Dragă Jack,
Aseară ceva teribil s-a întâmplat. Sincer, nici nu vreau să îmi aduc aminte, dar o fac; pentru tine.
M-am gândit să mă apuc de scrisoriile astea. Să citeşti când te trezeşti, dacă te treseşti. Ştiu cât de mult te bucurai când primeai o scrisoare de la cineva, sau chiar şi plicul în care era factura de la curent. Nu conta ce primeai prin poştă, te bucurai. Ăsta e unul dintre lucrurile mărunte pe care tu crezi că nu le-am observat la tine. Am observat multe, dar o să le afli puţintel mai încolo. Acum ar trebui să îţi explic, ei bine, cam tot.
Deci, ai intrat în comă. Nu am nici cea mai vagă idee, cum ai reuşit, fiindcă nu eram lângă tine. Din câte am înţeles, erai beat mort şi aţi avut un acident de maşină fiindcă cineva s-a gândit că ar fi o idee bună să lăsaţi un Kellin, la fel de beat, la volan. Kellin e în regulă, o mână ruptă şi câteva zgârieturi. Dar tu... Tu eşti în comă! Şi nu am nici cea mai vagă idee dacă te vei trezi sau nu.
Înainte ca părinţii tăi să moară, le-am promis un lucru: că te voi proteja, că mă voi asigura să rămâni în viaţă. Şi nu m-am ţiut de promisiune. Sunt o scuză patetică pentru un cel mai bun prieten. Îmi pare atât de rău, Jack.
Nu ţi-am spus niciodată asta, Jack, dar nu mă voi ierta dacă tu ai muri, şi eu aş păstra asta pentru mine. Eu unul cred în toate prostiile alea, legate de comă, cum că eşti relativ conştient, că ştii ce se întâmplă în jurul tău, aşa că o să o şi scriu, iar mâine când o să vin să te văd o să ţi-o spun.
Te iubesc, Jack Bassam Barakat!
Al tău, Alex.
v-am spus că o să fie clişeu. v-am avertizat.
