Never | Taekook

Good ending

A/N: bun deci m-am decis sa fac  un good ending si nu numai pentru că niște persoane mi-au cerut.
____________________________

Jungkook privea în continuare râul ce curgea lin. Sunetul ăla îl liniștea. Uneori, auzea vocea calda a mamei sale, pe care abia și-o amintește, și se întrista.

Deodată, simte o mana calda care îi înconjoară talia subțire.

"Se pare că avem ceva in comun. Și mie îmi place să vin aici ca să mă liniștesc." vocea groasa ii spune. "De ce m-ai mințit că trebuie să pleci acasă?"

Cel mic nu știa ce minciuni sa mai inventeze.

"Sincer , chiar îmi plăcea compania ta" a spus Taehyung, iar mana liberă și-o plasează pe obrazul lui Jungkook, mangaindu-l cu degetul mare.

"De ce compania mea? De ce mă crezi așa special?"

"Pentru mine, ești foarte special. Am ajuns sa mă trezesc dimineața și să merg la școală numai ca sa te vad. Când te găseam plângând, mi se rupea inima. Nu meriti sa suferi. Știu prin tot ce treci, însă mi-a fost frica sa ma bag, nu voiam să înrăutățesc situația."

"Cum adică știi prin ce trec?"

"Știu de depresie. Știu că ai omorat-o pe Seulgi. Știu că de la un timp ai cam înnebunit, fara supărare. Chiar vreau sa te ajut"a zis cel mai mare și l-a întors pe Jungkook cu fața spre el, mana sa prinzand-o pe cea mai mică.

Micuțul își putea simți lacrimile ce incepura sa i se formeze in colțul ochilor.

"Nu plange. Acum sunt aici. Promit că nu voi lăsa să ți se întâmple nimic rău de acum in colo. Ca prieten sau iubit, orice ai vrea sa fiu eu pentru tine. Tot ce vreau sa știi e ca mereu te-am iubit. Nu am avut curajul necesar să îti spun toate sentimentele mele. Îmi era teamă că ma vei respinge iar eu voi suferi, însă în momentul asta, vreau doar ca tu sa fi fericit."

"E-eu...chiar nu știu ce să spun-"

"Atunci nu spune nimic. Nu am nevoie de un răspuns acum. I-ați cat timp ai nevoie. Eu, te voi aștepta."

Jungkook roși la spusele lui Tae, lăsând privirea în jos. Nu credea niciodată că va exista ceva ce îl va făcea atât de fericit. Nu credea că acest moment va exista.

"Te voi duce acasă"spuse și îi luase mana intr-a sa, mergând în direcția casei lui Kookie.

Ce moment frumos.
Chiar te lași dus de câteva
vorbe aruncate în vânt?

De acum in colo,
tu nu mai existi.

Oh, serios?

Tu, Jimin, sau
spiritul lui Jimin, ai
fost doar un refugiu pentru
mine. Un prieten imaginar, asta
pentru că nu aveam cui sa îi spun problemele mele.

Tu nu existi. Tu nu o să îmi mai stai
in cale de acum in colo.

"Ai spus ceva, Kookie?"

Kookie... Adora porecla asta, mai ales când auzea acest cuvânt la persoana iubita.

"Nu. Eram doar cufundat în gânduri, știi, îmi puneam întrebări."

"Ce fel de întrebări?"

"De exemplu:  visez?"

"Cum adică?" chicotește Taehyung.

"Adică, tot ce se întâmplă acum, e real? Tu, Kim Taehyung, chiar m-ai întrebat dacă vreau sa fiu iubitul tau?"

"Într-un fel. Dar tot aștept un răspuns."

"Vreau sa te aud zicând toată propoziția. Vreau să mă convingi că nu visez."

Taehyung se oprește din mers. Acesta îi sărută mana lui Jungkook, iar apoi îl privește în ochi. Ii putea vedea emoția, și îl putea simți tremurând.

"Tu, Jeon Jungkook, așa-zis Kookie, ma lasi sa te apar cu toată puterea mea de toate relele ce îți vor apărea în cale?"

"Deși a sunat ca o cerere în căsătorie, da"spuse cel mic, luandu-l în brațe pe Taehyung.

"Mulțumesc pentru că m-ai făcut cel mai fericit om din lume,Tae. Momentul asta este perfect"

"Putea fi și mai perfect."

"Huh? Cum?"

"Așa." a zis Taehyung , apoi i-a ridicat capul lui Jungkook cu doua degete, și și-a lipit ușor buzele de ale lui.

După ceva timp, cei doi s-au despărțit din sărut, Jungkook aratand ca o mica roșie la fața.

"Te iubesc, Jungkook."

"Te iubesc, Taehyung"

A/N: sper că v-a plăcut și sper că nu am dezamăgit pe nimeni :)