În ritmul vieţii - sezonul 2 (poveste)

INTRODUCERE

   
      Atâta timp cât inimile lor nu vor înceta să bată, această poveste nu va lua sfârşit. După mult timp, familia Denizoğlu în sfârşit e fericită. Ali Asaf a devenit tată, aşa cum şi-a dorit, şi ţinând-o pe micuţa Gülayşe în braţe, conştientizează că e cel mai fericit om de pe pământ. Eylül este martoră la fericirea lui, fiind şi ea liniştită în sfârşit, după atâtea nenorociri ce se abătuseră în ultimul timp pe capul lor. Adunaţi în jurul mesei, alături de persoanele dragi, cei doi se simţeau ca doi stăpâni ai lumii. Fetiţa le aduce tuturor zâmbete pe buze, şi toată lumea sărbătoreşte acum faptul că Esma şi Alp se vor căsători peste o săptămână. Da, cu ajutorul lui Ali Asaf şi a lui Eylül, visul fetei devine realitate: se va căsători în sfârşit cu iubirea vieţii sale. Samet este şi el foarte încântat de faptul că Alp l-a ales să-i fie martor la cununia civilă şi încă speră că îşi va găsi sufletul pereche, în timp ce Selim se bucură de frumoasa sa relaţie cu Ayla, noua asistentă de la "HeartBeat".
Alp (ridicându-se în picioare): Dragi prieteni, aş vrea să spun ceva. În primul rând, ţin să le mulţumesc dlui doctor Ali Asaf şi minunatei sale soţii, doamna doctor Eylül, pentru că s-au oferit să ne plătească nunta. Nici nu ştiţi cât înseamnă asta pentru mine, pentru noi.
Ali Asaf: Băiete, ce-s cu vorbele astea? Noi suntem o familie. Suntem doctori! Dar mai înainte de toate suntem oameni. Bineînţeles că vom face tot ce putem, ca şi voi să fiţi cel puţin la fel de fericiţi, cum suntem eu şi Eylül.
Eylül: Alp, Ali Asaf are dreptate. Nici nu se pune problema de asta! Esma este cea mai bună prietenă a mea, e normal să o ajut când are nevoie de mine.
Samet: Mă faceţi să mă simt prost acum, doamnă doctor Eylül! Păi se poate aşa ceva?
Esma: Samet! Ce vrei? (se uită supărată la el)
Samet: Aşa ceva nu se poate. Adică, dacă eu nu m-aş cupla cu cea mai bună prietenă a dumneavoastră, doamnă Eylül, pe mine nu m-aţi ajuta cu nunta? (râsete puternice din partea tuturor)
Alp: Samo, fratele meu, ce tot spui? Cum să te cuplezi cu cea mai bună prietenă a lui Eylül când eu mă însor cu ea peste o săptămână?
Samet: Aaa, aşa e. Ai dreptate! Te însori peste o săptămână, biyogi! Ce să fac? Nu am avut noroc nici de data asta.
Toţi se simt bine şi se distrează, parcă uitând cu desăvârşire ce se întâmplă în jurul lor. Eylül şi Sinan au trecut peste toate cele întâmplate şi acum se înţeleg foarte bine. Experienţa lui Sinan o face pe Eylül să vadă în dânsul aproape un tată, deşi, în adâncul sufletului său, nu l-a putut ierta niciodată cu adevărat pentru că a cauzat moartea bunicii sale. Faptul că l-a predat pe Sultan pe mâna poliţiei, l-a făcut pe Sinan să crească în ochii tuturor. Deşi a trecut mai bine de doi ani de la moartea lui Bahar, durerea pierderii copilului său l-a făcut să rămână la fel de morocănos. Sfătuit de Eylül, Sinan se hotărăşte să adopte o fetiţă din orfelinat, care să-i amintească de fiica sa, şi pe care să o iubească la fel de mult. Astfel, Hayat, fetiţa ce îşi dorea atât de mult să ningă, în ciuda faptului că nu mai avea o inimă naturală care să-i bată în piept, a fost adoptată de Sinan, care s-a ataşat foarte mult de dânsa.
Hayat: Adică, de acum, tu vei fi tatăl meu?
Sinan: Doar dacă vrei şi tu. M-ai face foarte fericit dacă ai vrea să locuieşti măcar pentru câteva zile acasă, cu mine. Dacă îţi va plăcea, şi vei fi de acord, te vei putea muta definitiv.
Hayat (îl îmbrăţişează, plângând): Îţi mulţumesc din suflet, domnule Sinan! Dacă aş fi avut o inimă care să-mi bată în piept, fii sigur că ar fi explodat deja. M-ai făcut cel mai fericit copil din lume. Mi-ai dat şansa să ştiu cum e să fi fiica cuiva, cum e să ai pe cineva căruia să-i spui tată.
