Ochiul verde

Toată viața m-am mutat dintr-un oraș în alt oraș, ajungând ca în prezent să locuiesc în Darkdale. Primul contact cu acest oraș a fost acum câțiva ani când am rămas la bunica o noapte din cauza penei de cauciuc.
Era o zi de toamna ploioasă. În jurul orei șaisprezece, împreuna cu mama, tocmai plecam de la un concert. Până acasă făceam cam 3 ore cu mașina, dar doar o ora până în orașul unde locuia bunica. La intrarea în Darkdale, un cui s-a înfipt în cauciucul din față, obligănd-o pe mama sa tragă pe dreapta.Nu aveam roată de rezervă, așa că am mers pe jos până la casa bunicii. Aceasta ne-a primit bucuroasă în umila ei căsuță.
Tocmai începeau stirile locale de la ora douăzeci. Împreună cu mama si bunica stăteam pe canapeaua din sufragerie, lângă șemineu. Fiecare avea o cană de ceai de mentă, specialitatea bunicii, dar și faimoasele fursecuri cu ciocolată abia scoase din cuptor. După plictisitoarele stiri locale, a urmat prognoza meteo. Bărbatul care prezenta vremea de astăzi era un om scund, roscat cu păr creț și cu urechi mari care semăna cu un spiriduș. Pe lăngă ploi si vânt acesta a zis că în acea seară o să fie lună plină. În acel moment bunica a înghițit în sec. Toată seara a fost agitată, dar nu am înțeles din ce cauză. Misterul a fost rezolvat câțiva ani mai târziu.
De două luni sunt un localnic al orașului Darkdale. Singurul lucru ciudat pe care l-am observat în acest oraș este comportamentul hiperactiv al locatalnicilor în nopțile cu lună plină. Casa mea era amplasată lângă pădurea de la marginea orașului, dar era aproape de liceul la care învațam. Liceul din oraș era un loc liniștit cu persoane prietenoase. Mi-a fost destul de ușor să mă integrez într-un cerc de prieteni. O aveam pe Ema, care devenise foarte apropiată de mine într-un scurt timp, pe Jacob băiatul pe care Ema îl plăcea și Eduard. Acesta era cel mai frumos băiat din liceu, dar și băiatul de care eu eram îndragostită până peste cap. Împreună cu cei trei prieteni, constituiam clubul care se ocupa cu ziarul liceului. După terminarea orelor de curs, ne adunam toți la o cafenea de lângă liceu, unde ne pierdeam timpul râzând și discutând despre diferite subiecte.
Într-o vineri, după liceu am hotărât să mergem pentru câteva ore la cafeneaua de lânga liceu. Discutia despre luna plină din noaptea următoare m-a făcut sa îi întreb de ce sunt oamenii așa de agitați când aud asta. Preț de câteva secunde s-au uitat unul la altul, nespunând nimic. Singurul răspuns pe care l-am primit a fost un simplu nu știu din partea lui Eduard, apoi schimbând brusc subiectul. Știam că îmi ascund ceva, dar nu știam ce.
Peste câteva zile, ne-am întâlnit din nou la cafeneaua de lângă liceu. Vânzătorul deja știa comanda fiecăruia. Pentru mine și Ema o cafea cu lapte, pentru Jacob o cafea neagră și pentru Edi o simplă ciocolată caldă. De această dată, din lipsă de subiecte, am propus să ne jucăm adevăr si provocare. Au fost de acord doar dacă eu sunt prima. Toți trei au ales provocare, așa că i-am pus să răspundă la întrebarea adresată acum câteva zile. Din ce cauză atunci când este lună plină,tot orașul este agitat. Neavând de ales, mi-au spus motivul.Orașul ascundea un secret adânc îngropat în interiorul său. O dată la două săptămâni, când era lună plină, din orașul vecin venea o haită de lupi, sau așa mi-au spus ei. Până atunci, lupii nu făcuseră niciun dezastru, dar se auzise ca o fată de la marginea orașului a dispărut, iar localnicii au dat vina pe ei. Auzind aceste lucruri m-am speriat puțin, însa teama a dispărut două săptămâni mai târziu.
