Zgomotul tocurile pasilor mei apasati pe caldaramul de piatra, erau singurele zgomote care tipau in noapte. Frigul noptii incremenise orasul. Luna plina facea inutile toate felinarele de pe podul Westminster.
Imi era frig in hainuta subtire pe care o strangeam cu disperare in jurul meu. Incepusem sa alerg in speranta ca ma voi incalzi. In jurul meu nici tipenie de om. In departare se mai auzea din cand in cand cate o sirena de politie.
Tamisa clipocea in soapte. Tanguirea ei molcoma m-a dus cu gandul la mare, am tras cu nesat aerul rece , mi-am zambit cand am simtit in nari mirosul puternic al algelor.
200 de metrii ma desparteau de statia de metrou din Westminster si 30 minute de a prinde ultimul metrou care sa ma duca acasa.
Bing Bang! Bing Bang! 11 batai care veneau de la uriasul ceas Big Ben din turnul Londrei.
Din ceata care incepea sa se coboare asupra orasului a aparut brusc o fata, cu o rochie subtire alba, in picioarele goale, avand parul despletit.
M-am oprit brusc, privind-o uimita de aparitia ei parca de nicaieri.
- Off englezoaicele astea, nu am sa inteleg cum pot face fata frigului asta, care mie imi face sa-mi clantane dintii de frig, mi-a mormait singura in minte, imbratisandu-ma singura in incercarea de a gasi putina caldura.
Frumoasa fata s-a oprit parca sa o vad. Nu o vedeam foarte bine, fiind destul de departe. Silueta ei parea desprinsa dintr-un tablou, ceata care ne invaluia pe amandoua, rochia ei lunga si alba o faceau aproape fantomatica.
Pentru cateva secunde m-am gandit ca poate are nevoie de ajutor, asa ca am uitat de frig si m-am indreptat hotarata spre ea.
Dintr-o data o vad cum escaladeaza podul, deschide bratele ca intr-un zbor si se arunca in gol.
Cu picioarele tremurande de frica, de data asta, m-am indreptat spre locul unde o vazusem. Am inceput sa strig dupa ajutor. Strigatele mele in noapte au ramas fara raspuns.
M-am indreptat in fuga spre statia de metrou si am povestit lucratorilor de acolo ce am vazut.
Unul dintre ei a sunat la politie si a raportat ce vazusem. Nu am mai plecat fiind martora incidentului.
La scurt timp politia si-a facut aparitia. Le-am povestit ce am vazut. Au inceput sa faca imediat cercetari. Scafandrii urmand sa vina a doua zi de dimineata sa verifice zona.
Dupa declaratiile de rigoare, date de contact , primele cercetari, era deja aproape 1.00 noaptea cand am plecat spre casa cu un taxi.
Ajunsa acasa sub actiunea socului avut, mi-a fost imposibil sa adorm.
La prima ora am inceput sa rascolesc presa londoneza in speranta ca cineva a raportat o disparitie sau s-a prezentat sinuciderea din apropierea celebrului Big Ben.
Spre dezamagirea mea. Nu am gasit nimic.
La ora 13.00 am luat legatura cu ofiterul care se ocupa de caz.
Ce mi-a spus m-a lasat fara glas.
M-am prabusit efectiv pe pat, intrebandu-ma daca nu cumva am innebunit.
Din toate cercetarile facute, nimic nu a adus la iveala ca de pe podul Westminster o femeie tanara cu varsta de aproximativ 20 de ani ar fi incercat sa se sinucida, noaptea trecuta in jurul orei 11.00, aruncandu-se de pe pod.
Totul a fost pus pe seama cetii, oboselii mele si probabil imaginatiei mele.
Am refacut in minte firul evenimentelor. Dintr-odata am sarit din pat, m-am imbracat si am plecat spre Westminster.