Sinan: Ah, scumpo! (o îmbrăţişează din nou) Ai încredere în mine. Inima ta va bate din nou! Ba chiar, mai puternic decât la început. Vei vedea că totul va fi bine. Dorinţele unui copil devin mereu realitate. Aşa era şi Bahar cândva... Plină de viaţă, plină de speranţă...
Sultan a primit închisoare pe viaţă, fiind acuzat de răpire şi omor cu premeditare. În spatele gratiilor, acesta s-a îmbolnăvit foarte tare psihic, încât judecătorul a fost de acord după câteva luni să-l mute definitiv într-un spital de psihiatrie. Singurul care îl mai vizitează uneori este Cengiz, care a jurat că îi va rămâne loial până la moarte. Esra s-a reîntors la "HeartBeat", încercând să-l facă pe Sinan să îi mai acorde încă o şansă. Din nefericire pentru Fatih, poliţiştii au ajuns prea târziu. La ordinele lui Sultan, acesta l-a împuşcat şi apoi pentru a şterge orice urmă a dat foc colibei unde îl ţinea prizonier. Ipek nu i-a spus niciodată lui Oğuz că şi-a petrecut o noapte cu Sultan, de frică ca acesta să nu o părăsească. În adâncul sufletului său simte că nu s-a întâmplat nimic, dar faptul că s-a trezit goală în patul lui Sultan şi că acesta i-a confirmat că au fost împreună, o fac să creadă că a fost în stare să facă asta. După ce i-a arătat scrisoarea lui Zeynep fiicei sale, Nesrin i-a luat toţi banii din casă şi a plecat din oraş, în sat la sora ei, unde a încercat să se combine cu Ismail, măcelarul, care însă aflând că e văduvă, nu a dorit să se complice. Mehmet s-a reîntors după o lungă perioadă de timp în care fugise din oraş din pricina mafiotului de Sami, care îl speriase groaznic că îi va face rău lui Eylül dacă nu va lucra pentru el ca să-şi plătească datoria. După ce fata i-a spus în faţa spitalului că ea îl va iubi mereu pe Ali Asaf, Mehmet şi-a dat seama că nu are rost să continuie o luptă deja pierdută, aşa că a plecat cu riscul ca Sami să o rănească pe Eylül. Gorilele mafiotului l-au urmărit multă vreme, însă nu i-au găsit urma. Zeynep a fost nevoită să se reîntoarcă în Karabucak însă nu l-a putut uita niciodată, nici pe Ali Asaf, nici pe Vedat. Cuvintele lui din seara în care a vrut să renunţe la tot, încă îi răsunau în minte: "Nu vei renunţa. Vei învăţa din fiecare greşeală. Cu fiecare zi, vei deveni un doctor şi mai bun. Vei salva alte mame, alţi taţi, alte fiice, sau alţi fii. Dar nu vei renunţa niciodată!". După ce s-a dovedit că Eylül nu i-a făcut nimic lui Ali Asaf în noaptea nunţii, Nazlı a înţeles în sfârşit că l-a pierdut pe Ali Asaf definitiv. În viaţa lui, ea numai exista. Exista doar Eylül. Eylül şi Gülayşe. Ameninţat de Sinan să-şi părăsească propriul spital, Suleyman a fost nevoit să accepte, dar depresia în care s-a cufundat l-au făcut să înnebunească. Fantoma lui Ziyanur îl bântuia şi îl acuza că a murit din cauza lui, aşa că, într-o zi, nu a mai rezistat şi şi-a înfipt bisturiul în inimă. A fost găsit de către o vecină după două zile în care a zăcut într-o baltă de sânge. Sinan nu a venit la înmormântarea lui, deoarece nu l-a putut ierta pentru că a încercat să-l bage într-un spital de psihiatrie.
Sinan: Ah, domnule Suleyman, ah! Din măreţul director care se dădea mare leu în faţa fiului său că îşi va păstra tronul şi spitalul şi că îl va interna pe bietul nebun la ospiciu, cum ai ajuns?! E mai bine acum, că eşti sub 2 metri de pământ, învelit în giulgiu? Fiecare naş îşi are naşul. Toţi plătesc pentru faptele lor, dragul meu tată. Ziyanur a plătit, tu ai plătit, Sultan încă plăteşte, şi curând voi plăti şi eu. Nimeni nu poate scăpa de pedeapsa divină. Am fost oameni răi, şi poate încă suntem. Cine ştie?
Toată lumea credea că problemele s-au încheiat şi că vor putea trăi fericiţi până la adânci bătrâneţi, dar viaţa ne joacă de multe ori numeroase feste. Când te aştepţi mai puţin, te loveşte şi te trânteşte la pământ cu o forţă de nedescris. Orice ai face, oriunde ai fugi, atâta timp când în piept inima îţi bate cu putere, eşti nevoit să joci în ritmul vieţii.

Va urma...