Intr-un sat uitat de lume,locuia nu de foarte mult timp un barbat.Oamenii se intrebasera la inceput ce cauta acel tanar intr-un sat amarat,traind atat de simplu,cand probabil putea avea tot ce isi dorise,dar nimeni nu indraznise sa il intrebe acest lucru.Si probabil nimeni nu ar fi primit nici un raspuns,asa ca oamenii se multumeau doar sa barfeasca si sa faca tot felul de presupuneri.
Satenii il observau in fiecare zi cum se plimba,singuratic.Locuia intr-o casa la marginea satului si nimeni nu il vizitase niciodata. Toata lumea se intreba ce fel de viata avusese acel tanar inainte sa decida sa se retraga in acest loc uitat de lume:intradevar, peisajul era unul de vis,satul fiind situat la marginea marii,dar era locuit doar de oameni batrani care se cunosteau intre ei,care se nascusera acolo.Oare ce cauta acel barbat acolo?
Se implinisera doi ani de cand Bruno se hotarase sa renunte la "cel care a fost odata", cum ii placea sa spuna.La inceput i-a fost foarte greu sa se acomodeze cu modul de a trai complet nou pentru el,dar cu timpul se obisnuise cu singuratatea.Nu il deranja ca satenii luau legatura cu el doar cand aveau nevoie sa repare ceva,ca il barfeau sau ca faceau tot felul de presupuneri.Cel mai tare il deranja ca ei credeau ca el era un singuratic si ca nu iubise niciodata.Si asta era atat de departe de adevar!Bruno iubise, iubise cu toata fiinta lui o femeie pe nume Elsa.Se cunoscusera dintr-o intamplare,dar intre ei aparu o dragoste fulgeratoare,sincera. Bruno simtea ca s-a indragostit de Elsa de cand a zarit-o prima data,si parca simtea ca o iubeste de fiecare data cand ii zambea.Nu mai simtise niciodata asa ceva,iar atunci cand se sarutasera pentru prima data parca plutise de fericire.Dar din pacate,dragostea lor fusese scurta si neroditoare.Amintirea mortii Elsei era inca vie in mintea lui Bruno,si nu de putine ori se trezea in mijlocul noptii strigandu-i numele.
In fiecare noapte avea acelasi vis.In fiecare noapte era condamnat sa retraiasca aceleasi intamplari: imaginea cu ei doi,imbratisati,plimbandu-se de-a lungul plajei,il facea sa planga de multe ori,simtindu-se neputincios.Isi amintea cu groaza cum Elsa isi dorise sa innoate,cum el o privea zambitor in timp ce ea se dezbraca.Isi amintea costumul de baie rosu pe care il pruta,si felul cum parea ca vantul se joaca cu parul ei blond,lung.Isi amintea cum Elsa l-a sarutat,rugandu-l sa intre cu ea in apa,dar el a refuzat-o,spunandu-i ca apa este mult prea rece.Femeia chicotea atunci,spunandu-i sa ramana pe plaja,sa o priveasca, si pasea pe nisipul ud, avantandu-se printre valuri.Cand inaintase destul de mult,iar picioarele nu mai atingeau fundul marii, incepu sa inoate.Bruno o privea,fascinat.Elsa plutea atat de usor, parca era o sirena, o nimfa a marii. Isi dorise sa ii faca un semn din mana lui Bruno,dar nu se stie din ce cauza nu mai reusi sa se mentina la suprafata si se scufunda in adancuri, gemand innabusit.Bruno o vazuse si tipa ingrozit.Se ridica si alerga inspre valuri,inaintand prin apa ce devenea din ce in ce mai mare.El nu stia sa inoate,dar nu se gandea la asta. Nimic nu mai conta,isi dorea doar sa o salveze pe Elsa.Ii striga numele, chemand-o, implorand si blestemand in acelasi timp,dar nu o mai zari.O cauta mult timp,iar mai tarziu alergase dupa ajutoare,dar era prea tarziu: Elsa se inecase,iar oamenii ii recuperara trupul abia dupa 3 zile.Dar ceea ce recuperasera ei din adancurile albastre nu semanau deloc cu Elsa,iar daca femeia aceea cu trupul atat de necunoscut nu ar fi purtat costumul de baie rosu,cu siguranta Bruno ar fi crezut ca Elsa inca traieste.
Bruno alesese sa fuga de acel oras aglomerat in care traise cu Elsa,dar nu putuse niciodata fugi de propriile ganduri.In fiecare seara il blestema pe Poseidon,zeul cel crud al apelor,ca i-o luase pe Elsa, si odata cu ea fericirea si linistea pe care o cu greu o regasise alaturi de ea.
Intr-o zi,lui Bruno ii veni o idee despre cum ar putea sa isi potoleasca dorul pe care il simtea pentru Elsa: se duse pe plaja,cautand un bloc de marmura cat mai mare.Ii lua cateva zile pana cand gasise bucata potrivita,in cariera de piatra abandonata care se afla langa plaja.O cara cu greu in locuinta lui, inchise usa si incepu sa sclupteze trupul iubitei pe care il stia mult prea bine.Desena acum in piatra formele ei, slefuia suprafete pe care le sarutase cu mult timp in urma,creea in piatra cea mai frumoasa amintire a lui. Nu stia cat timp a trecut, uitase si sa mai manance sau sa bea apa,dar in cele din urma scluptura era gata,iar Bruno, privind-o, o vazu pe Elsa asa cum era ea - atunci.Scoase dintr-un cufar prafuit un val aproape transparent ce ii apartinuse candva Elsei si acoperi statueta,zambind.
