Dansul dragonilor
O dedicatie pentru fanii mei pentru Lodey, Trebla, Stego, Pod, Caress, Yags, X-Ray si Mr. X, Kate, Chataya, Mormont, Mich, Jamie, Vanessa, Ro, pentru Stubby, Louise, Agravaine, Wert, Malt, Jo, Mouse, Telisiane, Blackfyre, Bronn Stone, Coyote's Daughter, si ceilalti barbati nebuni si femei salbatice ale Fratiei fara Stindarde; pentru magicienii paginii mele web, Elio si Linda, lorzi ai Westerosului, Winter si Fabio de WIC, si Gibbs de Piatra Dragonului, de la care a inceput totul; pentru barbatii si femeile de Asshai din Spania care ne-au cantat despre un urs si-o frumoasafecioara si pentru fantasticii fani din Italia, care mi-au oferit atata vin, pentru cititorii mei din Finlanda, Germania, Brazilia, Portugalia, Franta si Olanda si din toate celelalte tari indepartate, unde ati asteptat acest dans si pentru toti prietenii si fanii pe care inca am a-i intalni, cu multumiri pentru rabdare.
CHITIBUSURI DESPRE CRONOLOGIE Stiu, s-a scurs ceva vreme intre carti. Asadar, poate ca se impune o recapitulare. Cartea pe care o tineti in mana este al cincilea volum al seriei Cantec de gheata si foc. Cel de-al patrulea a fost Festinul ciorilor. Insa volumul de fata nu ii urmeaza celui precedent, in sensul traditional, ci se desfasoara paralel cu acesta. Atat Dansul, cat si Festinul continua povestea imediat dupa evenimentele celui de-al treilea volum al seriei, Iuresul sabiilor. In timp ce Festinul se concentreaza asupra intamplarilor de la Debarcaderul Regelui si din imprejurimi, din Insulele de Fier si din Dorne, Dansul ne conduce in nord, la Castelul Negru, la Zid (si dincolo de acesta) si peste marea ingusta, in Pentos si Golful Sclavilor, continuand povestile lui Tyrion Lannister, John Snow, Daenerys Targaryen si ale tuturor celorlalte personaje pe care nu le-ati intalnit in volumul precedent. Cele doua carti sunt impartite mai degraba geografic decat cronologic. Dar numai pana la un punct. Dansul dragonilor este o carte mai lunga decat Festinul ciorilor si acopera o perioada mai intinsa de timp. In cea de-a doua jumatate a acestui volum, veti remarca aparitia anumitor personaje-martor din Festinul ciorilor. Si asta inseamna tocmai ceea ce credeti ca inseamna: naratiunea a depasit cadrul din Festinul si cele doua fire se impletesc din nou. Urmatoarea carte: The Winds of Winter (Vanturile iernii). Unde, nadajduiesc, vor tremura cu totii impreuna, din nou...
GEORGE R.R. MARTIN, aprilie 2 0 1 1
PROLOG
Noaptea era incarcata de mirosul greu de om. Omul-lup se opri sub un copac si adulmeca, in umbra ce-i smalta blana brun-cenusie. O boare de vant cu mireasma de pin ii aduse izul de om in nari, peste celelalte mirosuri care graiau despre vulpi si iepuri, despre foci si cerbi si chiar despre lupi. Omul-lup stia ca si acelea veneau tot de la oameni; duhoarea de piei invechite, statuta si acrie, era aproape complet inabusita de miasmele mai puternice de fum, sange si putreziciune. Doar omul jupuia alte fiare si se invesmanta cu pielea si parul lor. Spre deosebire de lupi, oamenii-lupi nu se tem de om. Ura si foamea ii ravaseau maruntaiele. Scoase un marait gros, o chemare catre fratele sau cu un singur ochi, catre sora lui mica si vicleana. Cand porni in goana printre copaci, tovarasii de haita il urmara indeaproape. Simtisera si ei mirosul. In timp ce alerga, vedea si prin ochii lor si se zari pe sine in frunte. Rasuflarea haitei tasnea, fierbinte si alba, dintre falcile alungite si cenusii. Gheata li se intarise intre gheare, tare ca piatra, dar acum vanatoarea era in toi, prada in fata. Carne, gandi omul-lup, hrana. Un om de unul singur era o fiinta vulnerabila. Mare si puternic, cu ochi ageri, dar slab de urechi si surd la mirosuri. Cerbii, elanii, pana si iepurii, erau mai sprinteni, ursii si mistretii, mai fiorosi in lupta.
14
GEORGE R.R. MARTIN
Dar oamenii in haite erau periculosi. Cand lupii se apropiara de prada, omul-lup auzi scancetul unui pui, pojghita zapezii cazute peste noapte paraind sub labele stangace ale oamenilor, zgomotul pieilor grele si ale ghearelor lungi si gri pe care le duceau in maini. Sabii, ii sopti o voce launtrica, sulite. Copacilor le crescusera colti de gheata, ce atarnau dezgoliti ca intr-un marait pe crengile cenusii, desfrunzite. Un-Ochi tasni prin tufisuri, improscand omatul. Tovarasii de haita il urmara. In susul unui deal si in josul povarnisului de dincolo, pana ce padurea se deschise inaintea lor si oamenii erau acolo. Printre ei, o femela. Ghemul infofolit in blana pe care-1 strangea in brate era puiul ei. Las-o la urma, sopti glasul, masculii sunt pericolul Racneau unul la altul, asa cum obisnuiau oamenii, dar omul-lup le simtea spaima. Unul avea un dinte de lemn, inalt cat el. II azvarli, dar mana ii tremura si dintele zbura sus. Atunci haita se napusti asupra lor. Fratele lup cu un singur ochi il dobori pe aruncatorul dintelui intr-un troian de zapada si ii sfasie beregata, in timp ce acesta se zbatea. Sora lupoaica se strecura pe dupa celalalt mascul si-1 ataca din spate. Mai ramaneau femela si puiul ei. Avea si ea un dinte, unul mic, facut din os, dar il scapa din mana cand falcile omului-lup i se inclestara pe picior. In cadere, isi infasura ambele brate in jurul galagiosului ei pui. Sub blanuri, femela era doar piele si os, dar avea ugerele pline de lapte. Carnea cea mai dulce era a puiului. Lupul pastra cele mai gustoase bucati pentru fratele lui. De jur imprejurul lesurilor, zapada inghetata deveni rozalie si rosie, in timp ce haita se ghiftuia. Hat departe, intr-o coliba din chirpici cu acoperisul de stuf, o gaura de fum si podeaua de pamant batatorit, Varamyr se scutura, tusi si isi linse buzele. Avea ochii rosii, buzele crapate, gatul uscat si aspru, dar gustul de sange si grasime ii umplea gura, in timp ce pantecele-i bombat tipa dupa hrana. Carne de copil, gandi el, amintindu-si de Tugui. Carne
