Prolog*

286 16 3
                                    

Zăpadă îi ajungea până la genunchi, îngreunându-i misiunea. Frigul o dărâma, însă dorință de reușită o îndemna să se ridice și să continue să meargă mai departe, împingându-și forțele la maximum. Lacrimile îi înghețaseră, iar pieptul o durea îngrozitor. Trebuia să reușească. Ea a început tot, ea trebuie să găsească soluția și să rezolve problema. Trebuia să dezlege blestemul. "Poți s-o faci" se încuraja cu încăpățânarea nelăsându-se înfrânta de frigul năpraznic. Câțiva pași o despărțeau de reușită. Încă puțin. Încă puțin. Întinse mâna. Aproape îl atinge. Încă puțin. Privirea i se încețoșa, bătăile inimii încetiniră, iar picioarele îi cedaseră și trupul i se prăbușise în zăpadă. Eșuase. Privi din nou spre El și cu o voce șoptită și îndurerată soptise:
- Iartă-mă...
Abisul o cuprinse, iar râsetele diabolice răsunau în jurul ei.

"Profeția s-a împlinit, iar Sângele Zeiței L-a eliberat din închisoarea eternă"

Blestemul Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum