Odd moments 2

Surpriza

In cartea trecuta: 

           Se apropie de mormantul meu tremurand cu lacrimi in ochi. Era imbracata intr-o rochie neagra si pe cap avea o palariuta neagra si era machiata destul de frumos. Ajunge la mormantul meu, pleaca capul cateva secunde gandindu-se la cele petrecute intr-un an. Si-a ridicat capul brusc, l-a scuturat si in mana avea un trandafir. L-a ridicat punandu-l pe mormantul meu spunand incet: 

- Si eu te-am iubit fraiero..

Dupa 4 ani

 Eram intr-un univers paralel, stateam si imi beam cafeaua gandindu-ma la ce s-a intamplat in ultimii 5 ani, cum am fost aruncata dintr-o lume in alta, acum ajungand intr-un loc neobisnuit. Locul asta era atat de monoton, majoritatea oamenilor mergeau cu privirile in pamant, majoritatea suferind de orice altceva inafara de fericire.

Stand si analizand ce s-a petrecut in viata mea in ultimii 5 ani, am realizat ca am riscat multe pentru o secunda de fericire de fiecare data. 

In prima faza, dupa moartea mea ajunsesem in Rai. La intrare, nu era asa multa lume, din contra, erau foarte putine persoane care fara sa vrea corpul le tremura de frica nestiind ce se intampla. Uitandu-ma in jur, la inceput nu mi-am dat seama ce se intampla, unde sunt. Intrebarea de baza era : "Unde sunt si ce Doamne iarta-ma se intampla?" '' Unde e Ralluca?'' ''I-am spus?''

Ajunsese la mine un domn inalt, imbracat din cap pana in picioare intr-o rochie alba unde se prelingea o barba mai alba decat imbracamintea sa. Presupun ca era Dumnezeu. 

-Ia spune, Aurora draga, cum ai ajuns aici? imi spune acel domn.

-Sincera sa fiu, tot ce imi aduc aminte era ca trebuia sa-i spun Rallucai tot ce simt..

Si atunci, in timp ce-i explicam situatia apare de nicaieri un ecran de o dimensiune destul de generoasa cu faza in care eu alergam dupa Raluca, vrand neaparat sa-i spun ce simteam pentru ea. Ajunsa la ea, observ cum acea masina nenorocita da peste mine. Atunci ea a inceput sa urle, sa planga, striga dupa ajutor, dar nimeni nu parea sa o observe. Atunci fara nicio ezitare a luat telefonul si a sunat la salvare. Salvarea venise, dar totul era prea tarziu. 

-Uite asa ai ajuns aici, domnisoara A. Acum depinde de mine locatia in care am sa va duc.

-Va rog sa ma trimiteti inapoi la familia mea si la prietenii mei. Au nevoie de mine!

-Suflet bun, nu o sa te las sa te duci acolo ca sa te autodistrugi. Oamenii sunt prea rai, niciunul nu ma mai asculta si majoritatea isi face de cap. Intr-adevar, de aceea v-am si creat, dar totul are o limita. Cand ajungeti sa o luati razna ca aveti acces la prea multe lucruri si se intorc impotriva voastra, tot la mine apelati? Eu iert, dar nu uit. Asa ca pe tine te duc in Rai, pentru ca nu ai murit de buna voie. Iti iert toate pacatele de pana acum, cu conditia sa nu mai faci in continuare in Raiul vesnic.

-Nu stiu ce sa spun. M-ati lasat fara cuvinte asa ca ma las pe mana Dumneavoastra.

Atunci cand se deschisese poarta Raiului, o lumina oribitoare mi-a intrat in ochi. Atunci cand am pasit in Rai, primul meu pas, atunci totul a prins culoare, totul prinzand viata, totul fiind linistit. Aerul curat care imi curata plamanii de fum si de durere suferiti din dragostea anxioasa pe care am trait-o timp de un an. Intr-adevar, un an nu e cine stie ce lucru, dar pentru mine fiecare zi din acest an conta mai mult decat orice pe lumea asta.