Capitolul 26

650 19 0
                                    

Tara
Soneria deșteptătorului mă anunță că este ora 7:00. Opresc alarmă și mă ridic din pat apoi mă duc la baie. După un dus de zece minute îmi iau pe mine o salopeta neagră, o pereche de sandale de aceași culoare iar după ce aplic machiajul ies din casa si mă urc în mașină mea care era un porsche macan roșu. Bag cheile în contact și conduc până la Starbucks de unde îmi iau o cafea apoi mă îndrept spre muncă.
După ce am terminat facultatea m-am întors din nou în Londra și m-am angajat la o firmă de amenajare interioare ca designer.
Am crezut că odată ce voi ajunge în Londra o să îl văd pe Drake dar se pare că m-am înșelat.

Au trecut patru ani de când ne-am despărțit și chiar dacă creierul meu a încetat să se mai gândească la el inima mea nu a încetat să îl iubească și să bată mai tare când vedeam o poza cu el.
Mama mi-a zis că a ieșit din închisoare în urma cu doi ani și că a plecat în America unde și-a deschis un lanț de service-uri auto.
Ajunsă la firma iau liftul până la etajul meu și când ușile se deschid lângă mine vine Miruna, secretara mea.
-Buna dimineața domnișoara Garcia.
-Buna dimineață Simona. Ti-am spus să îmi spui Tara.
-Bine domnișoara Gar...Tara.
-Mai bine, ce program am astăzi?
-Unul destul de liber. La ora 9:30 aveți o întâlnire cu domnul Sims.
-Am înțeles. Adu-mi dosarul lui în birou.
Intru în birou și mă așez pe scaun, îmi așez cafea pe acesta apoi îmi deschid laptopul. Peste un minut asistenta mea vine cu dosarul în mână și cu o farfurie de biscuiți.
-Domnișoara Tara am primit un telefon de la domnul Jones și mi-a spus să vă anunț că maine trebuie să vă întâlniți cu un nou client. Acesta este dosarul său.
-Bine.
După ce iasă deschid noul dosar care este despre amenajare unde case, dar lucrul ciudat este că nu vad numele clientului, nu îi dau multă importanță și mă apuc de muncă.
Întâlnirea cu domnul Janes decurge bine și de mâine o sa vina o echipă de construcție sa îi reamenajeze casa după schițele mele.

Pe la ora 12:30 plec din firma și merg la cel mai apropiat salon iar după ce îi spun feti care lucra acolo cum să mă tundă aceasta se apuca de treabă.
Douăzeci de minute mai târziu mă aflu la mall, îmi cumpăr mai multe haine, pantofi și extensii de par blonde pentru orice eventualitate.
Pe drum spre firma motorul mașini mele începe să scoată sunetele ciudate și merg spre service-ul auto la care lucra Drake.

-Buna ziua domnișoara, care este problema cu mașina?
-Motorul.
-Am înțeles.
Mă așez la o masă și îmi scot din geantă pachetul de țigări din care iau o țigare pe care mi-o aprind. Când termin de fumat merg să văd dacă mai are mult până îmi repară mașina dar rămân pe loc și cu gura întredeschisă când observ că botul mașini este lovit.
-Ce dracu ai făcut!? Tip la băiatul care mi-a luat mașina.
-Îmi pare rău a fost un accident.
-Un accident? Cum mama dracului ai reușit?
-Ce se întâmplă?
Nu se poate, vocea asta... Drake?
Mă întorc spre persoana din spatele meu si ochii mei se măresc când îl văd pe el.
Purta un costum din trei piese negru și părul îl avea dat pe spate. Îl privesc de sus în jos si ochii mei se opresc pe pantaloni lui care îi sunt mulați pe coapse și care îi vin ca turnați.
-Tara...
Voce lui mă scoate din transă și îmi ridic privirea, uitându-mă în ochi lui, nu spun nimic si când vede asta continuă sa vorbească.
-Care este problema?
-Domnule, îmi pare rău a fost un accident...
-E în regulă. Domnișoara o sa va reparăm mașina fără să vă coste ceva. Ray poți sa pleci acasă, ești liber pe ziua de azi.
-Am înțeles.
-Glumești cumva, mi-a stricat mașina și tu nu îi spui nimic? Decât că este liber!
-Da, pentru că a spus că a fost un accident și reparații mașini o sa ii oprească din salariu.
Îmi dau ochii peste cap.
-Domnule, doamna Carter va așteaptă în birou.
Doamna Carter...
Clipesc de câteva ori și mă rog să nu fi auzit bine, dar nu durează mult până când acesta îmi confirmă că este adevărat.
-Spune-i că vin imediat.
Îmi iau geanta de pe masa, pungile din mașină si dau să plec dar mă întorc din nou cu față la el și îi spun:
-Vin după mașina peste trei zile, domnule Carter.
Clipește de două ori când aude domnule Carter și mă privește confuz iar mie îmi apare un zâmbet pe chip. Plec de acolo și chem un taxi.

