Parul ei roscat purta o coronita plina cu diferite culori ale florilor deja moarte dupa ce au fost desprinse de pamant. Imi era frica sa o privesc in ochi fara sa ma agit si mi-am purtat corpul la umbra batranului pom, unde eram singur. Rochita alba, vaporoasa ii incadra corpul ce se unduia gratios cand isi facea loc printre multimea agitata de adolescenti. Zambea si buzele i se curbau intr-un zambet timid, pe care toti ceilalti il sorbeau. Abia atunci cand irisii mei o vedeau din ce in ce mai aproape am stiut ca venea spre mine. M-a ignorat pana la sfarsitul clasei a opta, de ce abia acum si-ar face curaj sa vorbeasca cu mine?
Ne intalneam doar langa lac si imi povestea uneori ceea ce o distruge, mi-a zis ca ii e rusine cu mine, dar si mie mi-ar fi. Parul meu castaniu spre blond statea mereu ciufulit, fara a reusi vreodata sa ii dau vreo forma, iar hainele mele constau mereu in niste blugi negrii si o camasa in carouri. Pana ieri am purtat ochelari de vedere, dar mama a decis fiindca de ziua mea nu am primit nimic sa imi dea cadou niste lentile. La inceput am fost uimit, dar le-am acceptat bucuros stiind ca aveam nevoie de o schimbare.
S-a asezat tacuta langa mine si privirea ei de gheata ma analiza ca pe un experiment. Stia ca ma intimideaza, toti o fac, iar eu sunt decat tocilarul cu care privea stele. Am promis ca va fi secretul nostru.
- Ce faci aici? Stiu ca iti e rusine cu mine, mai bine pleci pana nu ne vede mai multa lume. murmur incercand sa nu o mai privesc.
- Nu imi era rusine cu tine. Am realizat ca imi era frica sa nu te pierd. capul meu se ridica la auzul vocii ei melodioase.
- Poftim? zambeste dragut inainte sa imi raspunda:
- Nu mai conteaza, acum ai scapat de ochelari.
Era doar pentru o schimbare, ea era rea. Ma placea doar fara perechea aia de ochelari, dar totusi sufletul meu tanjea dupa afectiunea ei.
Mana ei o apuca pe a mea si ma taraste spre grupul ei popular de prieteni, contactul dintre noi ma face sa tresar. E ceva nou pentru mine.
