Fantoma din mine.

1/1. " Începutul începutului. "

O nouă poveste:o3 . Eleanor/ Sara în poză XD. Sper să vă placă, şi aştept comentariile voastre :3. 

Aerul rece de sfârşit de vară intră pe fereastră. M-am ghemuit în patul meu încercând să uit de probleme şi de toate... Încercând să păşesc într-o lume nouă. O lume a mea... Dar se pare că nu a mers. Am redeschis ochii, sperând să fiu deja pe un câmp cu multe flori frumoase, dar tot ce am văzut era... biroul meu. Acelaşi birou. 

M-am ridicat din pat leneşă, şi tristă că mă despărţeam de locul pe care-l încălzisem. Merg uşor spre balcon, dar n-am curaj să deschid şi uşa. Mă uit afară... Frunzele începeau să cadă, dar nu toate. Încă se mai vedeau cu uşurinţă pomi care nu au o frunză galbenă prin ei. Soarele bătea cu putere asfaltul şi bucura inimile copiilor care se jucau pe stradă. Niciodată nu mi-au plăcut zilele cu sore. Am şi eu motivele mele.

Dar, oare, ce mai bucură inima unei fantome de aproape 234 de ani? Vă zic eu, nimic! Când stau şi mă gândesc cum ar fii fost viaţa mea dacă nu ar fi apărut el şi nu ar fi făcut acel lucru josnic. Dar acum nu mai pot da timpul înapoi... Sau pot? Da, pot, dar doar în mintea mea.... 

" Am ieşit din şcoală râzând copios cu Eric. Faţa profesorului nostru de matematică arăta din ce în ca mai amuzant pe cât de roşie devenea. 

- I-am făcut-o. am zis eu, ţinându-mă de burtă.

-Hei, ai vrea să mergi cu mine prin parc înainte de a merge acasă? îmi propuse Eric. 

- Bine, dar nu stau mult.

- Te asigur că mai mult de o jumătate de ceas nu vom sta.

I-am zâmbit şi am pornit spre parcul de lângă şcoală. Afară era frumos, cald, păsărelele ciripeau, oamenii se plimbau... O zi aproape perfectă. M-aş fii bucurat din plin de ea dacă ştiam ce avea să urmeze. 

Eric mi-a luat mâna, aducându-mă pe podul de lemn. Eric îmi era bun prieten şi nu l-aş fi dat pentur nimic în lume. Dar el... Off. 

- Uite, Eleanor, aş vrea să-mi destăinui sentimentele puternice faţă de tine. 

- Ohh, Eric, dar am mai vorbit despre asta. Nu te iubesc atât de mult încât să fim împrună. 

- E din cauza lui Mullgerson, nu? a zbierat el la mine dintr-o dată.

Am făcut ochii mari şi m-am uitat în jur. Nu mai era nimeni, nici un om. Privirea speriată s-a întors la Eric, care avea deja ochii roşii de mânie. 

- Eric?

- Dacă nu te am eu, nu te va avea nimeni!

Şi spunând asta, scoase un cuţit din geanta sa şi-l înfipse în inima mea. Totul a devenit negru, îmi amintesc doar cum am căzut de pe pod în apă, ducându-mă la fund. "

Asta e povestea mea. Aşa am devenit fantomă. O fantomă care nu poate să se odihnească în pace, fiindcă nici la ora actuală nu i s-a găsit trupul. Zilele de vară îmi amintesc de acea zi, în care am ieşit de la şcoală, cu prietenul meu cel mai bun, voind să plec acasă. Dar s-a întâmplat asta...

Mă întreb, dacă incidentul ăsta nu s-ar fi întâmplat, eu muream fericită lângă soţul meu şi probabil lângă cei doi copii ai mei? Off, doamne...

  * cioc, cioc*

- Da? am răspuns eu, trezindu-mă la realitate.

Era chiar sora mea, Maria.

- Sara, te-a strigat mama. 

- Voi coborî imediat.

A închis uşa, plecând şi lăsându-mă aici... Singură. Ehh bine, povestea nu s-a încheiat aici. 

" După vre-o 2săptămâni, sufletul meu a ieşit din trup, lăsându-mă liberă pentru a doua oară. Mi-am zis că dacă am murit, mama şi tata mă vor căuta, dar nu au făcut-o... Cine ştie, poate ei cred că sunt bine, acasă. 

Am plecat din locul acela. Am cutreierat mult prea multe oraş şi sate să-mi găsesc un alt trup după care să trăiesc altă viaţă. Căutările mele au fost în zadar, fiindcă nu puteam luat orice trup pentru al domina şi să mă prefac că eu sunt acela, aş fii stricat totul.

După un două sutede ani, m-am întors în Greenwood. Am fost să-mi vizitez prietenii, părinţii, dar numai pe Eric nu. Voiam să ardă-n chinurile iadului. Totuşi, casa părinţilor mei încă era acolo... Şi locuită încă.

M-am aşezat pe o bancă din acelaşi părculeţ de lângă şcoală. Mă tot gândeam ce să fac. Până când mi-a venit strălucita idee să mă duc la maternitatea din centru. Acolo voi găsi o familie care are un copil... Şi-i voi lua locul. 

M-am grăbit spre maternitate şi când am ajuns am intrat căutând prin camere. Am văzut acelaşi lucru... Mame care-şi hrăneau copii sau familii care veneau să-şi vadă noii membri. Numai o cameră m-a interesat... O mamă stătea şi aştepta pe un scaun ca doctorul să vină. Micuţa, căci era fată, era pe pat de moarte. 

Doctorul a intrat ca o furtună, spunându-i că nu se mai poate face nimic şi că mâine o vor deconecta de la aparate. Micuţa cred că nu avea mai mult de 5zile, sau ceva de genu. Mila mea mi-a fost mare, fiindcă imediat am intrat în corpul fetei şi am observat că nu mai voia să facă faţă vieţii. Aşa că i-am luat locul, iar ea murid, dar eu am devenit deja ea.

 Cât de mult m-am bucurat s-o văd pe mama fetei aşa de fericită.

- Docotre, e în viaţă! "

Aşa am ajuns aici... Anii treceau şi eu mă făceam mai mare, mai frumoasă şi mai ascultătoare. Sora mea, Maria, s-a născut după un an de când am intrat în corpul fetiţei. Am o viaţă frumoasă, uşoară şi peste câteva luni, adică în decembrie, trebuie să împlinesc şaptesprezece ani.

Îmi mut privirea de la strada plină cu copii şi îmi iau papucii în picioare, deschizând uşa. Îmi întorc privirea, uitându-mă încă o dată spre cameră. Este ceva ciudat...

- Saraa! a strigat mama din bucătărie.

- Vin acum, mamă.

Am închis uşa, coborând scările. În capătul mesei stătea tata, citind ziarul. Mama şi Maria pregăteau masa. Tata a lăsat ziarul jos când a auzit zgmotul uşii când am intrat.

- Trebuie să mergem la doctor, domnişoară?

- Nu, tată, te rog iartă-mă. spun, lâsând capul în jos.

- Să nu se mai întâmple. Aşează-te în linişte şi aştepată să pună mama ta de mâncare.

M-am apropriat de masă, trăgând scaunul. Mă aşez iar mama îmi pun o farfurie de fasole în faţă. Am dat cu lingura prin mâncare şi am luat o înghiţitură. Nu-mi era foame... Mama şi Maria s-au aşezat şi ele pe scaune. Au început să mănânce. "E ok, Eleanor, poţi s-o faci! " .