Resimt secunde perimate.
Un sfârșit regăsit mă-nlățuieste-n slăbiciune,
În paralizia dureroasă de convulsii lăuntrice.
Latența unei zădărnicii perpetue.
Cuvintele rămân surde, privirile albe.
Toate abandonate-n inconsistența clipei.
Impuls dispersat, prefăcut în indiferență
Și-un pact tacit gravat cu o lacrimă pierdută
M-aruncă-n echivocul tăgadei.
Cercul orgoliului contrapuctic neputinței
Se dilată-n incertitudine, implacabil.
Acum pășesc prin inexistența
Oglindindu-mă-n fățărnicia iluziei de altădată.
Întreg neantizat în imperceptibil.
Un trecut selenar preschimbat în prezent nocturn
Mă-ndeamnă a săpa în solitudine
Spre a-mi căuta un loc.
Răpesc un ultim strigăt acompaniat în surdină.
Refuz a-l înapoia.
Ostil întins spre tăcere,
Îți las un acoperământ sumbru de făgăduință imaterială.
Gândurile le-am uitat.
