Intră gardianul de zi. Acesta era îmbrăcat in mov ca și Viny dar nu avea parul mov. Nu am putut sa le zic celorlalți că nu e Viny. M-am gândit ca pe timpul zilei nu o sa facă nimic. A venit și copilui care își serba ziua de naștere. Era timpul să ne facem numerele. Eu cântam cu vocea, Bonny la chitară, chica dansa iar Foxy cred că dansa și el. Nu știu ce facea sigur ca nu il prea puteam vedea de cortina de la Pairet Cov. Gardianul s-a apropiat și era foarte aproape de Foxy. M-am gândit că și-a dat și el seama ca nu e Viny așa că am cântat liniștit în continuare. După cam 5-10 minute aud un țipăt și îi văd pe toți copii și adulți care erau cu ei speriați cu privirea spre Pairet Cov. Mă uit și eu și il văd pe Foxy care îl ținea pe gardian de cap cu dinți. Au intervenit mai multe persoane din care și menegerul sa îi scoată capul din gura lui Foxy. Au tras de capul gardianului cu atâta forță încât au reușit să il elibereze din strânsoarea dinților lui Foxy, dar i-a ramas lobul frontal în gura lui Foxy. Vine salvarea și îl duce la spital. Restul zilei localul a fost închis. La ora 23:45 apare un medic înapoi ca să vorbească cu menegerul și îi spun că gardianul este în regulă și trăiește. Restul conversației nu am mai auzit-o că nu am mai fost atent. La ora 12 pleacă amândoi, dar înainte să plece pune in fața Pairet Covului o pancartă pe care scria defect.
Chica: Bravo, bun am scăpat de Viny.
Bonny:A primit ce a meritat dar păcat că încă mai trăiește.
Foxy: Am vrut să fac asta de cand a intrat in local dar am zis că aștept monentul potrivit.
Eu: Nu îl mai tot felicitați că nu era Viny. Viny are parul mov gardianul pe care l-a mușcat îl avea brunet.
Foxy, Bonny, Chica: Nu era Viny?
Eu: Nu!!!
Foxy: Offf acum chear îmi pare rău că l-am mușcat.
Eu: Uite că ți-a pus o pancartă cu defect.
Foxy: Asta înseamnă că nu o sa mai fac copii fericiți?
Bonny: Nup, tu o să stai pe tușă.
Chica: Freddy dacă o să mai vină vreun gardian de noapte o să îl omorâm?
Freddy: Dacă este Viny sau dacă este o amenințare pentru noi. În rest o să îi speriem ca să demisionezs.
Chica: Ok.
Freddy: Uite am ceva să vă zic.
Bunny: Ce e Freddy?
Freddy: Am stat și am vorbit cu Puppet în ultimele două nopți și......
Atunci le-am zis povestea despre celelalte locale și ce s-a întâmplat în trecut.
Foxy: Ce trist?
Chica: Să avem grijă la Golden Freddy și la Spring Bonny ca să nu pățim ceva.
Atunci a aparut și Puppet și a zis.
Puppet: Nu la ei trebuie să aveți grijă ci la Shadow Freddy și la Shadow Bunny. Și-au luat forma de umbră ca să le fie mai ușor să se ascundă și au descoperit niște puteri care le permite să vorbească cu noi prin gânduri. O să incerce să nu întoarcă împotriva unul altuia și dacă nu reușesc o să ne tot vorbească până înebunim.
Bunny: Mulțumim Puppet, e bine de știut că trebuie să avem voința de fier și de prietenie adevărată ca să nu cădem în capcana lor, cea ce și acem nu-i așa prueteni?
Freddy, Chica, Bunny: Da!
Foxy: Puppet de ce nu ai zis deodată cu ceilalți? Și tu ești prietena noastră.
Și atunci ne-am luat în brațe cu toți.
CITEȘTI
Povestea localului Freddy Fazbear
HorrorPovestea localului și al persoanajelor din localul Freddy Fazbear