Ceasul de pe perete imi arata ca miezul noptii a trecut de mult. Nici nu mai stiu de cand timp stau intinsa pe covor, ca o moarta, inecandu-ma cu dorul si pasiunea mea arzatoare pentru tine, idiotule. Corpul mi-e rece, nu ma misc, sunt disperata. Astept parca sa vii, sa ma ridici si sa incepem o noua poveste. Astept asta de zile bune si inca nu s-a intamplat nimic. Durerea mea creste, simt ca imi pierd mintile. Sufar cumplit, in tacere, nimeni nu vede, nimeni nu ma aude. Pot sa strig, nimeni nu va veni. Ferestrele larg deschise lasa vantul rece sa patrunda in odaia mea mohorata. Poate doar el, vantul ma mai mangaie acum. Vantul si amintirile, iubirea ce ti-o port, dobitocule. Inspira fum de tigara in timp ce-o regulezi pe una si pe mine lasa-ma sa rancezesc. Cui ii mai pasa de mine? Nici eu nu ma mai recunosc. E o mare dezordine in jurul meu si in mine. Dac-ai fi aici sa vezi cum am ajuns. Viata trece pe langa mine, corpul meu se frange. Sunt distrusa. Si totusi, nu vreau sa renunt.
Dupa o tacere lunga, prea lunga, ma tarasc pana la una dintre ferestrele deschise si trag aerul diminetii in plamani. Sunt inca vie? Oare vei veni la mine? Da-mi viata inapoi... Nu mai am energie, nu mai pot face nimic. Traiesc de pe o zi pe alta, in anonimat. Fiecare clipa e un chin. Si nu e o suferinta din acelea la moda, in care plang intr-o Eli Saab si privesc L.A-ul. de sus band sampanie de lux, doar pentru ca nu mi-ai raspuns la SMS. Traiesc intr-o mizerie, viata mea a devenit o mizerie. Abia pot sa ma pun in pat si sa inchid ochii incercanati. Si cand sa adorm, caci nu o fac prea des, suna telefonul. Sa fie oare doar un vis, sau esti atat de tampit incat sa-ti alegi cel mai prost moment?
