O văd, o fată slabă cu chipul alb, ușor ascuțit şi de statură medie se plimba dea-lungul coridoarelor bibliotecii în căutarea unei cărți. Purta un cardigan lung până la jumătatea coapselor, blugi peticiți de culoare deschisă şi un maieu alb care iese în contrast cu părul ei brunet, prins într-o coadă de cal. Collie, tocilara școlii, era în căutarea unei cărți despre demoni, ea neștiind că ei chiar există, dar, va afla asta puțin mai târziu. Se oprise brusc în fața unui raft datorită unei cărți cu niște coperți prăfuite şi groase de culoare neagră şi detalii sângerii ce semănau a înscrisuri ce aparțineau îngerilor căzuți. O priveam de la distanță, de după colțul unui raft şi mi-am privit reflexia ochilor în telefon, ochii mei erau roșii ca focurile Infernului, erau dornici de răzbunare şi însetați de suferință, o voiau moartă, o voiau în agonie, implorând moartea. Fata cuprinde cartea cu ambele mâini, o șterge şi o suflă de praf, apoi deschide la prima pagină, fără ca măcar să vreau, am observat titlul cărții gravat în coperta întunecată a cărții "Δαίμονες"(demonis), ştiam acea carte, acum câteva secole aparținea demonilor, fapt ce se reflectă în totalitate în titlu "Demonii". Nu știu cum a ajuns pe rafturile acestei biblioteci, dar voi recupera cartea ca nimeni să nu descifreze tainele noastre, păstrate de când s-a creat acest Pământ. Cartea este scrisă în totalitate în limba slavă-veche, limba îngerilor căzuți ce au devenit demoni odată cu plecarea lor din Rai şi care, sunt nevoiți să facă crime periodic pentru a le asigura viața veșnică în Iad. Analizam expresia fetei acesteia şi nu puteam citi pe chipul ei decât uimire şi o ușoară incertitudine, nu înțelegea niciun cuvânt din acea carte. Răsfoii cu atenție paginile şi când ajunse la finalul cărții o închise, luând-o cu ea şi pornind încet către bibliotecara drăguță, cu ochelari rotunzi, ce îți aducea aminte de bunicuța grijulie care împletea lână iarna, lângă sobă. Am ciulit urechile să aud conversația celor două:
-Aş dori să iau cartea aceasta, mi se pare super funny, e scrisă într-o limbă ciudată pe care aş vrea să o descifrez, îi spuse fata
-Sigur drăguță, mă bucur că ai găsit o carte care să te atragă, ştiu că ești foarte pretențioasă şi alergi după mister, îi răspunse bibliotecara completând fișa.
Copila semnează şi într-un final părăsește biblioteca cu zâmbetul pe buze, m-am deplasat din locul comod unde stăteam (așezată turcește pe unul din rafturile înalte din clădire ) şi am plecat pe urmele ei. Afară se lăsase deja seara, iar soarele nu se mai vedea la orizont, am urmărit-o pe fată îndeaproape până aproape de periferia orașului, unde drumul se desparte în 3 poteci înguste, perfect, e șansa mea. A luat-o pe drumul din dreapta şi mergea încet, fără să se grăbească, păstram o distanță de vreo 5-6 metri în spate față de ea şi mi-am ridicat privirea de la părul ei negru, la pădurea ce se întindea înaintea noastră pe o rază destul de mare, semn că locuința fetei era dincolo de mulțimea de copaci înalți şi deși. La jumătatea drumului am grăbit pasul, ajungând în dreptul ei şi am tușit intenționat, atragându-i atenția, tresări speriată şi am privit-o zâmbind misterios, ea urmând să îmi întoarcă zâmbetul, doar că diferența era aparatul dentar ce nu îl observasem până acum, care mai avea şi câteva coji de semințe în el, dinții ei galbeni şi nespălați îmi provoca o ușoară greață. A îndrăznit să deschidă gura și să mă întrebe politicos:
-Mergeți spre satul Cheia?
-Da, îi răspund eu cu reținere. Nu mai zise nimic şi își continuă drumul cu cartea în mâna dreaptă. Simțeam sufletul cum îmi urlă din toți rărunchii că o vrea, că o vrea a lui, o vrea torturată până ce sufletul ei ajungea în al meu pentru a se hrăni. Nu m-am mai putut abține şi în două secunde eram în fața ei, ea oprindu-se brusc, căzând cartea pe jos şi aproape intrând în mine, am început să rând de reacția ei ce mă privea confuză.
-Ohh, drăguță, hai să ne distrăm, am murmurat.
