După atâta timp departe unul de altul, iată-ne aici, în aceeași încăpere.
Mă îndrept spre locație și prin geamurile acesteia te văd. Nu ești singur, ești cu ea. Pari fericit. Am un moment de ezitare, îmi vine să chem un taxi și să merg acasă. Dar de ce să fac asta până la urmă? Știu că încă te pierzi în prezența mea și decid să intru. În momentul ăla toate privirile sunt îndreptate către mine. Acum câteva luni aș fi intrat cu tine de braț, acum intru singură. Tu erai cu spatele, iar în momentul în care m-am uitat spre tine te-ai întors. Privirea aia..cum s-o uit? După atâta timp în care ne-am comportat ca doi străini te uitai la mine ca și cum îți vedeai marea dragoste. Mie mi s au părut clipe, dar ceilalți au văzut altceva. Realizez ca sunt și alții în preajma si caut alte fețe cunoscute. Imi vad cativa prieteni si ma îndrept către ei. Sunt cum ma urmărești in continuare cu privirea, dar continui sa merg. Toată seara incercam sa păstrăm distanța dar din când în cand ni se întâlnesc privirile. După câteva pahare parca toate momentele cu tine imi apar in minte, simt toate sentimentele cum imi inundă corpul, inima imi bate cu putere, respir din ce in ce mai greu. As vrea sa fii lângă mine dar asta e imposibil. Ce am avut noi a fost diferit. Poate de aia inca nu te am inlocuit. Însă tu m ai inlocuit pe mine crezând că ma vei uita. Dar ai reusit? Dacă spui că "da", atunci de ce ma privești în felul asta? Cunosc acea privire..
