Family portrait (Justin Bieber F.F)

Prolog

Totul in viata incepe cu un secret, cu totii avem unul...dar secretele sunt diferite ...unele nu au asa mare importanta...dar altele...altele pot distruge tot ceea ce iubesti.

"Cred ca a venit timpul sa renunti Jade, e timpul sa iti vezi de viata , ceea ce s-a intamplat nu va fi dat uitarii cu siguranta dar viata merge inainte , iar cei care au facut asta familiei tale vor fi razbunati cu siguranta cu sau fara implicarea ta " imi spune matusa in timp ce se uita resemnata la mine si cu ochii inlacrimati , pe fata ei se putea citi durerea si parerea de rau ca ma vede in starea aceasta.

"Nu, nu voi renunta niciodata si nu voi avea liniste pana nu ii voi gasi , familia mea a fost totul pentru mine , acum nu mai am nimic , ii voi ucide unul cate unul pana cand nu va mai ramane  nimic din ei, eu personal ma voi ocupa de asta , nu voi lasa soarta si nu ma va deranja sa ma patez cu sangele lor ,chiar imi va face placere , vreau sa ii vad suferind sa ii vad urland de durere , sa ii aud cum striga si isi cer iertare, vreau sa ii doara la fel de tare cum m-a durut pe mine ...si desi ii voi tortura in cel mai aprig mod nu vor simti nici macar pe jumatate durerea pe care am simtit-o eu in momentul in care familia mea a murit" spun eu si o lacrima imi curge pe obraz, o sterg repede cu dosul palmei si privesc in gol.

Nimeni si nimic nu ma va opri sa-mi duc razbunarea la bun  sfarsit , sa ma razbun pe cei care mi-au ucis familia, am avut un timp cand am uitat de ce am ajuns pana aici , de ce lucram in politie, am uitat pur si simplu de cazul mortii parintilor mei si m-am avantat intr-o relatie care s-a terminat mai urat decat a inceput,o relatie toxica care m-a ucis pe dinauntru inceptul cu incetul si m-a lasat goala pe interior, fara sentimente ,fara emotii ,  a ramans doar ura si rabunare.Incerc sa uit de el acum si sa merg mai departe, viata merge inainte cu sau fara persoana de care m-am indragostit in cel mai neasteptat moment si care a disparut in momentul in care avea cea mai mare nevoie de el.Incerc sa ma concentrez doar pe razbunarea mea si sa uit de tot ceea ce ma distragea ,de la planul ce mi-l facusem in cap.

Uneori ma intreb pe mine insami de ce nu incetez cu razbunarea, de ce nu pot sa las timpul sa ii pedepseasca pe cei care mi-au facut rau,dar apoi ma gandesc ca in timp ce eu nu mai am familia alaturi de mine , cei care mi-au facut rau traiesc fericiti undeva fara sa aiba constiinta incarcata ca ceea ce s-a intamplat a fost din cauza lor, sunt fericiti ca ceea ce si-au dorit s-a indeplinit.

Cineva spunea ca viata e ca un roller coaster , cu suisuri si coborasuri , niciodata nu sti ce urmeaza , ce-ti rezerva viitorul ,cat timp vei ramane in varf si cand vei cobori , dar pentru totdeauna sti ca  va ramane speranta ca tot ce vei face , vei face fara regrete si fiecare actiune , fiecare lucru trait si facut iti va ramane in memorie pentru toata viata, pana cand lucrurile vor ajunge la sfarsit, pentru ca totul are un sfarsit pana la urma.

Pentru ca in ultima vreme viata mea pare sa fie la sfarsit de drum ,mai exact atarna de un fir de ata subtire cat un ac incep sa ma gandesc la cum a inceput totul , la cateva luni superbe pe care le-am trait dar care s-au sfarsit dramatic, pentru mine.Acum , cand stau pe patul acesta de spital imi vin in minte toate evenimentele de care am avut parte in tot acest timp si regret ca am facut unele greseli iremediabile.

Sunt zile in care ma gandesc ca asta este doar un vis , ca o sa treaca , ca el o sa vina la mine si o sa-mi spuna ca totul este bine ,sunt zile in care ma gadesc ca o sa ma trezesc din cosmarul acesta si voi descoperi ca evenimentele care s-au intamplat pana acum in viata mea nu au existat in viata reala.Voiam  uneori ca eu sa fiu printesa din basm , protagonista unui roman de dragoste de succes , voiam sa imi gasesc printul si finalul fericit.

Dar in realitate astea sunt doar vise , nu exista printi si printese si in mod clar in viitorul apropiat nu imi voi gasi happy-endul.De ce?Pentru ca in prezent zac pe un pat de spital, singura si ingandurata.Printul meu e de mult disparut iar eu nu sunt o printesa sunt mai mult asemanata cu calaretul singuratic , toata truda pe care urmeaza sa o duc o voi duce singura , fara sprijinul si ajutorul nimanui.Poate e mai bine asa, poate asa voi deveni mai puterica si poate intr-un final voi reusi sa trec  de aceasta tradare...

Dar pana atunci imi aduc aminte din nou cum a inceput totul... asta ma ajuta de fiecare data , iubirea pe care am trait-o ma intareste dar in acelasi timp imi ofera si cea mai mare tristete pe care am trait-o vreodata.

Ma simt ametita si slabita si asta din cauza medicamentelor si a sedativelor , intr-o oarecare masura e o senzatie placuta , uneori nu mai simt durerea din piept provocata de disparitia  lui ...deci senzatia de oboseala si somn e mai placuta decat realitatea in care traiesc .

As dori sa am un carnetel in care sa imi trec toate gandurile , sa imi spun povestea.Cum am ajuns aici si prin cate am trecut ,ziua in care a inceput totul , ziua cand i-am vazut ochii pentru prima data , ziua in care am avut primul sarut , ziua cand m-am daruit cu atata pasiune  si ziua cand ...s-a terminat totul.As vrea sa ma gandesc la trecut , dar nu sa traiesc in el , ci doar sa privesc putin la actiunile mele pentru a-mi da seama in ce moment am gresit si in ce moment s-a produs ruptura.

Aminteste-ti Jade, aminteste-ti totul...