Fix Me!

Capitolul 2.

- Aici e!

Spune Carl, făcând semn cu mâna spre ușa ce ducea la clasa faimosului, nu atât de faimos după mine, Kuro. Privesc de sus în jos ușa, neimpresionat câtuși de puțin. Mi se pare o clasă ca oricare alta. De fapt nu mi se pare, chiar e o clasă ca oricare alta, nimic special. 

- Ai de gând să... intri?

Întreb eu, privind peste umăr la Carl, care se ascundea în spatele meu.

- Ă, da. Eventual.

Răspunde el, continuând să stea unde se afla.

- Ai de gând să ieși și să nu te mai ascunzi în spatele meu?

- Trebuie neapărat?

- Tu ce crezi?

- Că nu.

Îmi dau ochii peste cap, apoi mă întorc spre el. Îl apuc de după ceafă și îl scot din ascunzătoarea lui, apoi îl împing spre ușa sălii de clasă. Nu pot să nu observ că tremura, ceea ce mă face să oftez. Trebuie doar să vorbească cu un tip, nimic mai mult, nimic mai puțin. E terifiat de parcă urmează să îl omoare cineva, ceea ce e puțin probabil să se întâmple, doar dacă nu cumva Kuro ăla se pricepe la reparat și oameni, iar atunci își permite să îi strice.

Pufnesc din nas și îmi pun mâinile în sân, așteptând să își facă el curaj să intre sau măcar să bată. Dintr-odată, ușa se deschide și pe ea, din fericire pentru Carl, iese o fată și nu vreunul din criminalii în serie imaginari. Carl răsuflă ușurat, apoi zâmbește și face un pas spre fata aia, blocându-i drumul.

- Bună!

Spune el, probabil încercând să pară atrăgător sau așa ceva. Fata îl scanează cu privirea de sus în jos, apoi dă să plece, dar Carl face încă un pas în fața ei, blocându-i drumul din nou.

- Ămm... eu... de fapt...

- Ce vrei de la mine, copile?

Întreabă ea, uitându-se la el cu o sprânceană ridicată. Carl înghite în sec, apoi spune:

- K-Kuro e aici?

- Cine vrea să știe?

La auzul tonului ei dur și rece, Carl dă câțiva pași înapoi și face semn spre mine.

- El!

Îmi dau ochii peste cap la comportamentul lui de mâță fricoasă, apoi spun:

- Este aici sau nu, drăguță? 

- Uite, frumușelule, nu mă lua cu de astea. Ce treabă aveți cu el?

Întreabă ea, luând o poziție asemănătoare cu a mea, încercând probabil să pară intimidantă. Scuze, drăguță, dar nu ți-ai ales bine ziua. Nu există fată să mă intimideze pe mine, încearcă din nou în altă viață, îmi spun eu în minte, în timp ce îmi las mâinile pe lângă corp și o privesc plictisit, în timp ce pun exact aceeași întrebare pe care o pusese ea ceva mai devreme.

- Cine vrea să știe?

Tipa se uită la mine încruntată, dar nu mai spune nimic, ceea ce îmi permite să continui:

- Avem nevoie de ajutorul lui să repare ceva. Deci e aici sau nu?

Fata îmi aruncă o ultimă privire, apoi se întoarce pe călcâie și merge să deschidă ușa clasei faimosului Kuro. Își bagă capul înăuntru, apoi strigă pe un ton complet diferit față de cel folosit pentru a vorbi cu noi:

- Kuro, cineva are nevoie de tine!

Se întoarce pe jumătate cu fața spre noi și ne face semn cu capul să intrăm înăuntru. Carl, înghețat de frică, are nevoie de un ghiont pentru a reveni cu picioarele pe pământ și a mă urma în sala de clasă. În trecere pe lângă fata aia, îi spun un mulțumesc scurt, la care primesc un cu plăcere.