În așteptarea lui

Trandafirul

• 28.sept. Mă doare tot ce s-a întâmplat. Dar acum nu pot schimba trecutul. Nu pot să repar ceea ce-a fost. Trebuie doar sa astept ca timpul să treacă şi atunci voi lua o decizie definitivă...

• A durat 7 luni şi o zi fericirea mea. Viața în general e tare ciudată. Azi eşti într-un loc, mâine cine ştie unde te poți afla. Ca şi în cazul meu. Viața mea e într-o continuă schimbare. Mi se întâmplă tot felul de lucruri neașteptate. Acum un an, eram acasă. Locuiam cu bunica mea. Părinții mei sunt despărțiți de 10 ani. Aşa că marea parte a copilăriei mele am petrecut-o cu bunica. Acum sunt aici, departe de casă, deja a trecut un an. Acum locuiesc cu mama, merg la scoală aici, practic am o nouă viață.
Dar printre învățatul unei limbi noi, scoală si alte activități de-ale mele, a apărut o altă chestie neprevăzută. Un băiat. De care, evident, m-am îndrăgostit!

•14.feb. O zi extrem de importantă pentru mine. Orice adolescent a trecut prin etapa "primei întâlniri" . Nu era prima întâlnire la care mergeam, mai avusesem iubiți înainte, dar de ce eram atât de emoționată? Nu am reușit să găsesc răspunsul nici astăzi.
Îmi era frică, ne cunosteam doar de două săptămâni, nu ştiam prea multe unul despre celălalt.
Mă trezisem foarte de dimineață, trebuia să aleg hainele cu care mă voi îmbraca, rujul pe care il voi purta, şi cum îmi voi prinde părul.
Eram foarte nervoasă. Nu îmi plăcea nimic.

"-Ugh!! Nu găsesc nicio bluză frumoasă pe care să o pot purta la întâlnire!!"

"-Uită-te în dulapul meu, sigur vei găsi ceva frumos!" Zise mama. De altfel şi eă era emoționată pentru mine. Chiar dacă încearca să ascundă asta.
În final decisesem să port o bluză albastră închis cu puf. Nu mă machiasem, iar părul mi-l lăsasem pe spate.

• Eram afară, era frig, dar mergând parcă mă încălzisem puțin.
Ajunsesem la stația de metro. Îl aşteptam, pentru că nu cunoştea zona şi cazusem de acord să ne vedem aici.
Metroul ajunsese. Zeci de oameni ieşeau din el. Dar pe el nu îl zăream. Deodată văd un băiat înalt, cu ochii verzi, zâmbind se îndrepta spre mine.
Mă cuprinse strâns în brațe timp de câteva minute după care s-a oprit să mă privească, semn ca nu ii venea să creadă că sunt reală.
Eu, ca de fiecare dată a trebuit să stric momentul.
"-Hei..eu sunt Sofia!" -întinzînd mâna spre el .
"-Ah..iartă-mă! Eu sunt Vlad! Încântat de cunoştință, în realitate. "- spuse el- "Vai era să uit, asta e pentru tine! Mi-ai spus că iți place culoarea albastru..ei bine..".
"-Um.. mulțumesc frumos, dar nu trebuia să te deranjezi. Eu nu ti-am adus nimic..".
Cred că ăla fusese momentul când văzusem cel mai frumos trandafir albastru din întreg universul.

•Ne oprisem la un bar, care mai apoi devenise locul nostru.
Îmi era frică să nu spun vreo frază ciudată să îl sperii..pentru că, credeți- mă pe cuvânt eu mereu strict momentele..
"-Ce bei?"-mă întrebase el.
"-Apă? "- raspunsesem eu pe un ton pitigăiat.
"-Pe bune??? Nu se poate. Azi nu. Acum nu. Trebuie să alegi!"
"Um...ok.. Tu ce iți iei?"
"Mă gândeam să îmi iau un suc de fructe de pădure."
"Perfect! Atunci si eu iau acelasi lucru!".
Nici nu ştiam ce voiam in acel moment. Eram derutată. Eram emoționată. Mai ales când mă privea.

• Timpul trecea si noi deja vorbisem prea puține chestii. Îmi povestise de familia lui, despre el. În comparație cu mine avea o viață mult mai interesantă.
Dupa 2 ore de stat in acel bar, decisesem să ne plimbam puțin. Era foarte frig, si pe deasupra mai începuse si ploaia. Eu aveam umbrela la mine. În timp ce vorbeam si ne plimbam, inconștient îl apucasem de braț. Se rușinase. Dar nu mi-a spus absolut nimic.
După scurta noastră plimbare il condusesem până la stația de metro.
Locuiam foarte departe unul de celălalt!
Îmi luasem rămas bun, gândindu-mă când îl voi revedea. Ne îmbrățişasem câteva minute, după care plecase.

Şi de aici a început totul...