Iubește- mă , diavole !

Capitolul 2

          Hope:
  
       A trecut o săptămână in care m-am pierdut printre cărți, învățat , învățat și iar învățat.  Deja eram exasperată de viață mea monotonă și mă saturasem să mă tot cert cu mama . 
         Nu sunt o persoana plina de  prieteni cu care iese noapte prin club,dar îmi place să mă plimb prin pădure și să mă relaxez lipita de trunchiul unui copac  umbros . Așa că astăzi am luat o pauza , m-am îmbrăcat adecvat și-am plecat pentru a-mi limpezi mintea mult prea încărcată .
      Pădurea era cufundată în liniște iar stratul subțire de zăpadă scârțâia sub apăsarea puternică a bocancilor mei .
      Liniștea în care eram învăluită s-a rupt când ,ca o neatentă ce sunt, m-am împiedicat de o creangă înghețată . Am așteptat impactul fetei mele cu zăpada ,dar acesta nu a venit . Mi-am ridicat privirea și am observat aceiași ochi negri pe care-i analizasem in treacăt la petrecere . Nu am spus nimic de rușine și am stat așa ,acolo , in timp ce el mă analiza curios .     Cred că nici nu-și aduce aminte de tine , Hope. 
         
     - Ce faci aici? nu mi-am dat seama că vorbea cu adevărat ,crezând că era imaginația mea ,astfel ca nici nu am raspuns .

     - Ești lovita sau de ce nu-mi răspunzi?
     - Nu,nu sunt . Poți să-mi dai drumul la mana acum .   
     - Ai o mână mult prea caldă pentru a fi părăsită .  mi-a șoptit de parcă ne-am ști de-o viață
    Doamne ,asta vrea sa mă bage in pat și nu știe cum să acționeze mai repede sau ce ?
     -  Nici macar nu ne cunoaștem ,ce e în neregula cu tine?
    Mă privi o clipă și își îndrepta spatele uitându-se în jos la mine cu o fata plictisita :
     - În fine, am treaba și ma cam reti. Ești lovita ?
      - Nu, dar și dacă as fi nu ți-aș cere ajutorul.
      -  Întoarce-te acasă. E destul de urat sa stai singura în pădure când se întunecă.
      - Atunci tu ce cauți aici? Ma urmăreai? cred ca asta a fost cea mai proasta întrebare pe care am pus-o vreodată cuiva pentru ca s a uitat la mine și a izbucnit în ras
      - Sunt fotograf.   s a străduit să-mi răspundă cu toate ca fața mea îl amuza teribil.
      - Esti aici pentru a face poze?
      - Da.
   Imediat după ce a răspuns mi-a întins un cartonaș negru cu un scris frumos și alb
       - Dacă vrei sa ma cauți vreodată pentru poze sau în caz ca ai nevoie de ceva, te ajut la orice ora, aproape orice ora.

Mi a făcut cu ochiul, s-a întors cu spatele spre mine și a început sa pășească agale pe poteca îngustă.
        - Nu mai sta mult, e frig și se întunecă. A strigat continuând sa meargă.

      Deschid ușa și intru în casa. E cald, caloriferul de pe hol e fierbinte iar mama sta în salon pe canapea.

Nimic neobișnuit, dar tot odată schimbat.  Oare dacă nu as mai intra pe ușa asta tot asa liniște ar mai fi ?

    Privesc scările ce duc la etaj și stau o clipa blocata. Nu mai vreau sa le urc, sa le mai vad sau pur și simplu sa mi le amintesc. Nu mai vreau casa asta, nu o mai vreau pe femeia din salon sau pur și simplu monotonia zilelor pe care le duc de 10 ani încoace.

      Sunt o adolescenta care aspiră spre viitor cu vise banale, povesti de dragoste nereușite, un job urat și o căsnicie neîmplinita. 

   Dar azi ceva e diferit. Îmi doresc mai mult de atât. Poate ca de mâine, poate peste o săptămână, o luna totul se va schimba. Poate deja s-a schimbat.
    
      Poate ca din acea seara a început o noua lecție numita Sinners sau mai bine spus un nou viitor.