14 februarie 1995, Milano.
Diminetile din Milano sunt la fel de proaste precum diminetile in care n-ai apucat sa iei o gura din cafeaua ta cu frisca si foarte dulce din cauza punerii in prostie a zaharului. Ploua foarte tare, iar cerul pare atat de trist din cauza culorii sale. Priesti pe geam si vezi numai cupluri care stau in mijlocul strazii si se iubesc. Trebuie sa recunosc ca sunt niste oameni foarte prosti din simplul fapt ca stau in mijlocul strazii, afara e dezastrul de pe lume, iar ei stau si se pupa. Probabil n-au casa sau intimitate sau ceva ca daca erau destepti nu stateau afara si se pupau in halul asta, mai de graba ca nu se si dezbracau pentru o partida de sex in ploaia.
-Cafeaua e gata, doamna! aud vocea menajerei tocmai din bucatarie.
Parasesc living-ul si pasesc spre bucatarie pentru a-mi lua cafeaua.
-Este asa cum imi place mie? spun eu
-Da doamna. spune menajera, Janet, aducandu-mi cafeaua.
Iau cafeaua si ma pregatesc ies din bucatarie indreptandu-ma spre biroul meu.
-Ati terminat cartea, doamna? spune menajera privind in jos.
-Nu, inca n-am apucat s-o termin. Mai am destul de mult, dar, de ce intrebi? spun eu sorbind din cafea.
-Voiam doar sa stiu. Am vazut ca lucrati destul de mult la ea si vazand atata munca depusa am crezut ca ati apucat s-o terminati si s-o si publicati.
-Janet, tu crezi ca scrisul unei carti este atat de usor? Nici nu-ti imaginezi cat de greu iti este. Iti vin idei marete, dar nu le scrii deoarece nu stii ce vei scrie mai departe si probabil vei ramane fara inspiratie.
-Pai da, dar stati la cartea asta de 1 an si totusi nici acum n-ati termiato.
-Tu esti menajera. Tu te ocupi de casa mea si toate chestiile astea. Tu esti un nimic pentru mine. Esti o servitoare. Eu te platesc, tu faci curat, taci si nu te mai baga in viata mea. Pot sta la cartea asta cat vreau, ai inteles?
-Da, doamna. Ma scuzati. spune Janet destul de speriata.
De data asta chiar parasesc bucataria intr-o fractiune de secunda. Este inadmisibil ca menajera ta sa-ti dicteze viata. Imi dicteaza cartile, iar cartile sunt viata mea.
Intru in birou si ma asez pe scaun. Deschid laptop-ul si intru pe mail sa vad daca am primit vreun mail de la editura care o sa-mi publice cartea.
"Buna ziua! Suntem de la editura "Trei". Noi va vom publica cartea, defapt v-am mai publicat o carte numita "Malul marii, tu si eu". A fost si este o carte exceptionala, iar de asta, voi va rasplatim cu o calatorie la Paris timp de 3 zile. Va multumim deoarece apelati mereu la noi si suntem onorati sa va publicam cartile.
Cu stima si respect, editura "IUBIM CITITUL" !"
Ok, asta este foarte ciudat, dar imi surade ideea de a pleca la Paris. 3 zile. 3 zile pline de bucurie si fara nesuferita de Janet. Da, o sa fac si asta si o sa ma duc la Paris. Nu se iveste mereu o astfel de oportunitate in viata de a pleca la...Paris. Este Paris, adica, cine n-ar vrea la Paris?
Inchid laptop-ul si ies in fuga din birou. Urc la mine in camera si incep sa-mi fac bagajele. Mi-am pus toate lucrurile necesare pentru 3 zile. Cobor si intru in birou pentru a-mi lua si laptop-ul, inca mai am de terminat aceasta carte.
-Janet, poti sa-ti iei liber 3 zile, dar sa vii si sa verifici casa in fiecare zi, ok?
-Stati! De ce imi dati liber? Nu trebuie sa muncesc?
-Plec 3 zile la Paris. spun eu tragand geamantanul dupa mine.
-Pe bune? Imi dati liber?
-Pleaca dracu odata de aici pana nu ma razgandesc.
Sun dupa un taxi care a spus ca vine in aproximativ 10 minute. Imi caut telefonul in geanta inainte de a pleca. Intru in taxi insotita de Janet pentru a ma ajuta cu bagajele.
-Sa va distrati! spune Janet cu un zambet pe fata.
-Nu ma voi distra.
Taxiul porneste, iar eu inca ma uit pe geam privind figura ciudata a lu Janet.
In jurul a 40 de minute, ajung la aeroport. O nu, la dracu! Am uitat ca n-am bilet de avion. Unde dracu mi-o fi fost capul? Ma gandeam sa plec departe de orasul asta mizerbabil, departe de Janet, insa am uitat complet de biletul de avion.
Ma intorc dezamagita alergand catre taxi, iar in tot acest timp un tip imbracat la 4 ace vine dupa mine, alergand si el. Ma opresc.
-De ce te tii dupa mine?
-V-am a-a-a-a-dus bi-iletu de avion. spune el rasufland de oboseala
Si dintr-o data, figura mea trista devine una fericita.
-Eh, multumesc!
Merg catre avion si ma urc. Timplu de zbor este de 4 ore, deci voi dormi. Oricum n-am mai dormit de o saptamana cu gandul la carte, deci acum e totul perfect.
