Când se topește zăpada

Avionul decola lin ca un condor care-și părăsise cuibul.
În două ore și jumătate aveam să ajung la Paris pentru a
întâmpina Noul An pe Champs Elysees iar apoi aveam să plec
spre o stațiune din Masivul Central aleasa de Alin, mezinul
grupului care traversa cu greu criza bărbatului de patruzeci de
ani.
Priveam prin hublou Bucureștiul la ceas de seară, admirând
puzderia de luminițe care licăreau ca-ntr-un brad de Crăciun,
gândind că aș fi putut să-i fac pe plac Ancăi și să rămânem
împreună de sărbători.
Dar fugisem de ea.
Înainte de Ajun, o îndemnasem să meargă în vacanță cu fiul
său.
Alesese să petreacă câteva săptămâni în satul natal, undeva
prin județul Călărași, urmând să revină la începutul lui ianuarie
în capitală.
Meditasem mult, era mai bine să petrecem Revelionul
separați. Altfel, și-ar fi închipuit, cum fac de regulă femeile că
o relație care durează de șapte luni se poate prelungi o viață.
Mă felicitam că avusesem pornirea să-i explic că doream să
plec la schi cu prietenii.
Mda! Acceptase dar se întristase.
Probabil că nu prezăzuse o asemenea surpiză. Mai mult ca
sigur, în filmul ei purtam costum și dansam împreună într-un
restaurant din centrul capitalei.
Dar acum eram mulțumit, avusesem puterea să mă
desprind și să o readuc și pe ea la realitate.
Relația dintre noi trebuia să exceleze doar la capitoul
prietenie.Oare cum se distra? Își lăsase copilul la părinți. Cum sărbătorea? Cu cine
rătăcea pe plaja cotropită de pescăruși? Cât de romantică
trebuia să fie o plimbare pe țărmul mării, în plină iarnă!
Furios, priveam în jur. Petreceam ultima seară a anului pe
un bulevard înțesat de lume, păzită de coardoane nesfârștite de
jandarmi ca la miting.
În fața unui restaurant se formase coadă. Îmi atrăsese
atenția o femeie într-un palton vișiniu accesorizat cu broderie
neagră care purta sandale cu tocuri înalte. Anca, îmi ziceam ar
fi fost capabilă să i se alăture.
Miezul nopții adusese un spectacolul de artificii, niște
pahare cu șampanie, multe urări și dorința ascunsă de a o
revedea cât mai grabnic pe Ancuțica mea.
Călătoria în Noul An debutase cu sentimentul dureros că
sunt singur pe lume în ciuda plimbării monitorizată de
freamătul mulțimii.
Treceam cu pași mici pe lângă imobile, în care nu s-ar fi zis
că petrecea cineva. Abia când ne-am apropiat de Turnul Eiffel,
pe o stradă cu perete de plante, la etajul doi, o fereastră
deschisă oferea perspectiva unei sărbători. Zărisem câțiva
oameni și auzisem acordurile unui saxofon.
După o noapte în care dorul de Anca îmi călăuzise
imaginația, devenisem mulțumit de a părăsi centrul Parisului
împresurat de cioburi si ambalaje, aruncate cu indolență de
către turisti.
Următoarea locație de vacanță în care speram să mă eliberez
de regrete, remușcări și doruri, se afla la patru sute de
kilometri, pe care conform graficului de călătorie trebuia să-i
străbatem chiar din prima zi a Noului An.
Avionul atarizase cu zgâlțiituri în Clermont Ferrand,
întrerupându-mi șirul de ipoteze.
Prietenii mei coborâseră deja.
Eu mă strecuram pe culoarul îngust remarcând abia acum,cât de mic era avionul și surprinzător cât de mic era și
aeroportul.
Înaintam, mirându-mă cum era posibil să aleagă cineva un
astfel de loc.
Eram condamnat să petrec cinci zile de concediu într-un oraș
insignifiant. Nemulțumit cum eram, nu mă simțeam în largul
meu, însă speram ca cel puțin cazarea să fie de calitate.
Dar curând ajunsesem la un motel, al cărui mobilier, datând
probabil din timpul războiului da un aer jalnic încăperilor. Ușa
soioasă a liftului scârțâia, oglinda era pătată, semn că se
admiraseră în ea mai multe generații, însă, ghinion, nu se
întâmplase să o spargă careva.
Și peste toate, o lentoare domnea pretutindeni, ca și când,
omenirea vlăguită își căuta sensul.
La sud-vest de Clermont Ferrand se afla stațiunea Puy de
Sancy. Cei patruzeci de kilometri îi parcursesem, nădăjduind
că pârtia de schi va aduce în prezentul meu elanul caracteristic
vacanței.
Cât vedeai cu ochii, numai munți, brazi și zăpadă!
Razele soarelui se înfingeau cu semeție în pătura de nea
care, extravagantă ca un suzeran, le elibera radioasă, dăruindu-
le cerului.
Priveam mulțimea, înțelegând foarte curând că imaginea
iubitei continua sâ mă persecute. O siluetă în dreapta, niște
zulufi blonzi în stânga, un mers apăsat în față, un hohot de râs
în spate mă transformau cu regularitate în prizonierul Ancăi.
Of! Cât de mult îmi lipsea! Dacă aș fi invitat-o aici! I-aș fi
adus ceai firbinte și i-aș fi mângâiat obrajii rumeni, încălzindu-i
cu sărutări. Aș fi ajutat-o să-și prindă schiurile și i-aș fi privit
ochii blânzi și zâmbetul mereu întrebător. Eh! Eram în trei ianuarie, trecuse o săptămână de când
aterizasem la Paris, socoteam șapte zile fără o veste de la ea.
Sigur, urările de Noul An le schimbasem pe mail prinfelicitări precomandate. Procedasem amândoi în acelaș fel.
Recitisem textul de zeci de ori numai în această dimineață. Mă
numise „Iubirea mea, comoara mea”.
Mă perpeleam.
Trebuia să-i scriu un mesaj!
”Dragă Ancuța,
Sper că totul s-a desfășurat bine la mare, frumoasa mea. Ai
ajuns deja în București? Cum ai petrecut de Revelion? Mă
gândesc că a merge iarna la mare e un pic ciudat. Ești
satisfăcută? Nu ai regretat? Probabil că nu se cădea să refuzi
invitația foștilor colegi.
Ah! Nu ți-am scris, în tot acest timp, pentru că nu doream
să te deranjez. Dar să știi că îmi este tare dor de tine și mă
gândesc adesea la tine. Tu ești foarte importantă pentru mine.
Mă întorc peste două zile, mai exact sâmbătă la ora 16h20min.
Te sărut mult!”
Cum prietenii mei se împrăștiaseră prin buticurile
aeroportului căutând suveniruri, ajunsesem primul la poarta de
îmbarcare.
Trebuia să mă relaxez. De două zile eram îngrijorat
deoarece Anca nu-mi răspunsese la mesaj. Dar dacă
supraviețuisem până azi fără un cuvânt de la ea, însemna că voi
mai rezista încă trei ceasuri până ajungeam în România.
Ghemuit pe un scaun, răsfoiam o revistă care mirosea
puternic a tuș.
Un avion de hârtie a aterizat pe genunchii mei, altul pe
ghetele mele.
Eram nedumerit. Până să întorc capul, am auzit-o pe Anca: - Dragul meu, ce zici de o seară romantică la Paris?
- Iubita mea, cum ar fi să ne petrecem toate zilele și
nopțile împreună?
,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,