Fix Me!

Capitolul 1.

- Nu-mi poţi face asta, White! După tot ce s-a întâmplat între noi, cum poţi pleca și să mă lași așa?!

Strigă ca disperarea EX-prietena mea cu beneficii. Apreciaţi că am spus-o frumos, mai am și alte cuvinte care ar putea-o descrie, dar prefer să le păstrez pentru mine. Îmi închid ochii și trag o gură de aer, pentru a-mi oxigena creierul și ca să îmi pun gândurile în ordine, apoi o dau afară și spun:

- "După tot ce s-a întâmplat între noi." Ce s-a întâmplat între noi? Nu cred că înţeleg.

- White!

- Ţi-am spus încă de la început. Nu sunt interesat să fiu într-o relaţie. Ţi-am spus sau nu?

- Ai spus, dar am crezut că-

- Ei bine ai crezut prost. Te-ai îndrăgostit de capul tău, deși știai că nu voi fi al tău, acum suportă consecinţele. Nu mă interesează ce vei face de acum. Asta e strict problema ta. Nu mă mai căuta, nu vreau să mai am de a face cu tine.

Mă întorc cu spatele la ea, las să îmi scape un oftat, apoi plec fără a privi înapoi. Dacă urăsc ceva pe lumea asta, e când o fată nu știe unde îi e locul. Am stabilit clar încă de la început, tot ce vreau de la ea e sex. Atunci de ce dracu îmi face crize de geloasă și face pe posesiva cu mine? Nu e iubita mea și nu aș fi niciodată cu una ca ea. Continui să merg pe coridoarele școlii nepăsător, ignorând șușotelile celorlalți colegi care nu au nimic mai bun de făcut decât să bârfească, până când ajung în dreptul dulapului meu.

Dacă mi-aș aminti și care e combinația, ar fi super, îmi spun eu în minte, în timp ce lovesc cu pumnul ușa dulapului de două ori, ceea ce o face să se deschidă. 

- Presupun că nu am nevoie de combinație când pot face asta.

Îmi spun mie însumi cu voce tare, în timp ce încep să scotocesc prin dulap după cărțile pentru oră. Simt cum un val de frustrare îmi năpădește corpul când nu găsesc ce caut, ceea ce mă face să trântesc ușa dulapului închisă, atrăgând atenți câtorva elevi care se aflau pe hol. 

- Salut, White!

- Tu când dracu ai apărut aici?

- Cineva e prost dispus. Ce s-a întâmplat? 

Ignor întrebarea lui Carl, prietenul meu, și îmi deschid iar dulapul, la fel cum am făcut mai devreme și mă întorc la căutat cărți.

- Tot nu ții minte cifrul? Ți l-am notat pe un bilețel!

- Mă rog. Când l-am găsit în buzunar am crezut că era vreun număr de telefon, așa că l-am aruncat.

Carl își dă ochii peste cap, apoi își deschide dulapul lui, care era fix lângă al meu, și își lasă cărțile pe care le avea în brațe înăuntru, înlocuindu-le cu altele.

- White, avem fizică.

Spune el, dintr-odată făcându-mă să realizez de ce nu găseam ce căutam. Nu le găseam pentru că nu știam ce oră avem și ce cărți caut.

- Da, acum știu și eu.

- Ești foarte cu capul în nori azi. Sigur nu s-a întâmplat ceva?

- Nimic care să conteze.

Spun eu, închizând ușa dulapului și începând să merg spre laboratorul de fizică. Nu apuc să fac nici zece pași de la dulap și Carl mă prinde din urmă.

- Nu ai de gând să îmi spui ce s-a întâmplat cu tine?

- De ce insiști atât cu asta? Chiar îți pasă?