Drake
Nu mă așteptăm să o văd pe Tara aici... Dar nu pot să spun că nu o bucur sa o văd, este la fel de frumoasă ca întodeauna.
Mă duc în birou și acolo o văd pe Miranda și simt cum mă apuc toți nervi, pentru ca daca nu venea ea acum încă aș fi vorbit cu Tara.
-Drake ce mă bucur sa te văd.
-Nu pot spune același lucru, de ce ești aici?
-Ok o să trec direct la subiect, deseară vom lua cina cu părinții mei la ora 19:30, să fi acolo.
-Bine, alt ceva.
-Nu.
După ce pleacă mă așez pe scaun și încep să mă uit peste acte. Încerc să am concentrez dar nu reușesc din cauza că gândul meu este la Tara.
Dacă nu era înțelegerea dintre mine si Miranda aș fi invita-o la cină dar nu pot.
Ce dracu a fost în capul meu când am acceptat?
Chiar dacă îi eram dator tot puteam să o refez.. Chiar și în ziua de azi îmi aduc foarte bune aminte discuția aceea.

-Dacă îmi accepți propunerea te voi scoate de aici...
Mă las pe spate și îmi ridic sprâncene în așteptarea unei explicați, dar când văd că aceasta nu vine încep să vorbesc.
-Miranda care este adevăratul motiv?
-Părinți mei vin în Londra și vor sta timp de un an...
-Ok și ce legătură am eu cu asta și de ce vrei sa ne logodim?
-Le-am spus că sunt logodită și dacă află adevărul imi vor aranja o căsătorie de care eu nu am nevoie.
Explicația ei este una rezonabilă, stiu că este o femeie independent care se axează mai mult pe muncă decât de viață sentimentală.
-Te rog Drake ajută-mă! Chiar nu am nevoie de un bărbat pe care nu îl cunosc.
-Femeie ai 36 de ani, cum pula mea să îți aranjeze părinții tăi căsnicia?
-Drake dacă aș știi că nu ar face asta crezi ca ți-aș mai spune să te logodești cu mine? Îți promit că totul va dura un an, nici o zi în plus.
-Ok.
-Deci accepti?
-Da.

Săptămâna viitoare se împlinește un am de când am făcut aceasta înțelege și pot spune că sunt liber, chiar dacă după ce am ieșit din închisoare mi-am reluat viața de dinainte să o cunosc pe Tara. Nu mi-a păsat că sunt "logodit", pentru că nu am semnat nici un act iar eu cu Miranda suntem logodiți doar prin vorbe.
Dar asta știu doar eu, ea și Luka.

Tara
A doua zi mă trezesc înaintea alarmei și după ce îmi fac rutina mă îmbrac cu o cămașă alba, o fustă neagă și îmi aplic extensiile cumpărate, mă machiez puțin apoi îmi asortez ținuta cu o pălărie neagră.

Ajung la firma si pe la ora zece Miruna vine și îmi spune că domnul al cărui dosar l-am primit ieri este în sala de ședința.
-Miruna care este numele lui?
-Carter.
-Cum?
-Drake Carter, e ceva în neregulă?
-Nu...
Merg spre sala în care se află el și când ajung în dreptul uși mâinile mele încep să tremure și inima sa îmi bată într-un mod alert.
De ce ești aici? As vrea să te întreb de ce te-ai căsătorit, dar nu vreau sa îl aud spunând că m-a uitat si că iubește pe alt cineva.
Cum dracu să mă concentrez pe ce am de făcut când eu mă gândesc doar la el. Dar în acel moment îmi aduc aminte cuvintele pe care mi le-a spus în urma cu patru ani. Apăs pe creanța și întru în sala.

Îmbrăcămintea lui Drake

Îmbrăcămintea lui Drake

Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
DrakeUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum