Hypnosis

Capitolul I

Nu mi doream sa fac asta, dar probabil m am obisnuit. Tin metalul rece si greu in mana, uitandu ma cu nepasare la persoana ce sta in genunchi in fata mea, cu lacrimi in ochi, implorandu ma sa nu o fac. Aveam oare de ales? Probabil, dar acum nu mi pasa. Stiam ca o s o fac, imi sta in caracter sa fiu nepasatoare.
   Si atunci, de ce n am facut o deja? Poate pentru ca mi aducea aminte de tatal meu. Semana leit cu el.

  Am scuturat capul, evitand sa mi arat slabiciunea si pur si simplu am apasat. Am tras glontul ce i a provocat moarte altei persoane din nenumaratele care au fost omorate de catre mine. Acum el se odihneste pentru totdeauna pe jos, intins si cu ochii deschisi, lacrimile uscate inca vazandu le pe obrazul lui plin de cicatrici. Din frunte i se scurge fire de sange ce ajung pe podea formand o balta ce trebuie curatata. Stau si ma holbez timp de 2 minute, uitandu ma in gol, dar nu ma gandesc la ceva anume. Pur si simplu stau, nepasatoare, fara emotii.
In camera incepuse deja sa se simta mirosul metalic si becul care atarna din tavan incepuse sa palpaie. Ma uit la usa, auzind pasi care se apropiau din ce in ce mai tare urmand sa vad cum clanta este apasata si usa deschizandu se dezvaluindu l pe Max, unul din baietii care m au ajutat in misiunea asta.
-Elizabeth, ce dracu faci? Haide sa mergem! imi spune, facandu ma sa mi revin si pasind incet pe langa el.
Ma uit nepasatoare in ochii lui, ca si cum nimic nu s ar fi intamplat. Ies pe usa rosie, plina de rugina, ajungand intr un hol imens in care statea restul echipei. Nu eram cine stie ce. Pentru o misiune ca aceasta ne ajungeau 4 oameni, printre care si eu. Nu i consideram prieteni, nici macar colegi. Ma rugam sa nu i fi intalnit niciodata, nu mi pasa de ei. I as fi lasat sa moara daca ar fi fost necesar.

Urc pe scari, afundata in gandurile mele, cand realizez ca cineva ma trage de mana si mi sopteste:
-Vrea sa vorbeasca cu tine.
Nu ma uit inapoi dar dupa voce imi dau seama ca e Nicole, fata cu tehnologia. Oftez disperata pentru ca stiam ca asta o sa vrea. Mereu vrea sa i raportez, sa stie fiecare detaliu.
Imi trec mana prin par, injurandu ma in gand cand imi dau seama ca am mana patata de substanta groasa si rosie care acum mai mult ca sigur a ajuns in parul meu. Imi prind repede parul intr o coada dezordonata si ajung in masina, asteptandu i pe ceilalti sa ajunga ca sa plecam dracu mai repede de aici.
Imi inchid ochii si mi sprijin capul de geamul masinii aproape adormind dar simt cum masina se zgaltaie si mai multe portiere fiind trantite.
-Fute m as pe voi!   sunt obosita si nervoasa la maxim, nu am chef si de zgomote inutile.
-Calmeaza te, Eli. A iesit totul asa cum trebuie, sarbatorim in noaptea asta.  spune Trevor, facandu mi cu ochiul.
  Nu inteleg ce e de sarbatorit. Ca oamenii mor din cauza noastra? Sunt oameni rai dar nu suntem in stare sa i facem sa moara. Nu sunt credincioasa, nici pe dracu. Da, omor fara ezitare, fara sa clipesc, dar n o fac din placere. Nenorocita viata.
  Masina este pornita, radioul fiind dat la maxim lucru care ma face sa fiu scoasa din sarite. Vreau si eu sa fiu singura 5 minute sa pot sa gandesc.
Ne oprim cand culoarea semaforului indica rosu, simtind cum Mathias imi pune mana pe picior subtil,apropiindu se din ce in ce mai mult catre zona mea sensibila. Ma uit rece in ochii lui, parca spunandu i din privire sa inceteze daca vrea sa mai ramana cu doua maini.
-Distreaza te, am scapat de pericol. Meritam si noi un moment de placere, nu crezi? spune el, zambind catre mine.
-Ia ti o curva daca vrei sa ti o tragi, Mathias. ii spun, luandu i mana de pe mine.
Rade usor ca si cum crede ca as glumi, dar am zis o la mod serios. Nu am chef de jocurile lui acum.
Masina se opreste iar in loc, observand imprejurimile dandu mi seama ca am ajuns si trebuia sa cobor. Deschid portiera, stramband din nas cand realizez cat de frig e afara si eu nu sunt imbracat corespunzator. Nu mi iau la revedere de la colegii mei, stiind ca i voi revedea in noaptea asta.
Fix inainte sa urc pe treptele casei, geamul din spate al masinii se coboara iesind cu capul Mathias
-Odihneste te pana diseara, iubito! Te asteapta o noapte lunga. spune si se pune inapoi in masina neasteptand sa mi vada reactia.
Imi dau ochii peste cap, batand usor la usa vilei imense. Urasc sa ma aflu aici, urasc sa stau aici. Pana si la casa mea trebuie sa ciocan ca sa intru.
Imi deschide Greta, menajera casei, uitandu se la mine si oftand probabil aratand groaznic. Totusi incearca sa zambeasca si ma invita in casa.
-Este la etaj, te asteapta!  spune, apoi plecand spre bucatarie.
Urc incet scarile, sperand sa nu se termine drumul prea curand, dar uite ma aici, la sfarsitul lor. Imping usa imensa de lemn si intru fara sa zic nimic. Se uita in ochii mei, zambind la cum arat, parca realizand cat poate sa ma chinuie si sa ma terorizeze.
Rup tacerea si cu vocea mea ragusita si obosita zic:
-M ai chemat, mama?