoare. Imi simteam buricele degetelor pulsand,inca nervoasa ca nu m-a lasat sa imi termin numaratoarea. Ei ma dominau,propria minte ma domina,dar mi-am ridicat privirea spre asistenta,zambindu-i dulce,observand in treacat sangele care iesea la suprafata din capilare.Am oftat usurata,usurata ca mai pot simti ceva,pana si durerea fizica.
-Helen, te-am rugat de atatea ori,nu intra fara sa bati la usa!Vezi ce se poate intampla,i-am spus,dojenind-o precum un copil.
Falcutele ei luara o nuanta nesanatoasa de rosu cand a vazut ca ma aplec asupra cioburilor,lasand urme pe mocheta de un verde inchis in timp ce intra in camera cu numarul 26. Camera unde stateam de mai bine de doua saptamani, cu pretextul ca “asa nu se mai poate”.Probabil sora observase starea-mi schimbatoare,uitandu-se atenta la mine,asteptand probabil sa o pocnesc sau sa izbucnesc in plans.
“Sa nu plangi in fata nimaniu,niciodata.” Am surans gandindu-ma la ultimul si de altfel,singurul sfat adevarat pe care l-am primit de la tata.In schimb am privit-o cu un aer senin,indepartandu-ma de opera mea de arta.
-Venisem cu sa te anunt ca sunt aparent multumita de rezultatul tratamentului. Acum insa cred ca trebuie sa mai schimbam cate ceva,ma anunta,zambindu-mi fals,cum numai asistenta sefa Drum stia.
-Adica?o intreb cu o doza de sarcasm bine proportionata in glas,nestiind totusi ce aveau sa imi mai faca de data asta.
-In primul rand...conducandu-ma cu grija spre pat..nu cred ca vrei sa cooperezi. Stii doar pentru ce esti aici, nu?Oamenii vin aici cu dorinta de a avea un nou inceput,de a-si fixa problemele si de a deveni persoana de baza in societate,imi recita randurile care se aflau inclusiv pe pliantul clinicii.
Fir-ar.E de rau cand vine cu teoria grea la mine.
-I-am promis familiei tale ca vei scapa de acele problemute ale tale si vei redeveni fata lor,ceea care erai odata,cea pe care si-o doresc ai tai..
Deja nu o mai ascultam.Problemute ale mele? Femeia aia chiar nu vede cata durere e in lume? Cat de greu e sa fii multumit de tine si de ce e in jurul tau? Cum de nu isi dau seama cat de nefericiti sunt defapt oamenii ?Mi-am lasat capul sa alunece pe perna imaculata , simtind in gura un iz metalic. Nu vreau sa fiu cine eram,nici macar nu stiu ce eram .Dar nici nu vreau sa fiu ca acum.Vreau sa adorm mai repede,sa iau o pauza,dar femeia asta nu mai pleaca.
-....asa ca l-am schimbat pe Simon cu Laurette,sunt sigura ca vei coopera mai bine cu ea decat domnul Moore,ma anunta ranjind.
Am simtit cum oxigenul nu mai voia sa imi mai inunde plamanii ca altadata,disperarea umplandu-mi venele.Imi furau singurul om in care am avut incredere,Simon nefiind psihologul de serviciu,cel putin nu in cazul meu. Nu eram Julliana-Fata-Problema pentru el.Cand in sfarsit am reusit sa expir,nu am putut sa nu remarc totusi privirea ei obosita.
Si eu eram obosita. M-am luat in brate,sperand ca totul va trece.Macar durerea de cap disparuse.
