Buna! N am mai vorbit de mult... sau cel puțin nu asa cum as fi vrut eu. Niciodată nu o sa ajungă scrisoarea asta la tine asa ca ar trebui sa mi fie usor sa ți zic tot ce am pe suflet, dar totuși.. nu e chiar asa. Îmi e dor de tine, de noi, îmi e dor sa mi dai mesaj și sa stam cu orele sa vorbim despre tot felul de tampenii. Îmi e dor sa stiu ca ești al meu sau ma rog... nu al ei! Îmi e dor de îmbrățișările tale... și abia mi aduc aminte ultimul sărut, a fost prea scurt. Stiu a fost vina mea! Ne am despartit dintr o prostie. Nu asa trebuia sa se termine totul! Regret, speram ca nu se ca ajunge aici, dar regret. Regret ca nici măcar nu mai am voie sa ma gandesc la ce a fost. Simt ca păcătuiesc doar când ma gandesc la tine. Nu pot sa mi te scot din suflet îți jur am incercat. Nu pot. Te văd prea des, îmi aduc aminte de toate momentele frumoase de prea multe ori. Am nevoie sa stau departe de tine ca sa te uit, iar asta e imposibil. Stiu, trebuie sa fie măcar și cea mai mica fărâma din tine care nu M a uitat. Nu are cum! Dacă tot ce ai spus ca simți pentru mine e adevarat, nu ai cum sa ma uiti. Chiar dacă a trecut un an de zile, nu o sa ai cum niciodată. Sper! Și spun asta pentru ca sunt convinsă ca nici eu nu o sa pot! Încă tin la tine... încă și acum. Încă nu am încetat sa te iubesc. Poate sentimentul nu e reciproc, dar presupun ca pot doar sa zic asta e, pentru ca altceva nu am ce sa fac. E ca uj blestem. Un fel de vraja aruncată asupra mea sa nu te pot uita. Te urăsc, te urăsc pentru ca încă te iubesc!
