Capitolul 1

10 0 0
                                    


Mi-am cumpărat primul pachet de țigări în seara în care a plecat Alex, cu banii din care trebuia să-mi iau o carte. La început, am fumat de nervi. Apoi am fumat de dor. Apoi din obișnuință. Când am ajuns la facultate, fumam pentru a găsi ceva familiar într-o lume complet nouă. Apoi, am realizat că țigara este un excelent mod de a cunoaște oameni...sau de a-i ține la distanță. Astfel, încet, dar sigur, țigara a ajuns refugiul meu și singurul viciu.

Stând pe vechiul zid al cetății orașului, cu picioarele atârnând dincolo de el și cu țigara aprinsă, savurez un moment de liniște, departe de gălăgia grupului cu care am ieșit. În astfel de momente, mă întreb cum ar fi fost să fie și el aici. De fiecare dată simt unda amară de regret și frustrare că am pierdut ceva. Acea scânteie care face ca viața să fie trăită cu un gram de nebunie.

Vântul primăvăratic sufla slab, ciufulindu-mi parul, ducând fumul departe. Un fior îmi străbate tot corpul și privesc temătoare peste umăr, simțindu-mă privită, așteptând parcă să dau nas în nas cu cineva, dar nu este nimeni. Ciudat.

Simt o mișcare bruscă undeva în apropiere și sunt la un pas să țip când îl văd cu coada ochiului pe Nicholas așezându-se lângă mine.

- Hei, Ania! De ce stai retrasă aici? întrabă el jucăuș și îmi trage un cot în umăr.

- Doar îmi fumam țigara în liniște.

- Oh, exclamă el, uitându-se la ceas. Bineînțeles, este ora de visat cu ochii deschiși la cai verzi pe pereți.

- Ha, ha, răspund sec, fără strop de amuzament în glas. Urăsc atunci când cineva îmi întrerupe momentele de meditație.

- Nu mai sta așa îmbufnată, spune el și îmi întinde sticla de bere. Hai să adunăm niște lemne. Băieții vor să facă un foc de tabără.

- Aici?! Nici măcar nu sunt sigură că e legal.

- Chiar crezi că o să ne vadă cineva?

- Este o idee tâmpită, dar dacă vrei tu, te ajut...oricum am amorțit pe zidul ăsta, spun eu ridicându-mă. Și oricum mi-ai distrus fantezia, adaug, în sinea mea.

Pădurea era înfricoșătoare și fascinanta deopotrivă, seara. Deși eram doar la marginea ei, zgomotele viețuitoarelor și senzația aceea că sunt urmărită mă făceau să privesc constant în urma mea.

- Nu îți fie teamă, te apăr eu, mă ironizează Nicholas.

Mă mai liniștesc puțin. Am încredere totală în el, mai ales când știu că singurii oameni cu care s-a luat la bătaie sunt personajele din LOL. Și nici acolo nu sunt sigură că a învins.

Adunăm lemnele pentru foc și, în timp ce unii se chinuie să îl aprindă, alții merg să mai aducă bere de la mașină. Mă retrag într-un colț și mă pregătesc să-mi aprind o țigară, când un zgomot puternic mă face să tresar și să scap bricheta pe jos.

O gașcă de trei motocicliști se opresc lângă focul nostru de tabără. Toți trei poartă costume de protecție din piele, negre și căști de aceeași culoare. Simt privirea unuia dintre ei asupra mea, chiar și prin geamul căștii. Încerc să o ignor și-mi caut bricheta pe jos.

- Aici e locul nostru de stat, spune unul dintre ei, privind nemulțumit cum Silvia și Nicholas stau lungiți pe o bancă. Ar trebui să plecați. Ora voastră de culcare deja a trecut.

Nicholas începe să râdă și încep să mă tem pentru fața lui. Silvia îi trage un cot în burtă și își revine rapid.

- Mai sunt bănci, intervine Silvia, conciliantă.

Fum de țigarăUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum