Simt cum vine umbra largă, vuiete ascult crispat
Hodinit pe stânca omului, să văd chipul cerului
Uite-n fine încet curmarea, își ascute coasa-n zare
Plec la vale spre sala mare, să beau o vadra de jale
La cascada imobilă, în vestibul de cătun
Aburește-un trup poteca, albăstrit și visător
Nu te las să stingi răsuflu, cocon dărâmat de viscol
Vatra îți redă clipirea și ți-e spaima-n toi când vezi
tu imberb și eu dihanie, sub fire lungi ascunse buze
mâini uscate, tăbăcite, de atingere și căldură secate
-Cine ești și ce vrăji faci, moș tu vrei să mă fărâmi!? îmi arată neputința
-Am trei ochi și-s văzător! răspunsul mi-e contenit,
unul umezit de nouri ce se uită-n orizont,
altu-ți cruță tinerețea, vrut-am să te înviez,
când al treilea cade-n hău, vede însemne d-expiați,
dar tu cum ajunși la prag, cum trecut-ai gardul meu?
-Am venit din dava, ca să scap de plaiuri arse
legiuni d-aramă vin și-aduc umbră-n soare-apune
macină-n război bravi regi, pârjolesc bătrânii zmei...
-Unde sunt solomonarii, nu răspund ei panderos?
Marte-i sugrumat în ceruri, hojma genuncheat d-Ispir
-Pesemne la rând se frâng, auzit-am la baba...
Bate-n pieptu-i tunet, spațiat, văd cum fulgeră din gene, oare...
-Cum îți zicea baba-ți, beizadea revigorat? îl întreb de-l smucesc
-Or, m-aud sau m-auzeam, Ar, mă văd, înaripat de zei, fugeam...
-N-ai nici aripi, cioc sau gheară, mă reped tăios s-atrag
dar pe când te-oi întrema, stăpân vei fi pururea.
Să mă ierți copile drag, vrut-am să te oblojesc
dar mi-s anii grei în traistă, ghiuj mă simt și-l simt cum vine
cel dintâi frate, pe murgu-i, ultim sughiț să îmi curme
în genun să mă primească, țarinei să mă alătur
că așa-i orânduiala, omu-i sâmbure și tre răsădit!
-Dar cum vrei să mă descurc, ca un viezure ascuns?
nu ai lespede l-acest bordei, pot să intre oricând iele!
-Nu ți-e frică, taci ș-ascultă, mâine cum dau raze moi
ia trei țepe și le-nfige, străpunge-ți naivitatea, ție-ți inima în vârfuri
vatra va rămâne dar, precum mi-a rămas ofrandă
patru ierni am petrecut, după cea ce-am prăpădit
ia și-ascultă, băiat creț, idol tu să-ți făurești
din sopârlă făr de brațe, din cap de dulău răit
și-ai să ai amurguri droaie, privind scrum în steregie
Și de-i vrea, să crăpi, să spargi, să bați carne în noroi
sfori să-ntinzi și os sfărâmi, tot și toți să vază curgeri
ca să ațintească șira, ale disperării chinuri
în drac să te întruprezi, tu să fii primul balaur!
