~My story~

~inceputul~

Bună! Mă numesc Kay și in cartea asta vor fi descrise întâmplările vieții mele de zi cu zi...

Să încep cu inceputul... M-am născut în capitala Franței mai exact la Paris unde stau și acum. Am 17 ani, sunt in clasa a XI-a, sunt înaltă; cu aproximație am 1,75 m (cam așa ceva), am părul lung și drept, culoarea parului meu este neagra, am ochii albaștri spre gri... de obicei se fac chiar albi și oamenii se sperie. Am un frate geamăn care are aceleași caracteristici fizice ca mine doar că este mai înalt cam de 1,90 m și are ochii în culoarea verde foarte intens. Suntem noi frați gemeni dar nu suntem deloc identici.

Eu sunt mai retrasă, prietenoasă cu toată lumea chiar daca ei se comporta urât cu mine, foarte sensibilă, deobicei ușor de manipulat, o fata altruistă pot spune și am o singura prietena buna din toată clasa mea de copiii proști. Pe ea o cheamă Christine și este mai scundă decât mine; cam de 1,60 m, are parul scurt cu un breton drep de culoarea soarelui și are ochii albaștri ca cerul.

Fratele meu Kevin este opusul a tot ce înseamnă Kay. El este popular in liceul în care învățăm amândoi, vorbește cu toată lumea, nu pot spune că este influențat de ceva anume...poate doar de amicii lui (toți fiind din echipa de baschet a liceului). El nu se lasă doborât de sentimente, nu este trist; adică niciodată nu l-am văzut trist, mereu este cu zâmbetul pe buze.. și el este altruist doar cu persoanele care merita ajutorul lui, una dintre persoane as fi eu...mereu mă ajută și îmi dă sfaturi când simte/vede că sunt tristă, pentru că mai mereu sunt așa dar asta nu contează pentru nimeni înafara de el și Christine. Niciunul dintre noi nu fumează pentru că nu vrem sa ajungem ca părinții noștri...care ar da și casa ca să-și ia un pachet de țigări. In schimb el mai bea și se mai droghează de obicei (dar nu este dependent) la petrecerile pe care le dă prietenul lui cel mai bun Justin. Petrecerile fiind doar atunci când ei câștigă un meci de baschet sau la zilele de naștere.

Ca in fiecare liceu/clasa exista grupulețul vesel din spatele clasei care face parte din cei populari, bogați și cei care fac mișto de toată lumea, lor li se pare amuzant să-ți bați joc de cineva pentru că ei se cred mai superiori decât toată lumea pentru că ei au bani și sunt populari dar daca cineva le spune ceva ei sar urgent cu gura pe tine și te țin minte tot anul și fac tot posibilul ca să nu-ți mearga bine un an întreg de școala. Știu asta pentru că din cauza lor s-a sinucis o fata pe nume Erica, nu am apucat sa o cunosc dar chiar îmi pare rău de ea că a ajuns sa se sinucidă din cauza unor proști fara minte (pleonasm) ca ei. Nu as vrea sa ajung și eu așa de aceea am sa stau cuminte în banca mea și nu am sa le zic nimic. Ar face orice ca să distrugă reputația cuiva doar ca să se "învețe minte" sa nu mai îndrăznească sa mai comenteze la cineva din grupulețul lor.

M-am transferat anul acesta din clasa A in clasa B pentru că nu îi mai suportam pe cei din clasa mea, ajungeam ca Erica dacă stăteam până la absolvire acolo cu ei. Dacă ar fi aflat tatăl meu că m-am gândit să mă sinucid (cum a făcut Erica) m-ar ucide în bătaie.

Tatăl meu este genul de persoana cu o gândire extraordinară care se comporta frumos cu tine când nu bea, doar că are un viciu, acela fiind băutura. Atunci cand bea si vine acasă începe să faca scandal și să mă certe din orice. După ce termină.. mă duc în camera mea și plâng zile întregi și nu mă duc la școala. Mă închid în mine, pot spune că sunt lupul singuratic când sunt trista. Nici macar cu Christine nu vreau sa vorbesc în perioada aia de recuperare (ca să îi zic așa). Dacă nu îi răspund la telefon știe de ce o fac și mă lasă în pace 3 zile (atât îmi ia ca să mă recuperez), iar după vine la mine acasă și îi povestesc totul. Subiectul principal fiind TATA. Mama dacă este acasă când tata mă ceartă mă salvează și părinții mei ajung sa se certe din cauza mea. Mama mă iubește mult și mereu îmi spune sa nu pun la suflet ce zice tata și să îl las să vorbească. Dar ea nu știe cât de mult mă afectează doar daca cineva țipă la mine... Pur și simplu nu pot sa nu pun la suflet sau sa plâng când cineva mă jignește. Și în clasele de gimnaziu eram batjocorita de toată lumea...nu mai suport. Vreau sa se termine odată liceul și să plec departe de toate problemele mele, pentru că aparent nu sunt in stare sa le rezolv.