Prima zi de facultate imi pare ca o evadare din orasul meu mic.
In ultima vreme am avut o stare de anxietate mai mereu. Tipul pe nume Ashton si ciudatul Harry au fost peste tot unde mergeam. Era ca si cum ma spionau impreuna mereu. Nu imi spuneau nimic, chiar daca erau peste tot. Am decis ca nu ma implic in planurile lor bolnave de vreme ce nu vorbesc cu mine. Asa a si fost. Acum sunt in Londra, departe de Holmes Chapel si ciudatii din el. O sa imi construiesc o viata noua si singurele persoane din trecut care vor fi in ea o sa fie matusa mea si prietena mea cea mai buna, Rose.
-Scumpo, ii aud vocea matusii de pe coridorul internatului si ma uit in jur.
-Hei, unde esti? Care e camera mea? tip spre ea.
-Oh..., spune matusa si pot sa jur pentru o secunda ca vocea ei e identica cu a mamei.
-Unde esti? intreaba si ma uit in jurul meu. O umbra mare care capata forma de om alearga. Nu o vad, dar stiu ca e aici.
Sentimentul de anxietate s-a intors.
-Miranda -tip cat de tare pot- , Rose?
-Nu chiar, aud vocea lui Ashton si tip din nou.
-Ce faci Carly? se aude vocea lui Harry. -Ti-a fost dor de mine? se aud vocile si incep sa fug pe coridorul mic si alb.
-Stii, nu te poti ascunde de tine pentru tot restul vietii, se aude vocile baietilor.
In urmatoarea secunda deschid lent ochii, iar mama se uita la mine cu ingrijorare.
-Te simti bine scumpo? intreaba in soapta.
-Da, zic si ma ridic.
-Ce..? Sunt intr-un spital? intreb uitandu-ma in jurul meu.
-Stii, aveau dreptate. Nu te poti ascunde de cine esti, dar poti sa te schimbi, spune.
-Scumpo, spune matusa pe coridorul internatului. Camera 27 e a ta.
-Deja-vu, spun amintindu-mi de visul care ma chinuie in fiecare seara.
-Trebuie sa plec. Rose are camera 13, sunteti aproape. Are o colega de camera asa draguta, zice apropiindu-se, dupa care ma imbratiseaza. Ai grija! Tipa in timp ce se departeaza.
-Stai asa, colega de camera!? Tip, uitand complet caci camera nu o sa fie doar a mea.
Ma grabesc cu bagajele spre camera mea noua.
-Camera 27, bolborosesc in timp ce deshis usa.
-Hei, spune un baiat si ridic privirea spre baiat si imi deschis gura dupa care o inchid.
-Carly, bine ai venit, zice Ashton dupa care ma ia in brate.
-Cred ca am gresit camera, imi inchid ochii speriata.
-Nu, nu chiar, ranjeste cand se desprinde din imbratisare. Am putina treaba, vorbim mai tarziu, colega, spune si iese grabit din camera.
Ma asez pe noul meu pat speriata de baiatul ciudat.
-O sa fie un an amuzant..., zic, dupa care imi despachetez bagajele si le aranjez in noua mea camera.
Doua ore mai tarziu m-am decis sa merg la un local la care am fost in urma cu cativa ani impreuna cu familia mea.
Familia mea.
Au disparut pur si simplu, au plecat si nu s-au mai intors. I-am asteptat atat de mult... in zadar.
