Adăpostul

Prolog

În societatea zilelelor noastre, copiii nu mai sunt un dar de la Dumnezeu, copiii sunt mai exact o "greseala" in cele mai multe cazuri. Parintii, care majoritatea sunt tineri, prefera sa-si arunce copii pe străzi sau unde se investe oportunitatea.
Din vremuri indepartate societatea se confrunta cu aceste lucruri, copii nou-născuți găsiți abandonați  in paduri, gunoaie sau chiar lasati pe mijlocul drumului. La sfarsitul secolului XlX s-a ajuns la ideea de casa de copii. Un loc sigur pentru copiii nedoriti, in care pot sa se dezvolte si sa creasca. In Europa, in timpul perioadei comuniste, politica pro-natalista, care interzicea metodele contraceptive sau avorturile au dus la un numar urias de copii nedoriti care au fost aruncati in centre de plasament. În zilele noastre casele de copii nu mai sunt asa sigure cum erau inainte, copii sunt batuti, jigniti, lasati sa moara de foame si de sete.

Casa de copii: Detroit, Michigan

11 Martie 2003:
Dis de dimineata in orfelinatul " Sf Caterine" toti cei 23 de copii s-au adunat in camera de zi. Entuziasmul si energia pozitiva se putea citi usor pe fețele imbujorate ale copiilor. Cu cateva zile inainte fusesera înștiințați
ca astazi, 11 Martie  este o zi importanta pentru familia lor. Ușa se deschise iar sora Charlotte intra cu zâmbetul pe față.
-Buna dimineata copii! , spuse sora  Charlotte cu o voce blanda.
-Buna dimineata doamna, răsună sunetul al celor 23 de copii aflati in încăpere.
Toti copii așteptau cu nerăbdare sa afle de ce este astazi o zi asa de importanta.
-V-a instiintat sora Cornelia că astazi este o zi importanta pentru aceasta casa. Dupa fetele voastre se poate observa ca sunteti foarte neradbdatori.Ei bine sunt foarte bucuroasa sa va anunt ca astazi primim un nou membru in aceasta familie! spuse sora Charlotte plina de entuziasm.
Toti copiii din incapere au inceput sa sara de bucurie. Sora Cornelia aduse un cărucior. Toti copiii s-au apropiat sa-si vada noul lor prieten.
-Aceasta este Nina, cel putin asa am botezat-o noi, dupa cum puteti observa culoarea ochilor ei este violet.
Este  singura persoana din acest orfelinat cu aceasta culoare speciala!
-Cati ani are?, striga un baietel de 8 ani, cu ochii negrii si parul castaniu.
-Sincera sa fiu nu stim cu exactitate cat timp are dar mai mult ca sigur are in jur de 8-9 luni. Rugămintea mea este in felul următor. Fiind cel mai tânăr membru din familia noastra va rog sa nu o bruscați sau sa o batjocoriți!, a ridicat tonul sora Cornelia.
Trecuse un an iar primul cuvânt spus de Nina a fost "mama" pe care i l-a adresat surorii Charlotte. Charlotte se comporta cu Nina ca si cum ar fii fica ei. Acest lucru le displăcea celorlalți copii care se simțeau neglijați. Nina nu era foarte iubita de asa ziși prieteni ai ei. Ea s-a atașat foarte mult de sora Charlotte, era un copil foarte bun si respectuos. Niciodata nu le-a încălcat cuvântul surorilor dar, in ultima vreme sora Charlotte se comporta ciudat. Nina suspectase comportamentul surorilor in ultimul timp. Surorile dispăreau din senin din orfelinat, de obicei ele nu ieșeau afara si chiar daca faceau asta cineva rămânea sa aiba grija de copii. Nina se gândise ca surorile au fi gandit ca copii cei mari sunt destul de responsabili pentru a avea grija de cei mici. Ce o macină pe Nina si o facea sa isi puna intreabarea era defapt: Surorile poate s-au gandit ca cei mai mari sunt responsabili dar ele daca mergeau sa cumpere mancare sau alte obiecte folositoare pentru ei sau pentru casa se întorceau in minim 2 ore. Era ora culcarii, Nina se plimba pe hol, a auzit ca surorile discutau ceva in camera lor. Nina fiind o persoana foarte curioasa de fel s-a apropiat cu pași ușori de usa de la camera surorilor.
-Au nevoie de mancare si apă!, spuse Cornelia pe un ton moderat.
-Nu au nevoie sora, daca ii îndopăm cu apa si mancare unde mai este distractia? spuse Charlotte foarte sigura pe ea.
Stia! Nina stia ca ascundeau ceva. Plina de entuziasm ca i-a fost confirmat lucrul ca surorile ascundeau ceva Nina a plecat incet in camera ei plina de bucurie. Nina nu era destul de multumita ca stia ca ele ascund ceva, avea nevoie sa stie ce ascundeau mai exact.

***

Trecuseră deja 3 ani si jumate. Era o noapte calda de Septembrie. Pe vremea aceea in Detroit era seceta iar si cel mai mic strop de apa era o bucurie pentru localnici. Doar cu o luna inainte se renovase casa de copii. Nina statea pe veranda admirând cerul senin si frumusețea stelelor. Nostalgia ei a fost întreruptă de intrarea brusca a surorii Charlotte.
-Nina, e trecut de ora de culcare,ce faci pe veranda, ar trebui sa fi in pat ca toti ceilalti copii!, se rasti sora Charlotte. Ea era o fire mai autoritara chiar si cu Nina pe care o îndrăgea nespus de mult.
-Mama, dar nu pot sa dorm. Imi e somn dar simt ca ceva din mine se opune, chiar nu stiu ce sa fac...
-Ei bine draga mea, du-te in pat si stai cu ochii inchisi ca ai sa vezi ca o sa adormi cat ai clipi!
Nina nu a inchis un ochi toata noaptea. Simțea ca se sufoca, atâți copii si atat de multa tensiune toata ziua. Avea nevoie de aer.
Dimineata urmatoare a fost una pe care nu o vor uita multi dintre locuitorii din Detroit. Ploua, chiar ploua. Dupa un an jumatate de seceta. A fost o zi legendara. Toti locuitorii din Detroit au iesit pe centru pentru a simti in sfarsit apa pura pe pielea lor uscata, mai putin cei din orfelinat.
Acea dimineata a fost ca toate diminețile lor, aproape. Sora Cornelia s-a dus pe la toate usile copiiilor pentru a-i chema la un mic dejun copios ca sa sărbătorească acea zi.
-Este ora 9:00, va rog sa va treziți, sa va schimbati, sa va spălați pe dinti iar in 15 minute sa fiti in bucatarie pentru a sărbători încheierea secetei. Asa zis si facut. Toti copiii s-au adunat in fata bucătăriei, aproape toti. Sora Charlotte veni sa le deschida usa copiilor. Masa pentru sărbătorirea încetării secetei era una de vis. Platouri intregi cu mancare de toate felurile, recent scoase din cuptor cu un miros căruia nu ii puteai rezista. Niciodata copiiilor din orfelinat nu li s-au oferit atatea bunătățuri. Copii se așezaseră la masa. Sora Cornelia pași in camera.
-Toti sunteti prezenți? intreba sora Charlotte nedumerită pentru ca observase ca un scaun nu era ocupat.
Un băiețel roșcat, cu ochi verzi s-a ridicat in picioare.
-Nina nu este prezenta, doamnă. Mi-a spus ca ii este rau si de aceea nu a venit.
-Am sa ma duc sa vad cum se simte, spuse sora Charlotte putin deranjata.
S-a dus in camera Ninei dar Nina nu era acolo. Ea s-a gandit ca probabil se dusese pe veranda sa admire ploaia. Nici acolo nu era. Sora Charlotte începuse sa se panice. Căutase prin toate locurile din orfelinat. Speriata merse in bucatarie cu pași repezi, intra panicata. A stricat toata armonia acelei zi.
-Nina nu este niciunde! Am cautat-o prin fiecare colt al acestei case! striga Charlotte.
Sora Cornelia sesiza disperarea surorii Charlotte.Ea s-a apropiat de ea si i-a soptit la ureche.
-Sora, poate a gasit intrarea in tunel!
