Cad încet şi dureros în prăpastie. Nu este durere fizică, ci sufletească.
Chin, agonie, suspin, dezamăgire, regret, furie. Tot amalgamul de sentimente la mine în inimă. Nu mai rezist. Vreau să ţip, să urlu cât mă ţin plămânii că nu mai pot. Vreau să fiu înţeles, vreau să fiu iubit şi respectat. Aşa cum eu ofer, vreau să şi primesc. Sunt prăbuşit şi am nevoie de ajutor. Nu mă pot mişca, nu pot face nimic. Tăcerea mă cuprinde şi îmi devine prietenă, iar luna este aici pentru a-mi asculta suspinele ce se înalţă spre stele. Sunt epuizat ,frânt şi obosit pentru a mai lupta. Vreau să se termine tot; tot răul. Aerul mi se ia şi simt că plutesc. Mă îndrept spre fericire, spre soare şi spre Rai, dar durerea şi tristeţea mă trag înapoi şi nu mai pot lupta..