Singuri

Prolog

Marco era cel mai mic dintre ei.Şi spun ,,era,, fiindcă evident,acum nu mai există.Dar cui i-ar fi păsat?Aşa i-a trebuit dacă nu a ascultat ce i s-a spus să facă.Nu e vina nimănui.

 Asta au fost învăţaţi să creadă cei din casa domnului fără nume.

 Toţi îl strigau Tată aşa că nu era o problemă din punct de vedere al adresării.

 Ritualul înmormântării băiatului de cinci ani a fost totuşi unul ieşit din comun.Întins pe pământul ud din spatele casei modeste şi deloc bătătoare la ochi,Marco era înconjurat de ceilalţi şapte copii adoptaţi ai bărbatului.

 Tatăl era lângă el,închizându-i ochii.

 -Bun dragii mei,li se adresă acesta pe un ton părintesc cu mult mai multe înţelesuri decât lăsa să se vadă.De ce mai avem nevoie pentru Suzy?continuă.

 -De mâna dreaptă,răspunse Yvonne care tremura de frig în acea rochie scurtă,transparentă de vară.

 Acea noapte se dovedi a fi mai răcoroasă decât îşi închipuise şi oricum nu fusese alegerea ei să se îmbrace aşa.

 -Hm…mârâi bărbatul cărunt şi îşi duse mâna gânditor la bărbie.

 Toţi ceilalţi stăteau nemişcaţi,muţi.

-Raul,ai onoarea,zise ridicând de jos un fierăstrău şi i-l înmână puştiului de şaisprezece ani ce purta doar nişte raiaţi vechi si tenişi.

 Raul aşeză fierăstrăul pe mâna dreaptă a lui Marco şi începu să taie cu mişcări circulare,rapide.

 Sângele se scurgea pe jos,iar unele picături îi stropeau faţa blondului.

 Când mâna i se desprinse de corp,adolescentul o luă cu grijă şi îşi

urmă în linişte tatăl.

 Ceilalţi aveau misiunea să ardă trupul,iar cenuşa să o împrăştie prin curte.

 Ceasario,care până acum se abţinu să nu vomite,îşi dădu drumul.

-Nu,Rio!aproape ţipă Yvonne,apropiindu-se de el,bătându-l pe spate.Dacă te vede Tata vei…dar se opri ştiind că şi Rio era conştient de consecinţe.

-N-am vrut,spuse el şoptit,ştergându-se la gură.

 Ceasario era cu un an mai mic decât Yvonne,având paisprezece ani,şi singurul de care ei îi păsa cu adevărat.

 Aşa că,în timp ce ceilalţi se ocupau de cadavru,Yvonne încercă să cureţe locul unde vărsase băiatul.

 Raul,care se întoarse între timp, aruncă o privire dezgustată spre ea,dar aceasta nu păru să observe.

 Raul era cel mai mare şi mai rău dintre ei.Era de origine română şi nici înainte să fie adoptat nu trăise mai bine,iar acest lucru i-a influenţat mult comportamentul.Era preferatul tatălui şi acesta încerca din răsputeri să-i facă pe plac dacă nu voia să ajungă ca şi Marco.

Când terminară,intrară în casă, şi nu ieşiră de acolo până a doua zi,când aveau să cunoască noul inlocuitor al băieţelului.