Angela din toată familia ei, era cea care se menține în echilibru tot timpul, și este sănătoasă "tun" mai ales prin faptul ca oriunde mergea și în orice țară, oras era, își găsea un sport pe are sa il faca cel puțin 2 ore pe zi. Cum era obișnuită cu Elly. Fosta ei mama.
Spre exemplu , în America se circula des cu bicicleta. Era foarte la modă acolo acel sport. Angela își petrecea doua ceasuri pe zi mergând cu bicicleta pe unde era nevoie. Cand ajunge la Hotelul unde erau cazați ea cu Eduard, lasa bicicleta nou cumpărată la recepție. Urca la etajul nouă cu liftul și în fața camerei de hotel se întâlnește cu cameristul. Bărbatul îi dă Angelei o sticlă de șampanie din partea casei, aceasta insistand sa plătească, cameristul totusi nu accepta. Atunci Angela îi întinde o hârtie de 100 de dolari americani și îl roagă să fie atent și la bicicletă.
Angela intra in camera ii da lui Eduard șampania, face dus , se pune în pat și adoarme bustean.
Dimineața pe cand sa plece spre repetitie bicicleta nu mai era, nici acelasi barbat ce era aseară la recepție. Se duce și îl caută peste tot pe camerist. Remarca din incinta hotelului ca acesta nu fusese decât un hot, nebun , care urmărea fetele pentru a le fura ori bani ori posete, ce apuca. Bine ca am scapat, se gândește Angela. Totuși figura receptionerului o ținea minte. Receptionerul a adormit și bicicleta a fost furată de acel hoț. Pentru a nu-i face alte reclamații, Receptionerul ii da Angelei o bicicletă nouă și își cere iertare. Valora aproximativ 1500 de dolari. Cea veche 700. Însă banii nu mai contau.
CITEȘTI
Angela Tower
RomanceFrumusica , numita Angela, se indragosteste pentru prima oara. Pericolele o asteptau peste tot locul !