Fum de țigară

Capitolul 2

Cu 6 ani în urmă

Razele soarelui se strecoară timid prin perdele albe. Deschid geamul și simt vântul călduț de primară. Mă face sa zâmbesc. Mirosul de cafea se strecoară pe sub ușă, până în cameră. Îmi iau rucsacul și mă îndrept spre bucătărie.

- Bună dimineața, mă salută mama zâmbitoare și mă pupă pe obraz zgomotos.

- Neața, îi raspund. Ai facut cafea?

- Binețeles. Stai jos.

Mama se agită prin bucătarie, să-mi pregătească micul dejun. Îmi fac de lucru cu telefonul. Derulez pagina de Facebook și în fața ochilor îmi apare o poză cu Vlad, fratele meu mai mare, dansând pe o masă în singurul club din oraș.

- Știi cumva unde a fost Vlad aseară? întreabă mama curioasa.

- N-am idee, mint degajată, încă prinvind poza. De ce?

- A venit cam bulversat acasă. Și acum nu vrea să se trezească să meargă la școală.

Râd în sinea mea. Bulversat ...mai bine zis rupt de la alcool și iarbă. Totuși nu vreau să-l torn la mama. Mai bine îl șantajez cu poza.

- Merg eu să văd ce e cu el, îi spun și mă ridic de la masă.

Camera lui duhnește a alcool și a transpirație. În capul meu, acesta este mirosul unui frate mai mare. Mă țin de nas si o traversez. Mă așez pe pat, lângă el.

- Fraiere, trezește-te, îi spun, împungându-l cu un deget între coaste.

- Lasă-mă.

- Vezi că ai poze nasoale pe Facebook. Ce ai făcut aseară?

- Ce? întreabă el nedumerit, frecându-se la ochi.

- Poze, cu tine. Dansând pe masă, în Rosa.

- Oh...rahat, spune el, ridicându-se în fund.

- Cât ai băut, ce-ai fumat?

- Da' cine ești? Mama?

- Ar trebui să spui mersi că nu i-am arătat pozele. Încă pot să o fac...Se întreabă unde ai fost și de ce nu te trezești să mergi la școală.

Vlad își freacă obosit fața cu mâna.

- Abia aștept să mă mut singur. Fără voi două pe capul meu.

- Nu-mi dădeam seama că suntem așa enervante... Dar să vezi ce o să mai stea pe capul tău când o să vadă pozele, spun și mă ridic să plec...

- Stai, spune el când ajung la ușă. Ce faci?

- Mă duc la mama să-i arăt pozele, spun, deschizând ușa.

El se ridică în grabă, clătinându-se și închide ușa, sprijinindu-se de ea.

- Ești nebună? Stai aici. Ne înțelegem noi cumva.

Zâmbesc și îi trimit un pupic prin aer.

- Scorpie mică, știam eu că vrei ceva... Deci? Ce să fie?

- Știi...am auzit că în week-end e o petrecere...

- Oh, nu...asta nu...

- La Mihai acasă, continui eu, fără să-i bag în seamă protestele. Și vin mulți din a doișpea...

- În niciun caz nu te iau cu mine.

- Mama! strig eu cu toată puterea, apropiindu-mă de ușă. Vino să vezi!