-Cornelia, nu fi proasta! O fata de 4 ani jumate nu poate sa găsească tunelu acela! se rasti sora Charlotte.
Ajuta-ma sa o caut!
Cele doua surori au cautat-o peste tot, nici urma de Nina.
-Cred ca ar fi cazul sa chemam politia, spuse sora Cornelia calma. Calmul Corneliei era destul de deranjant pentru astfel de situatie.
-O sa chem politia dar daca cumva gasesc tunelul eu nu stiu nimic! urla sora Charlotte.
-Usor sora sa nu te auda copii.
-Si daca ma aud ce?! Daca ma aud or sa suporte consecințele! Sora Charlotte era atat de stresată de dispariția Ninei incat nu putea sa comunice fara sa urle.
Dupa o jumatate de ora politia sosi. Pe vremea aceea autoritatile nu se mișcau prea repede. Pentru cei din Detroit o jumatate de ora de asteptat ca autoritatile sa ajungă era foarte putin. Sora Cornelia deschise ușa.
-Buna ziua doamnă,care este urgenta? intreba unul dintre polițiști.
-As vrea sa raportez un copil dis... inainte ca sora Cornelia sa termine ce avea de spus sora Charlotte iesi din bucatarie si repezita se îndrepta spre usa.
-A dispărut un copil din orfelinatul nostru si voi ajungeți in jumatate de ora? Daca acel copil este cazut intr-un șanț sau este decedat? Voua nu va pasa! striga Charlotte. Sora Cornelia încerca sa calmeze situatia.
-Usor doamna, am venit cat am putut de repede, spuse domnul politist.
-Imi puteti da câteva detalii despre copil?
-Este fetiță, o cheama Nina, o fetita foarte frumoasa, este greu de neobservat deoarece are ochii violeti, parul ei este de un negru foarte intens si are un ten palid.
Polițiștii impreuna cu surorile si copiii din orfelinat au inceput căutarea.
Orfelinatul avea 3 etaje, spatioasa pentru cei 24 de copii, defapt 23,  pana o gaseau pe Nina. Au strabatut primul etaj, holurile late cu pereți crăpati care pareau fara sfarsit, camerele intunecata parasite de mult timp, debaralele cu alimente din plin, camerele de serviciu, camerele copiilor, podul plin de cutii cu lucruri nefolositoare si cu fotografii ale orfelinatului din anii 90, baile nefolosite pline de panze de paianjeni si rugina, colturile cu mucegai. Casa nu era una de lux dar era un adapost sigur pentru copii. Orfelinatul era unul dintre putinele case de copii in care copiii se simt bine, au ce sa manance, cu ce sa se joaca si nu sunt batuti sau jigniți de îngrijitoare. Politia a străbătut toate cele 3 etaje dar Nina nu era niciunde. Inainte de plecare ofițerul de politie s-a oprit brusc.
-Sunteti sigure ca nu exista alta incapere in casa? a intrebat politistul.
Cele 2 surori s-au uitat una la cealalta pentru o fracțiune de secunda, iar dupa privirea lor era evident ce vor raspunde.
-Nu avem alta incapere, a spus sora Charlotte.
-Vom merge la sectie si ii vom face un portret robot fetitei, nu va îngrijorați deocamdata, nici macar nu a trecut jumatate de zi. Revenim

