Moon's Slaves

Camera era mai goala ca niciodata, nu se asteptau sa ajunga acolo atat de curand, sa ajunga izolati. Si totusi stateau amandoi cu usa deschisa in spatele lor. Fata mica si ingrozita il tinea cu putere de mana. Parul ei, altadata lasat liber pe spate" era prins intr-o coada. Tremura atat de puternic incat se mira ca inca mai putea ramane pe picioare. Si totusi situatia era chiar hilara. Ea nu avea sa pateasca nimic, mai erau inca doisprezece luni pana avea sa ii vina randul ei. Baiatul amuzat o strangea cu putere de mana sa o linisteasca. Parea atat de calm, de rece, de calculat, parea ca nu ii pasa de ceea ce avea sa urmeze. Parea ca nu ii pesa ca peste cateva minute fiecare os din corpul lui avea sa se rupe iar corpul lui va suferii ore de chinuri pana cand prima lui transformare avea sa fie finisata. Nu parea ca il afecteaza ca in cateva minute avea sa sufere atat de mult. Doar parea, in realitate el tremura inauntrul lui, dar trebuia sa fie tare. Ea era acolo langa el, iar el nu putea sa o dezamageasca. Inima lui s-ar fi frant daca ea nu l-ar mai fi vrut aproape, daca ea nu era fericita, protejata. Da, avea sa aiba grija de ea, avea sa fie curajos si puternic pentru ea. Dar o doamne era atat de greu, corpul lui a inceput deja sa se simta ciudat si razele lunii erau din ce in ce mai aproape. I-a dat drumul fetei, mana lui alunecand pe langa corpul ei, o auzi cum a scos un sunet ciudat, un sunet ce se afla intre marait si schelait, iar el a ras. A ras cu adevarat pentru prima data in acea zi plina de nervozitate, emotii.

Corpul lui s-a asezat langa perete coborand pana jos, incet chiar dureros. Unul din ochi lui s-a inchis sub presiunea durerii si pe chipul sau a aparut un zambet chinuit iar fata a inceput sa planga aruncandu-se jos dupa el. Bratele ei i-au cuprins mijlocul iar capul ei se fraca usor de pieptul baiatului. Era ca un copil ce fugise in bratele mamici sale, desi acele brate erau mai stangace si mai musculoase. Mana lui trecea usor peste varful capului fetei iar cealalta ia ridicat usor barbia.

-Ia zi pitico? De ce plangi? Tura ta e peste 12 luni.

-Dar tu... o sa, o sa..

-O sa fiu bine! Sunt baiat mare, nu e mare chestie oricum. Cateva oase rupte iubire.

Inima fetei a sarit din loc cand i-a auzit cuvintele, desi erau spuse in joaca ca un alint. Ochii lor s-au intalnit pentru o secunda si baiatul simti ceva tulburator inauntrul sau. Voia sa o sarute atat de mult, cu atat de mare dorinta. Nu mai voia sa vada daca ea e sufletul lui pereche sau daca nu e. Voia doar sa o sarute pentru ca e ea. Si pentru ca o iubea. Iubea ingrijorarea ei, implicarea ei, sensibilitatea ei, afectiunea ei, iubirea ei. Desi ura sa vada lacrimile din ochii aceia de smarald, ii placea sa stie ca sunt varsate pentru ingrijorarea lui.

Mainile lui, care devenisera din ce in ce mai grele i-au apucat usor obrajii si fata lui se apropria tot mai incet de a ei. Trebuia sa aiba grija cu fiinta din fata lui. Avea sa ii deie primul ei sarut. Inimile lor faceau tumbe la unisol. Buzele lui s-au lipit incet de ale ei. Se potriveau la perfectie fiind facute una pentru alta, miscarile pareau un incet si elegand vals. Iar cand gura ei s-a deschis primindu-l inauntru totul in jurul lor a explodat. Mana lui s-a mutat pe ceafa ei tragand-o mai aproape iar degete ei ii umblau prin par tragand usor de el. Erau din ce in ce mai scufundati unul in altul iar corpurile le erau mangaiate si explorate cu grija si iubire de atingerile celuilalt. Mana lui s-a strecurat pe sub bluza groasa atingandu-i pielea... cand deodata s-a oprit. Corpul lui s-a incordat puternic si sarutul a fost rupt cerand disperarea dupa aer.

Razele lunii se aflau pe ei doi si lupul lui incepea sa ia nastere. Simtea cum ajungea la prima granita cum oasele deveneau si mai grele gata sa se rupa. Cu un ultim efort de luciditate fruntea lui s-a sprijinit de a ei si ia zambit indurerat.

-Orice s-ar intampla, sa sti ca eu sunt indragostit de tine Mel. Cred ca am fost intotdeuna. Sa nu uiti sa te iubesc pitico. O sa vina ceva rau, o simt.