Atât de singuri,de parcă lumea și-a luat zborul și noi am rămas aici.Am rămas,fară să plecăm unul de lângă altul.Doi oameni într-o lume atât de mare.Oare mai e nevoie de ceva?Oare mai e nevoie de voci străine,când putem să le știm doar pe-ale noastre?Atât de în doi,de parcă suntem într-o singură ființă.Atât de aproape unul de altul,încât mă văd pe mine cu privirea ta.Și totuși am vrea să fim și mai aproape.Am vrea să fim mai aproape,încât să ne uităm la cer doar din doi ochi.Doi ochi.Și atât.
Doi ochi mai singuri,decât triști...