Deluzoriu

DELUZÓRIU, -IE, deluzorii, adj. Inselator, iluzoriu. - Din fr. délusoire

Prefata

Fata se uita absenta la fereastra brazdata de lacrimile cerului. Era suparata.

Ignora cuvintele ce zburau prin incapere, care apartineau doamnei psiholog aflate in spatele sau. Nu ii pasa. Ea stia ca nimeni nu avea sa o inteleaga.

- Spune-mi, te rog, Holeri. De ce refuzi sa ma privesti in ochi? Iti este cumva teama de faptul ca as putea avea dreptate?

Posibil, dar inrealitate, ei nu ii era teama. Nu ii mai era teama de nimic. Vazuse prea multe lucruri ca sa se mai comporte ca o copila, ca o mofturoasa sau, in fapt, ca orice alta fata de varsta ei. Insa nu ii putea spune asta si femeii. Ea nu ar fi facut decat sa dea din cap si sa continue sa ii adreseze intrebari, in ciuda faptului ca, in mintea sa, ar fi pus accept pe lipsa de logica si de rationalism a spuselor fetei. De fapt, ar fi pus la indoiala pana si sanatatea sa mintala, exact ca si ceilalti care au aflat povestea ei.

- Presupun ca este din cauza parintilor tai, corect?

"Da." ii raspunse in minte copila. "Chiar este." continua aceasta. Insa pe gura nu raspunse decat rasturnatul vorbelor.

- Nu. Ei nu au nicio vina.

Incerca sa isi pastreze fata impasibila. Nu voia sa tradeze cumva, printr-o tresarire a buzei sau o grimasa, minciuna spusa.

- Atunci din ce cauza ai ajuns... Asa cum esti astazi? Continua femeia, cu ochii mijiti si baza nasului usor incretita.

Totusi, asta este tot ce avea sa stie - acea mica si, se pare, nedescoperita minciuna. Holeri nu avea sa ii desluseasca si alte mistere. In ciuda faptului ca era o mincinoasa veritabila, ura sa ocoleasca adevarul. Asa ca, decat sa riste, decise ca era timpul sa plece chiar daca ora nu se terminase.

Pasii sai linistiti si tacuti parcusera camera si se oprira mai intai in fata cuierului de unde isi lua haina groasa, apoi in fata usii. Isi dadu ochii peste cap cand auzi protestele femeii si, ignorandu-le cu o usurinta innascuta, parasii, pe rand, incaperea si cladirea, neuitandu-se in spate. Isi vari mainile in buzunarele calde ale gecii cand o rafala rece de vant trecu de materialul ce o acoperea si ii facu pielea de gaina, aceasta scapandu-si un stranut. Era o vreme urata, dar, culmea, o facea sa se simta mai bine.

Isi lasa capul pe spate si inchise ochii, muscandu-si buza superioara. Mergea nepasatoare pe trotuar si stia ca nu avea sa dea peste nimeni, deoarece era tarziu iar lumea oricum s-ar fi dat din calea sa. Avea un talent in a speria oamenii, spunea ea. Si, intr-adevar, unii chiar i-ar fi dat dreptate.

Nota autoarei :

Povestea este bazata pe intamplari din lumea reala. Sper sa va bucurati de ea, asa cum m-a incantat si, totodata, intristat pe mine.