O secunda

Prolog

        Îmi simt mâinile eliberate de metalul dur și rece al cătușelor.

   -Noua ta casă, spune arătând spre camera anostă și întunecată.

Intru înăuntru mai mult împins observând tipul din fața mea care îmi va fii cel mai probabil omul cu care îmi voi petrece mandatul.

    -Severo, spune intinzandu-mi mâna.

   -Paul, spun urmandu-i gestul.

Mă așez pe partea de jos a patului suprapus începând sa îl analizez. Și el stătea în aceeași poziție ca mine, pe partea cealaltă a camerei unde era celălalt pat suprapus.

    -Cu ce ai căzut?

    -Jaf, spun simplu ridicând din umeri.

Incepem sa discutam despre modul în care am ajuns aici, îi spun că sunt român și asta îl face sa ridice din sprâncene vizibil mirat. Am ajuns din România într-o închisoare din Columbia, unde se mănâncă unul pe altul. Probabil asta îi este mirarea. Însă eu eram chiar împăcat cu ideea.

    Era un om bine educat. Ceea ce mă făcea sa mă întreb cum dracu' a ajuns aici. Nu părea un loc prietenos pentru oamenii ca el.

Insa ceva imi atragea atentia. În modul în care vorbea, în ochii lui pe jumătate inchisi, în poziția corpului deloc aranjată. Părea fără chef de viață însă în același timp părea un om normal. Era agitat în timp ce vorbeam, îl vedeam fâstâcit și încurcat. Părea lipsit de orice vlaga.

    -Dar tu? Pari un om ok, îmi e greu sa cred ca pentru o pedeapsă pe viață ai făcut un...nimic.

În momentul ăla își ațintise ochii mari spre mine. Atunci am reușit să văd că sunt roșii și încercănați, semn ca nu dormise de mult.
Suspină și se întoarce spre mine cu tot corpul.

    - Mă vei judeca, spune lingandu-si buzele.

    -Omule, în situația asta ultimul lucru pe care l-aş face ar fii să te judec. Ce dracu? Vom fii tovarăși vreo doi ani. Asta dacă nu ne mută ăștia în celule separate.

Își trece mâinile prin părul întunecat și ciufulit. Își linge iar buzele și mă privește înainte să înceapă. Povestea cu glasul ușor șoptit. Ca și cum îi era frică să nu se frangă nimic în jurul sau.