Dansează cu mine, acum, primăvara
Când fluturi fac ochi și muguri apar,
Natura te vede și simte chemarea
Cuprinde-mă-n brațe o clipă măcar.
Distrează-mă vara, când cerul e gol
Și soarele flirtează cu marea timidă
Vino, privește-mă și dă-mi un ocol
Sărută-mă sincer, a mea perseidă!
Adună-mă-n toamnă din frunze și vânt
Și nori agățați pe-ale munților creste,
Întreabă și marea de-al meu jurământ
Adună răspunsuri și scrie-mi poveste!
Iubește-mă iarna, îngheață cu mine!
Cu fulgi de zăpadă tu-așterne-mi să dorm,
Din țurțuri pe case fă-mi două patine,
Citește-mi povești, iubește-mă enorm.
Alintă-mă-ntreg anul și în anii bisecți
Spune-mi povestea și cântă-mi când plouă
Împărțim curcubee cu tot ce-ți dorești
Iubește-mă-ntruna, ca iarba pe rouă!