După liceu, am fost singură la cafenea pentru a lucra la un proiect care îmi trebuia la ora de română.
Eram foarte concentrată asupra proiectului așa că am pierdut noțiunea timpului. De la cafenea am plecat pe la ora douăzeci si două, când Bill, vânzatorul cafenelei mi-a zis că o sa închidă și m-a rugat frumos să plec. Nu am observat căera lună plină  până când, lângă un copac am văzut un lup negru cu alb și cu ochii albaștrii. M-am speriat puțin, însa nu am vrut să arăt asta. Mi-am continuat drumul, însă nu după mult timp, mi-a ieșit în cale un alt lup. Acesta era complet negru, tot cu ochi albastri. M-am oprit în loc, în fața lui. La suprafață nu păream speriată, dar pe interior eram moartă. M-am holbat  preț de două minute la acel lup, timp în care, în spatele lui au mai apărut alți patru lupi. Am făcut doi pași spre dreapta și am încercat sa îi ocolesc. În acel moment, lupul la care m-am holbat a scos un sunet asemănător cu un lătrat, dându-mi de înțeles că nu trebuie să plec. M-am speriat mai tare și am rămas pe loc. După câteva secunde, a mai lătrat încă o dată. Din spatele unui tufiș a mai apărut un lup complet alb, însa ochii lui nu erau albaștri, erau verzi, asta m-a făcut să îmi dau seama că el este liderul lor. A luat locul lupui din față. Lupul alb a lătrat și s-a apropiat de mine. Știam faptul că dacă o să încerc să plec o să latre din nou, asa că am rămas pe loc. Acesta s-a așezat jos în partea mea dreaptă, uitându-se în sus la mine. Acesta a lătrat încet de mai multe ori. M-am așezat în genunchi și am început sa îl mângâi. Din spatele meu s-a auzit cum vine o mașină. Aproape instantaneu, lupul s-a ridicat și împreună cu ceilalți au fugit spre pădurea intunecată. În mașina care venea era chiar mama. Aceasta mă căuta îngrijorată. După multe explicații, am convins-o să nu mă pedepsească, însă de întâlnirea cu lupii nu i-am povestit.
A doua zi, la liceu, cănd m-am întalnit cu prietenii mei, le-am spus că trebuie neapărat să ne întâlnim la cafenea, după terminarea orelor. Fiind foarte curioși, au întrebat imediat de ce și dacă s-a întâmplat ceva rău. I-am calmat spunându-le că nu s-a întâmplat nimic rău și doar că vreau să discut ceva urgent cu ei. Zis și făcut. După terminarea orelor, m-am îndreptat spre cafenea. Acolo le-am povestit tot ce mi s-a intâmplat cu o seară în urmă. Auzind aceste lucruri, Ema și Jacob au început să râdă de mine, chiar au crezut că m-am lovit la cap în drum spre casă. Ciudat este faptul că Edi a ezitat să spună ceva sau sa râdă. Au uitat repede întâmplarea mea, nebăgand-o în seamă. Din acea seară nu am mai văzut lupii prin oraș.
Au trecut câteva săptămâni de când nu m-am mai întâlnit cu lupii și sunt de negăsit. Am stat până la unu noaptea în pădure pentru a îi vedea, dar nu au dat niciun semn. Am renunțat la căutări după ceva timp și am început și eu sa cred că era decât un vis.
Într-o seară, când mă întorceam de la liceu, am observat în față, pe mijlocul drumului trei căței. Am încercat să îi ignor, dar la un moment dat au început să latre. M-am speriat foarte tare și am început să fug, în timp ce aceștia alergau rapid spre mine. În acel moment m-am lipit cu spatele de un gard. S-au oprit și ei din alergat, acum doar mergeau mârâind spre mine. O secundă mi-am luat privirea de la ei și mi-am întors capul spre padurea întunecată. Lângă un copac, se vedeau doi ochi verzi. Am știut imediat că era lupul alb. M-am uitat fix în ochii lui și am șoptit ajută-mă. În mai puțin de o secundă, din spatele copacului au sarit si ceilalți cinci lupi alături de cel alb. Aceștia au început să urle, alungând cei trei căței. Imediat după, lupii s-au făcut nevazuți în întunericul dintre copaci. De această dată nu am mai spus nimănui ce mi se întâmplase.
