Viziune scurta asupra lumii

Privire de ansamblu

As vrea sa incep prin afirmatia ca omul este nefericit indiferent de cate bunuri materiale poseda. De aici plec cu ideea ca prin 'succes' noi ne construim ideea unei vieti abundente, pline de obiecte scumpe, de vacante scumpe, de materiale luxoase, de privilegii pe care le intalnim numai in filme, sau prezentate la televizor ca un 'normal' al 'vedetelor'. Desigur...eu consider ca tot ceea ce ni se serveste prin media este menit sa ne otraveasca conceptele pe care le avem asupra vietii. Vedem promovati oameni de nimic, inculti, prostituate, fotbalisti, persoane care peste noapte au devenit foarte bogate si de aici atentia sporita care li se acorda, facand din ei niste simboluri. Titluri de mizerie: Vezi unde si-a petrecut vacanta X/ Vezi ce sireturi si-a luat de 15000 de euro Y/ Vezi colectia de masini super sport a lui Z.  Astea sunt lucruri, care in opinia unora, sunt de interes national. Lasam la o parte inovatia, lasam cultura, lasam oameni care incearca sa faca o schimbare, sa aduca beneficii umanitatii, lasam adevarul gri care ne inconjoara, saracia, dependenta, depresia, coruptia, indiferenta si in schimb promovam infectia asta ce ne umple sufletul si mintea.

Am deraiat un pic de la ideea de baza. Suntem invatati sa vedem exemplele anterioare ca pe niste oameni ce au reusit in viata. Dar de fapt, nu pe ei s-ar concentra atentia, ci mai mult pe averea pe care o au. Inevitabil, ne comparam. Ne gandim ca X sau Y sau Z ne este inferior, si cum de el/ea are si eu nu?! De ce se plimba toata ziua cu ultimul BMW si eu inghet in statie asteptand autobuzul care oricum vine burdusit de alti semeni tristi. De ce pleaca in vacante care mai de care, posteaza pe retele, face lucruri spectaculoase pe tot parcursul anului, in schimb nici o evidenta a muncii, a modului de obtinere al fondurilor pentru aceste activitati?

Intrebarea cred ar fi mai pertinent formulata asa: De ce sunt eu nefericit cu ce am? Pentru ca eu cred cu putere ca toate afisarile astea de bogatie ascund in spatele lor lipsuri direct proportionale cu ele. Asta e in natura noastra. Indiferent de ce avem sa tanjim dupa care are altcineva. Apoi, dupa ce obtinem acel ceva, sa gasim alt lucru care sa ne obsedeze.

Eu, personal, incerc sa ma detasez de 'invidia' asta. Incerc sa imi creez o gandire cat mai rationala. Intr-adevar si eu tanjesc, si eu am lipsuri, si punctul in care ma aflu acum mi se pare unul mort din care nu vad scapare. Dar incerc sa imi impun sa ma concentrez asupra a ceea ce am. Sa fiu fericit in momentul in care exist, pentru ca partea siropoasa a internetului ne anunta ca timpul este trecator si daca trece pe langa noi nu il vom mai recupera indiferent de pretul pe care am fi dispusi sa-l platim.

Ceea ce mie imi este greu si cred si altora este sa imi creez o pace interioara. S-ar zice ca este foarte important sa ai liniste in suflet, sa fii impacat cu tine insuti/insati, si in momentul in care obtii acest echilibru intern, si in exteriorul tau lucrurile se vor aseza in favoarea ta. Pacea asta interioara mi se pare atat de fragila, mai ales ca incerc sa o adun dupa ani de pesimism, singuratate, tristete si invidie.  Sunt rodul unui sir cretin si rusinos de esecuri. Sunt o persoana care priveste numai in pamant, sunt un realist convins (din pacate realitatea mea este una imbibata in cuvantul 'imposibil'), sunt speranta aia pierduta cand vezi ca autobuzul incepe sa se miste si tu mai ai 5 pasi pana in statie. Sunt ala care merge pe jos din cauza asta si cand se gandeste ca nu poate fi mai rau, incepe sa ploua. Sunt, insumi, convingerea ca nimeni nu mai este capabil de bine, nimeni nu mai este capabil sa fie om, sa aiba dragoste, sa aiba mila, admiratie..cand suntem inconjurati de atata ura, cand din mila se fac bani, cand din incredere se profita pentru a insela. Initial am plecat de la o idee, dar degetele si mintea au asternut mai multe. Inchei aici, acum. Poate voi mai reveni cu 'disecari' profunde ale celor ce-am zis mai sus.