𝐭𝐡𝐞 𝐫𝐞𝐚𝐝𝐞𝐫 𝐨𝐟 𝐦𝐢𝐧𝐝 [DISCONTINUED]

02

CAPITOLUL DOI - DUREREA DE CAP

Jungkook se trezi cu cea mea mare durere de cap pe care capul lui nu o putea suporta. Știi acel moment când ai școala, dar tu te simți rău și nu vrei sa mergi, dar îți amintești ca ai mult de recuperat? Exact, asta era pe capul băiatului tânăr. Nu ca i-ar fi pasând de școala dar sa spunem ca se respecta ca si elev in ciuda abilitaților sale. Se îmbracă fugitiv, văzând ca mai are 12 minute și se suna de intrare pentru începerea orelor. Musca dintr-un măr când coborî in dezastruoasa bucatarie si îl arunca undeva prin încăpere. Iși luase ghiozdanul și adauga toată cartile sale, neștiind ce ore are azi și iesi fulger pe usa.

Pe drum se lovi de atât de multe persoane încât pierdu numărul lor. Se respecta prea mult și nu întârzia sau chiulea chiar dacă tatăl sau era cum era. Nu avusese niciodată o absenta și era mândru de asta. Macar doar de asta sa fie mândru. Ajunsese pe holurile școlii, iar durerea de cap își facu la loc apariția. Auzea tot felul de voci necunoscute vorbind și șușotind prin capul său, parca fiind conversații. Era ceva normal pentru el, dar parca acum era diferit. O voce se auzi și o recunoscu. Era vocea baiatului de seara trecută. Cel ce îi spusese sa se culce, dar acesta semăna perfect cu Taehyung, băiatul ce îi aducea covrigi.

"— Nu înțeleg de ce îi mai aduc covrigi in fiecare zi! Pur și simplu nu ma pot opri. Am pus boala pe băiatul asta și vreau sa-i câștig încrederea dar nu știu cum!" băiatul cu parul albastru îi spuse colegului și prietenului sai popular in școala. Jungkook era la o distanță foarte mare de ei și se auzea al naibii de tare, de parca era acolo.

"— Dar știi ca nu te vei alege cu nimic nu? Jungkook este un băiat greu de cucerit. Și sigur tu din toată școala nu te vei putea imprietenii cu eu el așa de ușor! Dar chiar și așa, iti urez noroc Tae!" colegul sau Jimin îi explica situația dar îl și încurajă. Spera ca prietenul său sa aibe grija cu cine se pune la discuție.

"— Ce vrei sa spui? Adică îl cunosc pe Jungkook destul de bine și stii asta. Chiar dacă s-a schimbat v-a trebui sa ma recunoască intr-o zi ok?" Îi spuse Taehyung prietenului lui. Băiatul cu par de ocean îi spunea totul prietenului său, datorită increderi sale. Jungkook doar privi confuz in depărtare spre cei doi, întrebându-se ce voia Taehyung sa zică. Ce cunoștea la el? Stia ca nu-i spunea nimic inafara de 'multumesc' sau 'buna' când îi răspundea.

"— Toată școala știe de tatăl sau Taehyung, oricând am încercat sa-l protejam asta s-a aflat! Chiar dacă nu își amintește de mine și de tine de atunci eu tin la el. Jungkook este important pentru mine și pentru tine și sincer..acum a devenit un băiat complicat. Doar stii ce a ajuns sa facă. Nu a avut încredere nici atunci in noi ca sa ne zică." ofta rozaliul și își trecut mâna prin par. Era frustrat ca după atâta timp sa cedeze. Trebuia sa vorbească cu Jungkook, și urgent, dar stia ca era greșit și ca oricum nu-l va asculta pe unul ca el.