Eu și cu Edi ne-am împrietenit foarte mult de când Ema este împreuna cu Jacob. Încet, încet, Edi i-a luat locul Emei în viața mea. Eram cei mai buni prieteni, însă eu nu voiam asta. Mă simțeam captivă în zona prieteniei. Eu țineam la el mai mult decât ca la un prieten, dar nu cred că era reciproc. Petreceam aproape tot timpul împreuna, chiar și la cafenea stăteam singuri, deoarece Ema și Jacob îsi găsise un alt local unde să îsi petreaca timpul liber.
Într-o seară cu lună plină, m-am întâlnit cu Edi la cafenea. De obicei, stăteam cam până pe la ora douăzeci și doi, dar în această seară a plecat mult mai devreme. Nu l-am întrebat de ce, dar aveam o bănuială. În timp ce discutam, m-am uitat în ochii lui verzi și mi-am amintit de lupul alb. Ochii lui Edi erau identici cu cei ai lupului. Atunci mi-am dat seama că el este lupul alb care m-a ajutat să scap de căței.
Edi nu avea habar că mie îmi place de el și nici că știu despre secretul lui, dar voiam să fiu sigură că el este lupul alb. Pentru a mă convinge, l-am urmărit până într-un punct, deoarece nu am vrut să mă descopere. Am mers în locul unde l-am întâlnit prima oară sub formă de lup. M-am pus în genunchi jos, și am rostit în gând cuvintele 'vino aici'. După câteva rostiri, din pădurea deasă s-au auzit câteva ramuri trosnind. În acel moment mi-am îndreptat privirea spre el, spunându-i că eram sigură de venirea lui la chemarea mea. L-am strigat pentru a ii spune că i-am aflat secretul și știu că el este Edi. Când a auzit aceste lucruri a plecat, puțin derutat.
Următoarele două zile, Edi nu a mai dat niciun semn de viată, însă luni începea liceul și nu mă mai putea evita. L-am văzut pe holul liceului într-o pauză așa că am decis să merg la el și să îl întreb din ce cauză a plecat în acea seară. Acesta nu mi-a  dat un răspuns clar la întrebare, detutându-mă și mai tare. Auzisem la știri că și diseară o să fie lună plină așa că l-am lăsat în pace până la terminarea orelor de curs. După liceu, am fost cu Edi la cafenea și am evitat să aduc discuția despre ce s-a întâmplat în acea seară, însă el m-a întrebat cum mi-am dat seama. I-am zis că aș recunoște ochii aceea oriunde pentru că sunt așa de perfecți. Cred că în acel moment a realizat faptul că eu nu vreau să-mi fie doar prieten și că vreau ceva mai mult. După cele spune de mine, mi-a zis că încerca doar să mă protejeze, deoarece nu vrea ca cea mai frumoasă fată să fie rănită. M-am îmbujorat la față. Văzând asta, Edi mi-a mărturisit sentimentele sale ascunse. Până la urmă și el voia sa fim mai mult decât prieteni. Discuția s-a oprit brusc atunci când Edi a trebuit să plece.
Am mers și eu la locul unde ne-am văzut cu o seară înainte, dar putin mai târziu. L-am chemat la mine, însă în zadar, acesta nu mai apărea. În final, din padure a venit un lup, dar nu el. Era foarte agitat, asa că l-am urmat. Acesta m-a condus până la o stradă pe partea cealaltă a padurii. În mijlocul străzii stătea lupul alb, întins pe jos cu o baltă de sânge lângă el. Am observat urma de la o frană de mașină si imediat mi-am dat seama că a fost lovit. M-am apropiat de el, punându-mă cu capul deasupra lui. Am sperat la o minune, ca să își revină, dar deja era prea târziu, Edi a murit chiar în fața ochilor mei.