Omul care mi-a schimbat viata.

Capitolul 2

- Mama !! strig eu.

- Da,

- Mi-ai vazut albumul de poze ?

- Pentru ce iti trebuie ?

- Vreau sa fac un challenge ?

- Nu l-am vazut. Dar poti sa il cauti in sertarul din hol.

- Bine, mama. Asa o sa fac.

Nu gasesc albumul, dar in schimb o multime de documente: certificatul meu de nastere, acte de divort; din toate astea rezulta ca eu am un tata desi pana acum de existenta lui. Nu pot sa cred. 

Din bucatarie, mama ma striga. Vede ca nu raspuns si nici nu o s-o fac din  cauza socului primit. Vine in hol stergandu-se in acelasi timp pe maini cu un  prosop.

- L-ai gasit ?

- Mama....ce sunt...toate astea ? raman nemiscata, asteptand un raspuns pe care se pare ca nu il primesc prea curand.

- Ce faci tu cu astea ?

- Mama, de ce schimbi subiectul ? De ce nu mi-ai spus nimic ?

- E complicat, Ana, te rog..

- Nu,nu mama !! Eu nu cred ca e. Ce e complicat ? Ca nu mi-ai spsu pana acum ca tata traieste si ca mi-ai ascuns 18 ani ?

- Nu ridica tonul, totusi sunt mama ta. Intelege !!

- Nu, de fapt nu inteleg. Chiar nu inteleg. Macar aveai de gand sa imi spui ?

-Sigur. Dar nu acum.

- Cum ai putut ??

- Ana, stai asa...Ana !

Trantesc usa dupa mine si incep sa plang. Nu mi-a spus nimic pana acum si nici nu avea de gand s-o faca. De ce m-a mintit ? De ce nu mi-a spus nimic atatia ani ? Intr-o secunda viata mea s-a schimbat total.

- Ana, deschide usa.

- De ce-as face-o ?

- Ana, hai sa vorbim. Iti pot explica toptul. Nu e asa cum crezi.

Sunt furioasa dar si curioasa de cele ce o sa-mi spuna mama. Ma indrept spre usa si descui.

- Atunci cum e ? ii spun eu din fata usii.

Intra si ne asezam pe marginea patului. 

- Tatal tau traieste. Nu a murit, asa cum ti-am zis. El..a fost un om bun...pana s-a apucat de baut. De atunci e complet schimbat. 

- Nu cred asta. Ma minti.

- Nu, de data asta chiar nu te mint. Asta e crudul adevar. 

- Pai si de ce nu l-am vizitat niciodata ? Unde sta ? Sigur nu l-ai dat tu afara ?

- Ana ! Suficient. Fara intrebari. Nu merita si atat. Nu mai insista. Crede-ma nu are rost. Acum, hai sa uitam toate astea, ok ?

- Ce ? Nu ! Cum sa uit ? Trebuie sa imi spui mai multe. 

- Nu. Am decis si asa va ramane. Punct.

-Dar mama..

- Nu !!

- Dar daca ?

- Daca ce ?

- Lista mea de dorinte pentru maine.

- Ce e cu ea ?

- Daca as schimba toate dorintele cu una singura ?

- La ce te referi ?

- M-am razgandit ! Vreau sa-l vad pe tata !!

- Poftim !? In niciun caz !

- Ba da.

- Ba nu ! Asculta-ma. Nu ar fi trait sa gasesti documentele alea. Nu iti fac niciun bine. Iti fac rau. De 18 ani, de cand te-ai nascut am rupt orice legatura cu el, si e mai bine asa. E pentru binele tau. 

Mama iese din camera. Nu cred ca imi face asta. Imi interzice sa ma vad cu cea mai importanta persoana din viata mea. 

Stau putin pe ganduri si imi vine o idee. De ce trebuie sa imi dea mama voie ? E tatal meu pana la urma, nu ? Trebuie sa merg sa il vad. Si o s-o fac chiar maine cand implinesc 18 ani. Va fi ziua cea mare. 

Indes niste haine intr-un rucsac, imi golesc pusculita, si la final astept sa adoarma mama. La miezul noptii, decid sa ii scriu mamei un bilet. Deja maine dimineata voi fi plecata. Peste 6 ore voi fi pe drum. Voi pierde petrecerea de ziua mea, tortul, cadourile, totul. Voi risca totul. Dar este un risc pe care mi-l asum. Trebuie sa merg, altfel stiu ca voi regreta daca nu o voi face.