"— Jimin...Dacă îi spunem oricum nu ne ca bagă in seama ci ne va spune ca suntem nebuni. Incerc sa ma apropii de el cu mâncare, mai apoi incerc sa merg cu el sa i-o cumpăr și așa merge. Acum hai la ore întârziem!" încheie Taehyung conversație și o lua la picioare pe holul lung, Jimin fiind in spatele lui urmându-

O lua și el la pas rapid când conversatia se încheie și vazu ca cei doi se îndreaptat spre clasa, adică puteau trece pe lângă el și nu voia asta. Avea mici lacrimi in colțul ochilor, nu stia ce de întâmpla sau de ce, dar nu voia ca nimeni sa-l vada deci își puse ochelari cu camera si masca in cel mai rapid mod și o lua spre clasa. Azi-dimineața tatăl sau nu era acasă și asta era bine, nu mai voia sa fie ca o jucarie sexuală. Oricât de mult ar fi lucrat Jungkook într-o lume întunecată cu lupte, oricât de mulți mușchi ar avea, nu se putea împotrivi atingeri tatălui său și nu stia de ce. Îi era doar frica de el, acel om îl putea omorî, iar chiar dacă el se putea apăra, se lasă moale când tatal sau îl bătea de mama focului sau când venea acasă beat si îl iubea sa facă cel mai murdar locur din lume. Se gândea in drum spre clasa sa - avand dirigenție și nefiind nevoit sa se ducă in alta clasa unde nu avea dulapul sau -  și se înjură in gând ca era așa de moale și prost.

Înainte sa între in clasa, își șterse lacrimile și vazu ca profesorul era in clasa, se scuza cu vocea tremurandu-i și trăgându-și nasul. Profesorul îl chema sa vorbească afara, uitandu-se îngrijorat la băiat. Stia in ce situație e și voia sa-l ajute, dar mereu Jungkook era cel rece și nu voia mila sau macar, ajutor. Acum era șansa profesorului Kang Chan și nu avea sa o rateze. Îl luase pe Jungkook de mâna, acesta fiind suprins de gestul bărbatului, dar lacrimile începură din nou sa-i apăra și profesorul observa asta chiar dacă avea masca și ochelarii, îl simtea cum tremura in mijlocul clasei. Își dădu seama ca îl atinse ca și bărbat, ceea ce făcea și tatăl său. Ajunseseră pe hol și îi dădu drumul la mâna baiatului, făcându-i semn sa vina cu el.

"— De ce ma înnebunește băiatul asta? Nu știe ca vreau doar sa-l ajut?" gândi profesorul.

Jungkook auzi vocea profesorului in capul sau și se uita urat, încrundându-se și încrețindu-și nasul, începând din nou sa plângă. Nu avea încredere in acel profesor și gandul îi zbura la altceva când auzi miraculos ce spuse profesorul. Poate ca era doar in mintea lui, avea o migrena și poate asta îi afecta gândirea. Nu stia ce era cu el.

,, — Nu vin cu tine! Lasă-ma! se opuse băiatul, îndreptându-se spre banca sa, profesorul uitându-se suprins. Practic tipa așa de tare încât toate clasa a rămas muta și se uitau suprinși. Bărbatul de gândi sa-i facă o vizita intr-o zi, dar sigur nu după ce îl atinsese pe mâna știindu-i situația. Colegii baiatului nu-i vedeau lacrimile amare a lui Jungkook, dar Taehyung le observa, nu comenta nimic, doar își lua privirea de le băiat ca sa nu atragă atenția și altor colegi. Se sintea oribil, dar stia ca Jungkook era puternic.

Dirigintele clasei își predă ora neinteresanta pentru Jungkook, in capul lui auzindu-se din nou tot felul de voci, discutand despre toate subiectele lumii, discursuri, confesiuni și păreri. Când ora se termina, Jungkook, fugi din clasa rapid și iesi pe poarta școlii discret fără sa fie văzut de vreun profesor. Trebuia sa-i spună cuiva ce se întâmpla. Și stia exact cui sa-i spună și ca acea persoana îl va ajuta. Îi părea rău ca își va aduna absente, dar domnul Chan sigur le va spune ce s-a întâmplat, așa fac toți profesori când afla ceva nou. Zici ca sunt email-uri de noi bârfe. Taehyung îl striga le băiat, iar el auzi asta, dar fugi mai repede și se ascunse după un copac gros și înalt. Un salcâm cu o peruca imensa.

Trebuia sa vorbească cu unchiul sau despre ce se întâmpla, dar sincer nu avea chef in acel moment. Dădu frâu lacrimilor, luând-o încet le jos spre casa omului care a mai rămas in viața lui. Spera ca avea sa-l lase sa se mute la el, dar dacă se gândi mai bine, trebuia sa treacă pe acasă mai întăi și stia ca acum, la ora asta, bețivanul își făcea nevoile.

#1348 de cuvinte