Nu se clinti din loc, probabil încă analizând ce i-am spus. Fără niciun avertisment, am luat-o de ceafă, înfingăngu-mi mâna prin părul ei ce acum îmi părea mult mai slinos decât părea. Începe să țipe şi să se zbată fără folos, puterea mea fiind de 10 ori mai mare, am decis să scap de dinții ăia împuțiți ce duhneau a pește cu usturoi şi am izbit-o cu botul într-un trunchi de copac, sârmele aparatului dentar se rupse, iar dinții îi stăteau împrăștiați pe jos. Şi-a deschis ochii larg, aproape sărindu-i din orbite când şi-a simțit gura amorțită şi un gust ușor metalic, a început să răcnească din toți rănunchii, din fericire nimeni nu o auzea în inima pădurii şi mi-am continuat treaba. I-am dat drumul la păr şi se izbi violent de pământul pietruit, a început să se târască în spate, departe de mine, am prins-o de picior şi am scos un briceag negru din cizmă. A încremenit rămânând mută de uimire, admirând tăișul cuțitului. S-a trezit la realitate şi a tras cu toată forța piciorul, scoțând papucul şi vrând să fugă, am prins-o rapid de gleznă şi i-am retezat rând pe rând câte un deget de la picior, primul deget a fost cel mare, urmat de un urlet încărcat de spaimă și durere, apoi am mai retezat un deget şi încă unul şi încă unul, până le-am tăiat pe toate, fiecare fiind însoțit de țipătul fetei de durere tot mai slab. Am luat dinții de pe jos şi am prins-o puternic de bărbie şi i-am înfipt câte doi dinți odată, în fiecare ochi. A început să tremure şi să blesteme mai mult urlând decât zicând ceva coerent, i-am dat drumul şi mă uitam la ea, stând în fund, cum ochii îi capătă o nuanță închisă de albastru şi umoarea țâşnind din ei, scurgandu-se în jos, mici firicele de sânge se vedeau ieșind din ochii ei, acum străpunşi de proprii dinți. Murmura ceva ce nu înțelegeam din cauza dinților lipsă şi a durerii dar nu m-am obosit să descifrez ce spune, plăcerea din mine continua să crească şi m-am gândit să recurg la ceva mai amuzant, am luat bricheta din buzunarul blugilor negri şi am început să îi ating zonele expuse de piele. A început să se agite şi să se tragă în partea opusă unde o ardeam, râdeam cu satisfacție de ea, am atins-o jos, pe coapsă şi din reflex piciorul ei nevătămat s-a proiectat în abdomenul meu. Atât i-a trebuit! I-am aruncat bricheta aprinsă în cap, părul luându-i foc instant, a început să se zbată ca un pește pe uscat și s-a apropiat cu fața zdrobită de sol începând să dea cu capul de pietriș şi să smulgă iarba în mâini, stăteam efectiv şi mă uitam amuzată la scena din fața mea, fata se bătea cu capul de pământ în timp ce piciorul drept lăsa în urma lui dâre însemnate de sânge, şi-a înfipt unghiile jegoase pline cu pământ în tâmple şi urla disperată de durere. M-am dus în fața ei fără să mă simtă şi i-am întors mâna stângă la spate răsucind-o, am putut auzi osul trosnind şi vedeam cum îi împunge pielea brațului, am tras mai tare de braț sub țipetele copilei iar osul brațului era vizibil, ieșind prin partea din spate, sfâşiind pielea albă ca de mortăciune, a fetei. A răcnit prelung când i-am dat drumul la mână, aceasta atârnând doar într-o porțiune mică de piele şi i-am râs în față mulțumită. Pielea capului ei nu mai exista, carnea fiind foarte ușor vizibilă şi m-am gândit să fiu bună şi să pun ceva pe rană ca să nu se umfle, am scos din buzunar un cubuleț de sare şi l-am ridicat în pumn, deasupra capului ei, am strâns ușor şi am simțit sarea sfărmându-se, am deschis ușor mâna, presărându-i toată sarea în creștetul capului, dar nu după mult timp a început să își smulgă pielea obrazului de durere cu mâna rămasă întreagă, râdeam în hohote de reacțiile ei şi nu mă mai puteam sătura să o torturez. La un moment dat s-a oprit din zbierat şi am ridicat-o de la sol cu o singură mână și am aruncat-o într-o creangă groasă de copac, a icnit la impact dar nimic mai mult, corpul ei rămânând suspendat în copacul bătrân de tei, creanga îi trecuse prin corp, intrând prin spate şi ieșind prin zona pieptului, măruntaiele i-au fost smulse şi stăteau spânzurate în jos de vârful crengii. Am privit oftând la ea cum stă cu chipul vânat, ușor aplecat în față şi m-am șters pe mâini de haina lungă ce o aveam, m-am așezat pe o piatră și am privit-o insistent fiind mândră de mine, am inspirat adânc mirosul de sânge şi moarte din aer şi am expirat satisfăcută, am simțit cum devin mai puternică și îmi refac forțele, cu un gest al mâinii am rupt creanga copacului și am târât-o mai departe de drum, am lăsat-o jos şi am spus două cuvinte în slavă şi câțiva lupi ce locuiau în apropiere au venit la chemarea mea, se uitau cu nesaț la trupul măcelărit al fetei şi le-am dat acordul cu o mișcare a capului, în nici două secunde au sfâșiat-o, mâncând-o pofticioși. Mi-am scos telefonul din buzunar şi mi-am privit reflexia la lumina lunii, ochii mei erau negri, abisali şi am zâmbit mulțumită că mi-am hrănit sufletul, m-am îndreptat spre marginea drumului şi am luat cartea de jos, plecând spre casă.
