Solivagant

Capitolul 1

Am iesit din birou. M-am uitat spre palmele mele-transpirate, ritmul cardiac-crescut. O sa reusesc sa obtin postul? In neatentia mea am lovit pe cineva. Mi-am ridicat privirea. Un baiat: tanar, pare asiatic, sta serios, aproape incruntat.
-Ma scuzati, am fost neatenta, am coborat si am inceput sa strang foile pe care le scapasem, apoi i le-am dat dezordonate.
-Ai grija pe unde mergi. Compania asta nu e pentru toata lumea, parea furios. Si-a continuat drumul cu pasi repezi si apasati.

***

-Spun doar, Sadie, ca nu meritam C+, anatomia e materia mea preferata si ma pricep la asta, profesorul are ceva cu mine pentru ca stiu mai multe decat el.
-Inceteaza, Tiana. Ai luat C+. Asta e. Treci peste.
-De ce esti asa rea cu mine? Sophie? Tu ce parere ai? Sophie?
-Cum? Nu eram atenta.
-La ce te gandesti, esti cam pierduta in ultimele zile.
-Ma gandeam la postul de la compania Harris. Nu m-au sunat inca, chiar daca au trecut doua saptamani de cand am fost acolo.
-Nu-ti face griji, te vor accepta. Nu-i asa, Sadie?
-Da, daca nu te accepta e pierderea lor.
  Vedeam cu coada ochiului pe cineva apropiindu-se de masa noastra, dar am crezut ca e un chelner care vine sa ne aduca nota de plata.
-Ma scuzati, fetelor? Puteti vorbi mai incet?
  Baiatul era inalt, blond, avea trasaturi frumoase si era prietenos, insa m-a atras ceva: firma de unde avea haina, era destul de scumpa si m-a facut sa ma intreb: Ce cauta unul ca tine intr-un fastfood ca asta?
-Sigur, ne pare rau.
  A facut un semn de salut cu degetele, a zambit si s-a intors la masa lui, iar eu am cazut iar pe ganduri jucandu-ma cu mancarea. Dupa ce am platit nota, am plecat spre casa.
  Ziua a trecut repede si fara sa-mi dau seama se facuse ora cinei. Am coborat din camera mea in speranta ca voi gasi pe cineva gatind. Insa, in loc de asta am gasit doar un bilet pe frigider.

Buna, Sophie. Lucrez pana tarziu astazi si Marina e plecata cateva zile in Paris. Ai grija de tine si stai hidratata.

-Mama

Tipic. Lasa bilete acum. Daca nu as fi cunoscut-o as fi considerat asta magulitor, dar mama nu are astfel de intentii. Frigiderul era gol si nu era nimic in bucatarie pe care-l puteam gati, asa ca am iesit la un super market sa imi cumpar ceva. Dupa ce am platit produsele am iesit din magazin si, pe o alee mai retrasa am vazut pe cineva intins. M-am grabit intr-acolo ca sa vad ce se intamplase. Era un baiat apropiat de varsta mea care parea batut mar. Am incercat sa-l trezesc dar nu dadea semne de constienta asa ca i-am cautat telefonul. L-am gasit si am sunat ultima persoana pe care o sunase el.
-Ay, raspunde odata!
-Alo? Levi? Ce e?
-Alo, l-am gasit intins pe trotuar inconstient la cateva strazi distanta de casa mea.
-Nu anunta pe nimeni, trimite-mi locatia si vin acolo cat de repede pot.
  Super, acum trebuie sa astept cu un extraño pana cand va veni un altul sa-l ia de aici.
Am asteptat 15 minute si eram pregatita sa plec, cand o masina si-a facut aparitia: neagra, luxoasa si cu siguranta mai scumpa decat casa mea. Din ea a coborat un baiat imbracat in negru, care purta o masca de tip chirurgical si niste ochelari.
-Multumesc ca m-ai anuntat. Acum asculta. Nu trebuie sa spui nimanui despre asta. Iti voi cumpara tacerea daca e nevoie, parea hotarat sa tina asta secret si nu aveam de gand sa ma opun.
-Nu e nevoie, a fost placerea mea. Acum, daca ma scuzati, o sa plec.
-Imi poti spune numele tau atunci?
-Sophie. Sophie Castro, m-am intors si am plecat cat de repede am putut, si, odata ajunsa acasa am incuiat usa in spatele meu.
In timp ce mancam cautam alte job-uri si un titlu de articol mi-a atras atentia.

Fratii Harris: chipesi, inteligenti, si, intr-o zi, mostenitori ai tot imperiului Harris.

Ei sunt norocosi. Nu trebuie sa-si faca griji ca mama lor isi va pierde slujba daca nu va face un studiu fara cusur. Nu trebuie sa isi caute de lucru pentru ca s-au nascut cu locuri inalte in companie deja primite. Noi, oamenii de rand trebuie sa muncim o viata intreaga ca sa ajungem unde ei ajung datorita tatalui lor. Am apasat insa pe articol ca sa-l citesc. Figura lor mi se parea al naibii de cunoscuta si nu imi dadeam seama de unde. Probabil de la stiri, mi-am spus.
Am mers la culcare tarziu fara a reusi sa-mi gasesc un job si am fost trezita de  sunetul valurilor care se spargeau de stanci. Uram locul unde era pozitionata casa mea, uram oceanul. Am iesit din camera mea si un miros puternic de cafea mi-a invadat simturile. Ajunsa in bucatarie am vazut-o pe mama mea tastand ceva si sorbind din ceasca cu cafea.
-'Neata. Buna dimineata, fata mea. Cum ai dormit, cum a fost saptamana ta. Astazi e sambata, de ce te-ai trezit asa devreme? Iesi cu prietenii astazi? Ai prieteni? Vai, multumesc mama. Saptamana mea merge minunat, am luat note bune saptamana asta, m-am hidratat, cei de la compania Harris nu m-au sunat inca dar nu-ti face griji. O duc din ce in ce mai bine.
-Termina, Sophie. Stii bine ca nu am timp de asta. Ay, ma doare spatele. Scumpo, nu am dormit toata noaptea si trebuie sa predau proiectul asta pana luni. Nu am timp de tine.
-Desigur, mama mea, astrofizicianul, mereu ocupata. O sa iau micul dejun in oras, nu-ti face griji pentru mine.
Am urcat in camera mea, mi-am facut rutina apoi m-am imbracat si am plecat la cel mai apropiat restaurant ca sa iau micul dejun. Masa mea a fost intrerupta de telefonul meu care a inceput sa vibreze. Am preluat apelul.

-Sophie Castro?
-Da?
-Sunt Kai Harrison.