Lunatic

Capitolul 1

    21 iunie, 2007

   Festivitatea de sfârşit de an şcoala a început la ora 11:00.Curtea liceului cu profil mate-info s-a umplut în doar câteva minute.Toți cei de anul 4 erau îmbrăcați în robe de culoare vişinie şi beretă de culoare neagră, printre care şi eu.Stăteam în al doilea rând aşteptând premierea fiind emoționată de discursul pe care va trebui să-l țin în fața colegiului şi a părinților.
   Când directorul s-a apropiat de microfonul aşezat în mijlocul scenei toata lumea a muțit.
  
   -Precum ştim acesta a fost un an foarte greu pentru elevii de clasa a 12-a din cauza materiei grele şi a bacalaureatului, dar cu toate acestea vreau să-i felicit pe toți pentru promovarea ciclului liceal şi pentru rezultatele obținute la bac.Voi începe premierea cu locul I pentru cea mai mare medie.Acest premiu i se acordă elevei Magdalena Alexandrescu.Felicitari!am urcat pe scena cuprinsă de zeci de sentimente combinate şi m-am aşezat în fața microfonul după ce directorul a eliberat locul.
   -Voi începe prin a adresa mulțumiri Domnului director şi profesorilor care m-au îndrumat pe drumul cel bun.Aceşti ani de liceu au fost minunați alături de toți colegii mei şi cu ajutorul lor ne vom putea deschide mai mult aripile spre un viitor mai bun.Le mulțumesc părinților pentru tot sprijinul şi doamnei diriginte pentru răbdarea sa de fier.Vă mulțumesc!o rând de aplauze s-au auzit după discursul meu, iar eu m-am îndreptat înapoi spre locul meu.

                               ***

   -Ai fost genială!I-ai dat pe spate cu discursul ăla!am sărit în brațele prietenului meu cel mai bun, Oachim, când l-am văzut că ma aşteaptă la poarta liceului.
   -Nu-mi vine să cred că eşti aici!Ai spus ca nu vei putea ajunge anul ăsta acasa...
   -Mai contează?Sunt aici cu tine, am venit sa te văd cum îi faci praf.Felicitari mic geniu!
   -Sunt atât de fericită ca ai venit în țară ca să ma vezi.Dupa 2 ani aproape de stat în Anglia...
   -Şi astea sunt pentru tine, îmi întinde un buchet de trandafiri.
   -Sunt minunate!Îți mulțumesc mult!îl iau in brațe pentru a doua oară.Aproape că am isbucnit în râs când am văzut cum s-a ruşinat.După atât de mult timp e acasă.
   -Deci ce facem acum?
   -Mergem acasă nu?
   -Cum să mergi acasă fără să sărbătoreşti?Hai, mergem la o cofetarie să îți fac o cinste.

   Am mers la cofetăria noastră preferată şi ne-am aşejat la o masă.Am comandat 2 ecleruri şi 2 amandine.Erau delicioase ca de fiecare dată, dar acum aveau alt gust cu Chim la masă.Eram extrem de fericită că s-a întors acasă.
  
   -Şi cât o să stai în țară?
   -Poftim?
   -Cât vei sta acasa?
   -Nu mai plec în Anglia.
   -Ce?
   -Nu mai plec.O să rămăn aici, nu mai are rost să ma duc.Fac 21 de ani Lena, ar trebui să mă apuc şi eu să-mi fac o casă, să îmi stabilesc un loc al meu.Degeaba hoinăresc prin locuri străine după bani daca eu nu îmi gasesc liniştea.
    -Crezi că o să fie bine?Adică nu ție frică?
    -De ce să-mi fie frică?Aici am crescut, aici o să îmi cresc şi eu copii, aici e casa mea.O sa lucrez la service-ul din ieşirea din comună, salariul e relativ ok, mă ajută ca m-am specializat în Anglia.
    -Sunt aşa mândră de tine şi mă bucur aşa mult vei rămâne aici.Nici nu ai idee cât de dor mi-a fost de tine...
    -Şi mie afurisito!Când plecăm vrei sa o luăm pe drumul de pe lângă lac?
    -Chiar te rog.
  
   Am plecat din oraş pe la ora 17:00.Am stat ceva timp la cofetărie ascultându-l pe Chim cum vorbeşte despre experințele sale noi.Nu mă aşteptam să aflu cât de multe lucruri a făcut cât timp a fost plecat.Spre exemplu după ce şi-a găsit un loc de muncă s-a înscris la un curs de supraviețuire în locurile sălbatice.De ce a făcut asta, nu ştiu.
    Pe lângă asta am văzut că e foarte schimbat.Nu mai e copilandrul care a plecat de aici, acum e un bărbat.Umerii i s-au lățit, părul parcă era mai negru, ochii căprui mă priveau acum şi mai insistenți, şi parcă s-a şi înălțat mai mult.Cât de mult s-a putut schimba în doar 2 ani...
   -La ce te holbezi aşa?
   -Hm?
   -De ce te tot holbezi la mine când conduc?
   -Te intimidez?
   -Pe mine?Niciodata.Are acelaşi aer amuzant şi plin de viață.
   -Cât de mult te-ai schimbat.Nici nu mai semeni cu băiatul care a plecat de aici acum 2 ani.
   -Probabil, din cauza muncii şi a noului trai.Şi tu te-ai schimbat, te-ai mai...adică ți-au mai crescut...
   -Chim!la exclamația mea începe să râdă, la capitotul de nesimțire nu s-a schimbat deloc, de fiecare dată mă enervau cicălelile lui, dar acum puteam a zic că le accept.
   -Gata, scuze, scuze.Nu vreau sa fiu rău.Şi tu eşti diferită, ai părul mai lung şi mai castaniu, ochii verzi ca iarba de primăvară proaspătă, păcat doar că ai rămas la fel de mică...
   -Ba nu!Minți!Am crescut o grămadă de când ai plecat tu.
   -Dacă zici tu, un metru şi-un şnițel...
   -Ah, ce mă enervezi!părea aşa amuzat de toanele mele.Am făcut un botic supărat şi m-am întors cu fața spre partea opusă, timp în care el s-a întins şi m-a pupat pe obraz.
   -Hai nu fi supărată, promit că încetez.
   -Bine...dar îmi eşti dator cu o ciocolată caldă făcută de tine.
   -Fie.

   Amândoi începem să râdem şi ne continuăm drumul spre casă.Soarele apunea peste muntele măreț pe lânga care am crescut, iar razele sale se oglindeau în apa lacului limpede.Era începutul verii, începutul unei veri frumoase alături de cel mai bun prieten al meu.