Regatul norilor

Prolog

Ren împreună cu fratele său Bill stăteau lângă vatra călduroasă din piatră vopsită gri,vorbind despre dragostea pe care ambii o împărtășeau pentru aceeași fată de lord din Snowstorm,o roșcată cu păr creț, ai cărei ochi albaștri parcă atrăgeau toată lumina cerului și frumusețea sa pe care Bill o compara cu a unui înger.Ren mai descrie pentru câteva momente visele multiple pe care le-a avut cu Arna,apoi își întoarce privirea spre vatra gri ,observând mai multe crăpături prin care ieșea fum în încăperea de altfel îngustă și joasă.
-Ar trebui să-i spunem tatei să cheme un zidar pentru a repara șemineul.
- Chiar ar trebui.Răspunse Bill ridicându-se de pe canapeaua învelită cu blană de urs brun ,care părea a fi destul de veche,având multe porțiuni cu rupturi peticite cu diferite cârpe de culori cât mai închise.Ninsoarea cădea neîncetat de trei zile,iar soarele nu-și arătase chipul tot de atunci.Cu toate că nordicii sunt obișnuiți cu astfel de perioade reci, de data asta ceva era diferit,NorthStand nu mai primiseră nicio veste din marea cetate a Snowstorm-ului de săptămâni bune,iar locuitorii liniștiți și sociali, în mod normal, se purtau foarte ciudat.Bill își salută fratele spunându-i că se duce după tatăl lor în padure,acesta fiind plecat de ceva timp.Ieșirea pe ușă parcă l-a dus în alt tărâm,de la căldură și lumina focului la zăpadă de peste jumătate de metru,care continua să crească văzând cu ochii.Curtea mare a cetății,plină de băncuțe și mese pe care vânzătorii făceau negoț fiecare cu ce avea,care în zilele normale era plină de oameni acum este pustie.Bill se simte ciudat deoarece de șaptesprezece ani de când el și fratele său merg prin această curte niciodată nu și-o amintește să fi fost așa de goală.Trage aer în piept și face primul pas în zăpadă,intr-un fel se simțea ciudat,dar după al doilea pas realizează că totul este bine și își continuă drumul către grajdurile cailor.Fiecare pas făcut în zăpadă îl reobișnuia cu nordul și îi reamintea că el este fiu al lui Dean Cold,cel ales să fie viitorul stăpân al NorthStand-ului.Acest gând mereu i-a dat bătăi de cap el necrezându-se niciodată destul de bun sau de curajos să fie lord, mereu crezând că fratele său ar fi mai bun pentru această poziție,dar în ultimul timp începuse să se obișnuiască cu ideea.Zăpada albă ca laptele și puținele raze de soare care reușeau să se strecoare printre nori îi scoteau în evidență părul lung până la umeri de un blond perfect și ochii albaștri,două trăsături moștenite de la mama sa,care a murit de febră când băieții erau foarte tineri,aceștia neavând prea multe amintiri rămase despre cum era sau cum arăta ea.Tot ce știau era din spusele tatălui lor,care de fiecare dată când o descria spunea că era cea mai frumoasă femeie pe care a văzut-o vreodată.În timp ce el semăna cu mama sa,Ren era leit cu tatăl său,aceași ochi verzi pătrunzători și același păr negru,lung,pe care de obicei îl ținea prins într-un moțoc la spate.Bill ajunge în fața grajdului ,care avea două uși destul de mari de lemn,le deschide,iar zgomotul provocat de acestea trezește caii,rindicându-se cu toții în picioare ca la un ordin.Tânărul obișnuit cu astfel de răspunsuri spontane din partea lor,merge pe mijloc îndreptându-se spre capătul grajdului unde se afla calul său preferat,Hope.Acesta își aștepta stăpânul în picioare,mișcând din cap în semn de fericire.Bill apucă peria de pe un butuc care avea multe tăieturi,semn că acesta era folosit la spargerea lemnelor și cu mișcări fine și scurte începe să perieze părul alb al calului,păr care se îmbină perfect cu aceea coamă lungă și argintie.
După câteva minute de periat,tânărul îi pune lui Hope căpăstrul și șaua,ambele făcute din aceași piele nouă ,de culoare maro închis.Bill merge cu pași lenți spre ieșirea din grajd,calul urmându-l din spate ca un camarad de nădejde,părând vizibil foarte fericit și tot odată extrem de sigur pe fiecare copită pusă în pământul bătătorit de sub el.Afară îl vede pe Ren ieșind de după o ușă de stejar, care ducea într-o odaie aflată în stânga grajdului ,având o sabie în mâna stângă.El se apropie de Bill uitându-se cu puțină pizmă pe frumusețea lui Hope.
- Nu ai de gând să iei și asta?
-Ba da,dar oricum mersi.Spuse Bill,După care își luă sabia și o băgă în teaca făcută din piele de porc,cusută cu atenție și de care acesta nu se putea despărți aproape niciodată deoarece era făurită de străbunicul său.Ren îi spune fratelui său să aibă grijă,iar apoi își întoarce spatele îndreptându-se spre camera din care a venit.
Bill se mai uită o secundă înapoi nedumerit,de parcă ar fi uitat ceva,iar apoi urcă în șa și pornește la galop,trecând de marile porți de lemn ale cetății,care erau deja deschise,fiind pregătite pentru plecarea sa.El se simțea sigur pe sine ,dar tot odată îi era și teamă deoarece tatăl lor era un vânător cu experiență și niciodată nu lipsise așa de mult.Puțina lumină care se strecura printre nori începea să pălească în fața nopții,făcând beznă totală .Bill își aprinde torța și înaintând prin Pădurea Fantomei își aduce aminte de poveștile pe care obișnuia să i le spună bunicul său,Teren,despre creaturi groaznice mâncătoare de oameni,povești care de obicei i se păreau amuzante,dar acum îl înfricoșau până peste cap.Mai merge pentru ceva timp apoi dintr-o dată Hope se oprește,Bill observând un miros ciudat.Se dă joș de pe cal uitându-se atent în jurul său,fiind vizibil foarte speriat, deoarece acesta tremura cum nu o mai făcuse până în acel moment.Cu pași lenți începu să urmeze direcția din care venea mirosul,înaintând și mai mult în pădurea deja destul de deasă.Tânărul din moment în moment își mai întoarcea privirea ca metodă de precauție.Fiecare pas în zăpadă făcut părea ca un zgomot înfiorător,iar propria-i respirație se transformase într-un suflu de ghiață.După nu mult timp, culoare albă a zăpezii,care acoperea totul ,se transforma ușor ușor într-un roșu închis,dezvăluindu-i lui Bill o imagine groaznică.Cadravrele tatălui și al prietenului său bun,Jeff Narion, ședeau întinse în zăpada plină de sânge,la ambele fiind porțiuni jupuite de carne,iar capetele erau smulse dintre umeri,arătând astfel că orice i-a omorât ,nu era uman.Tânărul terifiat rămâne pentru câteva momente nemișcat,analizând din priviri cadavrele și nevenindu-i să creadă ce vede,ca mai apoi să o ia la fugă cu cât îl țineau picioarele spre Hope.Ninsoarea cădea în continuare acoperind cele două cadavre cu zăpadă proaspătă,ascunzând acea imagine roșie, cu alb.