Toată viața ai să mă cauți ,dar n-ai să mă mai găsești .
Nu doar tu , ci toți cei care m-au pierdut. Asta n-au putut pricepe acei oameni după care am tânjit ani să-mi mai dea o clipă : că ei m-au pierdut , nu eu pe ei. Tot timpul ăsta în care eu am tras în disperare de calea destinului lor să nu cumva să-și schimbe direcția , a fost un moment de așteptare ! Am așteptat ca ei să se hotărască… oamenii plecau , apoi se întorceau… astfel sfoara de care eu am ținut strâns ca ei să nu plece s-a tot subțiat încet , iar peste ani de zile s-a rupt. Cheia era la mine , dar acești jongleri de inimi au înțeles tocmai după ce n-au mai avut cu ce jongla.
De atunci , am învățat să nu mai aștept , oamenii care vor să rămână nu pleacă deloc . De ce să pleci? Și de ce să te mai întorci ?! Pe lângă faptul că îmi blochezi traficul de oameni pe care-l am în suflet , păstrezi și un gol imens în mine ; fiecare gol lăsat de oameni trebuie acoperit de alte povești.
Am învățat să las oamenii să plece . Din moment ce n-au rămas , asta înseamnă că fericirea mea nu stă în mâna lor; de ce i-aș mai primi la întoarcere?!
Eu nu am așteptat și nici nu mi-am dorit să se întoarcă , însă un lucru știu : toți cei ce s-au întors mă vor căuta toată viața , dar nu mă vor mai găsi. Nu vor mai găsi nimic din mine în alte persoane. Dacă găseau toate aceste lucruri , de ce s-ar mai fi întors? Din cauza asta nu eu pierd oamenii, pentru că ei mereu se întorc , poate mâine sau peste un an , se vor întoarce, dar nu mai au la ce.
N-am fost mereu așa, tot de la bărbați am învățat să nu mai las pe nimeni să se întoarcă, au demonstrat cu toții că din obișnuință… vor pleca din nou , gândindu-se că au la cine să se întoarcă.
Ei bine, acum nu mai este așa, am învățat să imit karma și nu doar cu bărbații!
Oamenii au dreptul să-mi intre în suflet o singură dată și după ce se vor scoate… pot considera această încăpere ca fiind inexistentă . Și nu fac asta pentru a mă răzbuna , o fac pentru că îmi place mai mult să duc eu dorul o clipă , iar mai apoi să mi-l ducă ei o veșnicie.
Mie întotdeauna mi-a ameliorat timpul durerea de dor, dar mi-a și dat în schimb alte povești de trăit , suflete pentru iubit și chipuri de sărutat. N-am o problemă cu asta; poblema este că nu-i ușor să-i închizi ușa în nas cuiva pe care l-ai fi dorit înăuntru , deși știi că te va părăsi cândva.
De aceea se spune că cea mai grea luptă în viață este între ceea ce simți și ceea ce știi!