În urma cu 7 ore:

-Este ora 9:00, va rog sa va treziți, sa va schimbati, sa va spălați pe dinti iar in 15 minute sa fiti in bucatarie pentru a sărbători încheierea secetei.
Trecuseră 10 minute. Copiii erau pregătiți sa mearga in bucatarie.
-Nina, de ce esti inca in pijamale? Surorile se vor supara daca intarzii! spuse Lachlan, un prieten bun de-al Ninei.
-Lachlan, nu ma simt prea bine. Le spui le rog surorilor ca ma doare burta foarte tare si nu pot sa mananc?
-Desigur, Nina!
Desigur ca, pe Nina nu o durea burta, voia sa afle o data pentru totdeauna ce ascundeau surorile. Prima incapere la care s-a gandit Nina ca ar putea găsi ceva incriminatoriu era biroul surorilor care era langa bucatarie, acest lucru o deranja destul de tare incat sa amâne. Dar nu a facut-o. Nina stia ca mai sunt 5 minute pana toti copiii se adunau in fata bucătăriei. Fara nici o ezitare a țâșnit din pat si a fugit in biroul surorilor. Spre mirarea Ninei surorile nu erau acolo. A profitat de situatie si a inceput sa caute prin dulapuri, dosare si chiar prin sertarele mici atașate de birou. Nu găsi nimic. Era foarte dezamagita, poate ca ea greșea , poate ca surorile sunt cum pretind ca sunt. Dupa toata agitația cu găsitul de dovezi Ninei chiar i-a venit rau. Ii venea sa verse si încerca sa se abțină pana ajungea la baia de la etaj dar nu mai putea asa ca s-a dus la cea mai apropiată baie, una dintre baile părăsite ale casei. Nina a ametit, s-a aruncat pe parchetul băii care se misca si s-a rezemat de peretele de langa chiuveta. Cu mana a apasat pe o bucata de faianța care se misca. Peretele a inceput sa se desprindă incet. Nina crezu ca rupse peretele dar apoi sesiza ca din peretele acela s-a format o usa. Ducea undeva, Nina putin deranjata de situatie si-a luat inima in dinti si a coborat usor pe scarile abrupte ale tunelului. Scarile duceau intr-o camera întunecoasă, luminata de 4 lumânări. Ce a vazut acolo a marcat-o. Stia ca surorile ascundeau ceva dar nu credea ca era asa de grav. In acea camera se aflau o mulțime de oameni care erau murdari, care miroseau ingrozitor.Unii erau legati cu lanțuri de podea iar altii erau in cuști ghimpate.
Nina observa ca oamenii aceia erau piele se os, lasati sa zacă acolo nemâncați si insetați. Cand acei oameni sesizară ca Nina intrase in camera toti au inceput sa strige ca niste animale. Nu se mai intelegea nimic. Nina era derutata si speriata de  situatie. Nina nu auzise mare lucru pentru ca toti urlau " Ajutor", " Scoate-ne de aici" , " Suntem torturați ". Nina fluiera iar in incapere se lăsase liniște. O fata legata cu lanțuri de podea se ridica.
-Sora Charlotte ne-a inchis aici! striga fata. Pe vremuri aici ținea oameni care se presupunea ca erau posedati iar ea ii tortura. Noi am aflat de acest tunel si am vrut sa ii ajutam pe săracii oameni sa scape cand surorile erau plecate la magazin. Dar surorile ne-au prins cand voiam sa le dam drumul asa ca ne-au inchis aici pe toti si ne-au torturat. Sunt blocată aici din 2001.
Nina era amețită, copleșită. Nu putea sa creada ca femeia pe care ea o considera mama si pe care o iubea si inca o iubeste era de fapt o pshihopata care tortura orfani.
Un barbat care era prins in cușca cu ghimpi striga catre Nina.
-Daca nu vrei sa ajungi ca noi in halul asta mai bine te-ai duce sus. Sa nu menționezi niciodata ca ai fost aici, pentru binele tau!

***

-Vom merge la sectie si ii vom face un portret robot fetitei, nu va îngrijorați deocamdata, nici macar nu a trecut jumatate de zi. Revenim. Polițiștii plecaseră.
Sora Cornelia a mers in bucatarie la Charlotte care era copleșită si panicata.
-Sora, nu crezi ca sunt sanse sa fie in tunel? Adica nu putea sa iasa din casa si nu este niciunde!
-Ti-am mai spus si repet, o fetita de aproape 5 ani nu putea sa ajungă acolo! se rasti sora Charlotte. Dar daca tot ai adus vorba de tunel vino cu mn sa le ducem apa pramatiilor ălora ca daca mor de sete unde mai este distractia?
Cele doua surori au umplut 4 găleți cu apa si s-au dus sa deschida usa catre tunel. Ușa se deschise iar Nina se panica. Sora Charlotte a fost socata sa o vada pe Nina in tunel.
-Vezi? Ti-am spus ca băgăcioasă asta infecta ar putea fi in tunel dar nu m-ai ascultat! striga sora Cornelia mândra. Nina tremura. Sora Charlotte a luat-o pe Nina de par si a legat-o cu o funie. Nina era copleșită, speriata, abia se putea misca. In acel moment surorile s-au îngrozit cand s-au uitat la fata Ninei. Ochii i se făcuse negrii, pielea se facea din ce in ce mai palida iar in jurul ochiilor apăreau vene negre. In acel moment din Nina a iesit ceva, ceva inexplicabil. Ieșise un fum negru care intrase in sora Charlotte. Fata surorii Charlotte incepu sa prinda noante violete. Incepu sa se zbată iar intr-un moment cazu la pamant fara suflare. Nina era terifiată de ceea ce vedea. Sora Cornelia începuse sa fuga pe scari pentru a-si salva viata. Acel fum negru a prins forma Ninei. Acea creatura înspăimântătoare fugi dupa Cornelia pe scari. Cand infatisarea malefică a Ninei a prins-o i-a sucit gâtul si a aruncat-o in perete. Dupa acea creatura se schimbase inapoi in fum si intrase in Nina. Ea observase ca daca se zbătea tare putea sa rupă frânghia. Dupa ce si-a eliberat mainile nu mai avea control asupra ei. Simțea cum toata puterea se acumula in corpul ei iar intr-o fractiune de secunda casa luase foc.